Isaia 27 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Sabia Domnului – cea mare,

Aspră și negrăit de tare –

În acea zi, o să țâșnească

Din teacă și o să lovească

Leviatanul; după el,

Lovit va fi-n același fel

Și Babilonul; negreșit,

Are să fie-atunci lovit

Și șarpele fugar, de-ndat’,

(Cari și „Asur” mai e chemat).

Lovit va fi Leviatanul,

Iar Domnul Își va urma planul,

Lovind șarpele inelat

(Care, „Babel”, este chemat).

Apoi, precum Domnul a zis,

Balaurul va fi ucis,

Cel ce se află lângă mare

(Și cari, „Egipt”, drept nume, are).

2În ziua ‘ceea, să cântați,

Iar cântecul ce-l înălțați,

Cântat va trebui să fie,

Pentru cea mai aleasă vie.

Iată cuvintele pe care

O să le puneți în cântare:

3„Eu – Domnul – îi sunt Păzitor

Și-o ud mereu, din al Meu nor.

Eu o păzesc, ca nu cumva,

Rău să îi facă cineva.

4Iată, nu am nici o mânie,

Dar dacă voi găsi în vie,

Printre butuci, tufe de spini

Sau de afla-voi mărăcini,

Lupta-voi împotriva lor

Și pradă-i dau flăcărilor.

5Afară doar, dacă vor vrea

Să cate ocrotirea Mea,

Sau dacă vor dori a face,

Cu Mine, chiar atuncea, pace.

6În vremile ce au să vină,

Iacov va prinde rădăcină,

Iar Israel o să rodească

Și-apoi are să odrăslească,

Umplând fața pământului,

În lung și-n lat, cu roada lui.

7Dar oare, Domnul l-a lovit,

Așa după cum au pățit

Toți cei care îl dușmănesc

Și cu mânie îl lovesc?

Ucis a fost, precum erau

Toți cei care îl omorau?

8Când în robie a căzut,

Doar cu măsură l-ai bătut

Atuncea când l-ai pedepsit.

Trimis-ai vânt din răsărit

Și cu puterea lui cea mare,

Tu i-ai luat pe fiecare.

9Nelegiuirea săvârșită

De Iacov, fost-a ispășită

Și iată rodul ce l-a dat

Iertarea, pentru-al său păcat:

Domnu-a făcut pietrele care

Erau cuprinse în altare,

Așa precum e varul, până

S-au prefăcut toate-n țărână.

Idolii Astarteelor

Și-apoi mulțimea stâlpilor

Cari soarelui sunt închinați

Au fost zdrobiți, iar ridicați –

Din nou – în vremea ce-o să vie,

Nicicând ei nu au să mai fie.

10Iată, cetatea ‘ceea care

Se dovedea mare și tare,

E singură și părăsită,

Căci nu mai este locuită.

Vițelul paște-n ea acum

Și mai pășește, pe al ei drum.

În ea, el se mai culcă încă,

Și-ale ei ramuri le mănâncă.

11Când ramurile-i sunt uscate

Rupte-s și focului sunt date.

Femeile au să le-adune

Și-apoi, pe foc, au a le pune.

Acest popor a dovedit

Că de pricepere-i lipsit.

De-aceea, rău nu I-a părut,

De el, Celui ce l-a făcut.

De-aceea, nu i-a arătat

Milă și nici nu l-a iertat.

12În vremea ‘ceea, Domnul are

Să scuture roadele care

Sunt de la matca Râului,

La apele pârâului

Egiptului. Atuncea voi –

Cu toții – veți fi strânși apoi,

Copii din casa cea pe care

Neamul lui Israel o are!

13Trâmbița tare o să sune,

În acea zi, și-o să se-adune

Cei ce-n Egipt sunt surghiuniți

Sau în Asiria-s fugiți.

Vor merge înaintea Lui,

Să se închine Domnului,

Urcând pe muntele Lui sfânt,

Căci la Ierusalim ei sânt.