Numeri 14 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Patruzeci de ani în pustie

1Atunci, întreaga adunare

A început să strige tare,

Și-n acea noapte-nspăimântat,

A plâns poporul, ne-ncetat.

2Apoi, la Moise, a venit –

Și la Aron – și a cârtit

În urmă, împotriva lor.

Iată ce-a zis acel popor:

„Oare de ce n-om fi pierit

Când, în Egipt, am locuit?

De ce să nu fi murit noi,

Chiar în acest pustiu apoi?

3De ce ne duce Domnul, oare,

Acum, în astă țară-n care,

Uciși de sabie, să fim?

Iar după ce o să pierim,

Nevestele și-ai noștri prunci,

De jaf vreți să ajungă-atunci?

Nu e mai bine, pentru noi,

Să ne întoarcem înapoi,

În al Egiptului ținut,

Care ne este cunoscut?”

4Ei, între ei, s-au sfătuit

Și-apoi, în urmă, au vorbit:

„O căpetenie acum,

Să ne alegem și la drum,

Către Egipt, să ne pornim,

De vrem să supraviețuim.”

5Moise și-Aron, când i-au văzut

Și-au auzit, au și căzut

Cu fața la pământ îndată,

‘Naintea gloatei adunată.

6Doi, dintre cei ce iscodiră

Țara, în față-atunci, ieșiră:

Iosua, unul se numea

Și, tată pe, Nun îl avea,

Iar celălalt, Caleb e, iată,

Și pe Iefune-l are tată.

Când aste lucruri le-au văzut,

Furioși, ei, straiele, și-au rupt

7Și au vorbit, în acest fel,

Copiilor lui Israel:

„Țara, pe care am văzut-o,

Pe care noi am străbătut-o

S-o iscodim, e minunată

Și este bună. De se-arată

8Că Domnu-I binevoitor,

Atunci acest întreg popor,

În țara ‘ceea, va putea

Să intre-apoi, și va vedea

Că laptele și mierea sânt,

Într-adevăr, pe-al ei pământ.

9Voi dar, să nu vă răzvrătiți

În contra Domnului. Să știți

Că nu trebuie a vă teme,

Căci Dumnezeu, în orice vreme,

Este alăturea de noi

Și-astfel, îi vom mânca apoi,

Pe cei ce-n țară locuiesc.

Ei, nici un sprijin, nu primesc,

Însă cu noi e Dumnezeu

Cari ne va însoți mereu.

Să nu se teamă Israel,

Vreodată, de poporu-acel!”

10Atunci, întreaga adunare

A căutat să îi omoare,

Cu pietre, dar n-a apucat,

Căci peste cort, s-a arătat,

Îndată, slava Domnului.

Privirile poporului,

Înmărmurite au văzut

Când acest fapt s-a petrecut.

11Domnul, lui Moise, i-a vorbit:

„Cât voi mai fi nesocotit

De-acest popor, te-ntreb, pe tine?!

Cât nu va crede el, în Mine,

Deși minuni mari a văzut,

Că-n al său mijloc, am făcut?

12Acum iată, am să-l lovesc

Cu ciumă și-am să-l nimicesc!

Moise, tu însă, ai scăpare,

Și te voi face un neam mare

Și mai puternic decât el –

Decât poporul Israel!”

13Moise Îi zise Domnului:

„Toți oamenii Egiptului –

Aceia din a căror țară,

Pe Israel l-ai scos afară,

Prin brațul Tău neînfricat –

Ce ai făcut, vor fi aflat,

14Și au să spună tuturor,

Ce a pățit acest popor.

Ei, Doamne, știu cum că Tu ești

Cu-acest popor – că Te găsești

În mijlocul poporului –

Și că Tu Te-ai arătat lui,

În chip văzut de toți, mereu.

Ei știu că al lui Dumnezeu

Nor, peste el, s-a așezat,

Și știu că Tu l-ai îndrumat,

Mergând chiar Tu, în stâlp de nor,

În fața-ntregului popor,

Iar noaptea, printr-un stâlp de foc,

Ai însemnat Tu, al Tău loc.

15Deci dacă Tu – precum dorești –

Pe-acest popor îl nimicești,

Atuncea orișice neam care,

De Tine auzit-a, are

Să zică-ndată: „Dumnezeu

16N-avea putere. I-a fost greu

Să-i ducă-așa precum a zis,

În țara-n care le-a promis

Că îi va duce. Dar acum,

Iată, i-a omorât pe drum.

Nu a putut, vorba, să-Și ție,

Și i-a ucis deci, în pustie!”

17Arată-Ți Doamne – dacă vrei –

Puterea, în mărimea ei,

Precum ai spus – adu-Ți aminte –

Când ai rostit aste cuvinte:

18„Domnul, așa precum se știe,

Mereu, încet e, la mânie

Și-n bunătate e bogat.

Întotdeauna a iertat

Fărădelegi și răzvrătire.

Dar Domnului nu-I șade-n fire

Să-l țină pe cel vinovat

Ca și cum e nevinovat;

Ci ne-ncetat El pedepsește

Fărădelegea, căci plătește

Păcatele părinților

Până-n al treilea neam al lor,

Și până în al patrulea,

În fii care-i vor avea.

19Fărădelegea arătată

De-acest popor, de astă dată –

Doamne – Te rog a o ierta,

După marea-ndurare-a Ta,

Așa precum Tu ai iertat

De-atunci chiar, de când au plecat

Din al Egiptului ținut

Și pân’ aici, tot ce-a făcut.”

