Apocalipsa 21 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Apoi, în urmă, am văzut,

Că un cer nou a apărut

Și un pământ nou, totodată,

Căci cele de întâia dată

Pierit-au și de-asemenea,

Nici marea nu se mai vedea.

2Apoi, din cer, văzut-am eu,

Cum vine, de la Dumnezeu,

Cetatea sfântă – care știm

Că e noul Ierusalim –

Ca o mireasă-mpodobită,

Pentru al ei bărbat, gătită.

3Atunci, din jilțul de domnie,

Un glas s-a auzit să vie

Și-n felu-acesta a vorbit:

„Iată, acuma a venit

Cortul lui Dumnezeu, în care

Sunt oamenii! Dumnezeu are

Ca, între ei, să locuiască

Și astfel, o să se vădească

Precum că-i Dumnezeul lor,

Iar ei vor fi al Său popor.

4În fruntea lor, El o să meargă

Și, lacrima, o să le-o șteargă.

Nu va fi moarte, nici pieire,

Țipăt, durere, tânguire,

Căci tot ce fost-a la-nceput,

De mult, de tot, va fi trecut.”

5Cel cari, pe jilțul de domnie,

Șade, a zis: „Toate-au să fie

Făcute iar, căci Eu, apoi,

Fac toate lucrurile, noi.”

În urmă, a adăugat:

„Să scrii ceea ce ai aflat,

Căci vrednic este de crezut

Ce-ai auzit și ce-ai văzut.

Toate cuvintele-ascultate

De tine, sunt adevărate.”

6Când a sfârșit de cuvântat –

„S-a isprăvit, s-a terminat!” –

Adăugat-a Cel Prea Sfânt.

„Eu, Alfa și Omega, sânt.

Eu, Începutul sunt numit,

Și tot Eu sunt chemat Sfârșit.

Celui ce-i este sete, iată,

Îi dau să bea, fără de plată,

Din apa vieții, negreșit.

7Celor care au biruit,

Aceste lucruri minunate,

Drept moștenire le sunt date;

Căci Dumnezeu le voi fi Eu,

Iar ei vor fi poporul Meu.

8Dar cei curvari, sau cei fricoși,

Ori ucigași, necredincioși,

Precum și toți aceia care

Aduc, la idoli, închinare,

Sau vrăjitori, ori mincinoși,

Sau cei ce se vădesc scârboși,

Au parte de-un anume loc:

Acela-i iazul cel de foc.

A doua moarte – negreșit –

Vor avea ei, de moștenit.”

9Din îngerii care erau

Șapte la număr – și țineau

Șapte potire-n care sânt

Urgiile ce pe pământ,

În urmă, vor avea să vie –

Unu-a venit și-mi zise, mie:

„Vino să vezi, mireasa Lui,

Să vezi nevasta Mielului!”

10Apoi, în Duhul, m-a răpit

Și, pe un munte, m-a suit.

De-acolo, el mi-a arătat,

Cum, din înalturi, s-a lăsat

Cetatea sfântă, minunată,

Care-i Ierusalim chemată.

Ea, de la Dumnezeu, venea,

11Iar slava Lui o-mpodobea.

Lumina-n juru-i răspândită,

Putea a fi asemuită

Cu piatra scumpă, străvezie,

Care, iaspis, părea să fie.

12Un zid, înalt, o-mprejmuia,

Iar porți, douăsprezece-avea,

Și câte-un înger am văzut –

Strajă – în porți, că a șezut.

Erau dar, îngerii acei –

În număr – doisprezece, ei.

Pe-aceste porți, scrise erau

Numele care le aveau

Cei doisprezece fii din care

O seminție va apare,

Alcătuind, în acest fel,

În lume, neamul Israel.

13Spre răsărit, trei porți erau;

La miazănoapte se vedeau

Alte trei porți și, negreșit,

La miazăzi, trei s-au găsit.

De-asemenea, trei porți s-au pus

Și-n partea cea de la apus.

14Zidul care a-nconjurat

Cetatea, fost-a așezat

Pe niște temelii. Acele,

Douăsprezece fost-au ele,

Purtând un nume fiecare –

Înscris în piatră – nume care

E-al celor care, pe pământ,

Apostoli, Mielului, îi sânt.

Asemeni lor, numele-acele,

Douăsprezece fost-au ele.

15Îngerul care îmi vorbea,

O trestie-n mână, avea –

De aur – drept măsurătoare,

Căci el voia ca să măsoare

Cetatea, zidul ce-l avea,

Precum și porțile din ea.

16Cetatea, când s-a construit,

În patru colțuri s-a zidit.

Lungimea ei, asemenea,

E cu lărgimea ce-o avea.

Cu trestia, a măsurat

Cetatea și-astfel, a aflat

Că – în prăjini – se-apropia

De doisprezece mii; și ea

Era la fel, în înălțime,

Ca și-n lărgime și-n lungime.

17A măsurat zidul și, deci,

Află o sută patruzeci

Și patru coți, precum că are,

După măsurătoarea care,

De oameni, este folosită.

18Cetatea se vedea zidită

Numai din aurul curat,

Iar zidul ce-mprejur i-a stat,

Fusese, din iaspis, făcut.

Așa după cum am văzut,

Cetatea ‘ceea minunată

Era, cum e sticla curată,

19Iar temeliile zidite,

Erau frumos împodobite,

Cu pietre scumpe: prima are

Iaspis în ea pus, după care,

A doua este de safir;

Din halchedon e-a treia-n șir,

A patra din smarald apare,

20A cincea doar sardonix are;

Din sardiu-a șasea se vădea,

A șaptea hrisolit avea;

A opta, e beril; topaz,

A noua este; hrisopaz,

A fi a zecea, s-a vădit;

A unsprezecea s-a zidit,

Doar din iacint și mai venea,

Apoi, a douăsprezecea

Care – așa cum am văzut –

Din ametist doar, s-a făcut.

21Porțile-acelea – fiecare –

Făcute-s din mărgăritare.

O poartă numai, așadar,

Era dintr-un mărgăritar,

Iar toate porțile acele,

În număr, doisprezece-s ele.

Ulița cari a străbătut

Cetatea ‘ceea, s-a făcut,

Din aurul cel mai curat –

Aur care, asemănat,

Numai cu sticla străvezie

Ar fi putut, apoi, să fie.

22Așa după cum am văzut,

Cetatea, Templu, n-a avut,

Pentru că Domnul Dumnezeu –

Atotputernicul mereu –

La fel ca Mielul, Templu Sfânt,

Pentru acea cetate, sânt.

23Cetatea, trebuință, n-are

De soare sau de lună care

S-o lumineze, căci, mereu,

Doar slava de la Dumnezeu

O luminează și, se știe,

Că Mielul e a ei făclie.

24Acolo, Neamuri au să vină

Și au să umble în lumină,

Iar împărații care sânt

Pe fața-ntregului pământ,

Slava și cinstea lor – în ea –

Să o aducă, vor putea.

25Deschise au ca să se ție

Porțile ei, căci n-o să fie

Noapte, nicicând. Astfel, în ea,

26Cu toți să vină, vor putea –

S-aducă cinstea, slava lor –

Din orice Neam și-orice popor.

27Nimic din ce este-ntinat,

În ea, nu va mai fi intrat.

Nimeni – care, în spurcăciuni

Trăiește numai, și-n minciuni –

Nu poate ca să intre-n ea.

Voie să intre, vor avea

Cei însemnați numai, pe care –

Mielul – în cartea vieți-i are.”