20Domnul, lui Moise, i-a vorbit

Și i-a răspuns: „Cum ai dorit,

Așa voi face: îl iert iar,

Pe tot poporu-acesta. Dar,

21Pe cât e de adevărat

Că Eu sunt viu neîncetat

Iar slava Domnului Cel Sfânt

Va umple-ntreg acest pământ,

22Atât este de-adevărat

Că toți cei care s-au uitat

La slava Mea și au văzut

Minunile ce le-am făcut –

Și în Egipt și în pustie –

Și-apoi au cutezat să vie,

La Mine, și M-au ispitit

De zece ori și n-au voit

Ca să asculte glasul Meu –

23Deci toți aceia – îți spun Eu,

Că n-au să vadă țara lor,

Pe care Eu, părinților,

Jurat-am că le-o dăruiesc.

Toți cei ce Mă nesocotesc,

Nu vor putea să intre-n ea,

Nicicând, și nu o vor vedea.

24Pe robul Meu – Caleb numit –

Pentru că fost-a-nsuflețit

De un alt duh și a urmat

Calea ce Eu i-am arătat,

Îl las, în țară, să pășească

Și-i las pe-ai săi s-o stăpânească.

25Aicea stau Amaleciții

Și-asemenea și Canaaniții –

Ei locuiesc în astă vale.

De-aceea, am găsit cu cale,

Ca mâine dimineață-apoi,

Să vă întoarceți înapoi,

Către pustiu, pe drumul care –

Așa cum știți – iese la mare,

Cari Roșie este chemată.”

26Domnul le-a mai vorbit odată

Lui Moise și Aron, zicând,

27Plin de mânie: „Până când

Mai las, această adunare,

De a cârti, fără-ncetare,

În contra Mea?! I-am auzit

Pe toți cei care au cârtit,

În contra Mea, din ăst popor.

Rea este adunarea lor!

28Tu să le spui: „Pe viața Mea!” –

Domnul a zis – „Că veți avea

Parte, de tot ce ați vorbit,

Căci vă voi face, negreșit,

Întocmai cum ați gândit voi

Că se va întâmpla apoi,

Petru că tot ce ați vorbit,

Urechea Mea a auzit!

29Doar trupuri moarte au să fie

Împrăștiate, în pustie,

Pentru că-n ea o să pieriți.

De-asemenea, voiesc să știți

Că voi, cu toți, aceia care

Cuprinși ați fost în numărare –

De la ani douăzeci în sus,

Exact așa precum am spus –

Și ați cârtit în contra Mea,

30Cu nici un chip, nu veți putea

Intra, în țara minunată,

Pe care, am jurat, odată,

Că Eu am să vi-o dăruiesc.

Cei care-n țară doar pășesc,

Sunt numai doi: Caleb cari, iată,

Îl are, pe Iefune, tată,

Și Iosua, acela care –

Cum știți – pe Nun, tată, îl are.

31Pe-ai voștri fii, însă apoi,

Pe-aceia despre care voi,

„De jaf” ați spus că au să fie,

Eu îi voi face ca să vie

În țara ce v-am dăruit-o,

Pe care ați nesocotit-o.

32Cât de spre voi, iată, să știți

Că în pustie-o să pieriți.

Doar trupuri moarte au să fie

Împrăștiate în pustie.

33Ani patruzeci, de-acum ‘nainte,

Copiii voștri – țineți minte –

Vor rătăci doar în pustie,

Până plătite au să fie

Păcatele ce le-ați făcut,

Până când voi veți fi căzut

Morți în pustie, negreșit.

34Deci dacă voi ați iscodit

Țara ce vă fusese dată,

În patruzeci de zile, iată

Că patruzeci de ani de-acum,

Purta-veți, pe-al pustiei drum,

Pedeapsa pentru-al vost’ păcat;

Pentru o zi, un an v-am dat

Și astfel, veți simți apoi,

Că Mi-am tras mâna de pe voi.

35Iată, Eu, Domnul, am vorbit!

Cu-adevărat, va fi-mplinit

Tot ce am spus. Să fiți pe pace,

Pentru că Eu, Domnul, voi face –

Acestei rele adunări –

Tot ce am zis, fără scăpări.”

36Bărbații care-au iscodit

Țara și care au venit

Din cercetare înapoi

Și-au înnegrit-o mai apoi,

Făcând poporul Domnului

Ca să cârtească-n contra Lui,

37De-o moarte crâncenă loviți

Au fost îndată, pedepsiți

Fiind, pentru păcatul lor,

În fața-ntregului popor.

38Dintre cei care-au cercetat

Țara, atuncea, au scăpat

Numai Caleb – acela care,

Părinte, pe Iefune-l are –

Și Iosua de-asemenea,

Care, pe Nun, tată-l avea.

Neascultarea poporului pedepsit

39Moise a spus poporului,

Apoi, cuvântul Domnului,

Și s-a lăsat o jale mare,

Peste întreaga adunare.

40În zori, cu toții s-au trezit

Și-apoi, pe munte, s-au suit

Zicând: „Putem ca să pornim!

Gata suntem să ne suim

Spre locul de care zicea

Domnul, atunci când ne vorbea.

Cu toții știm că am greșit,

Și știm că am păcătuit.”

41Moise a zis: „De ce-ncercați,

Din nou, acum, să încălcați

Porunca Domnului? Să știți,

Că nu puteți să izbutiți!

42Nu vă suiți – căci vă spun eu –

Cu voi nu este Dumnezeu!

Nu vă urcați, căci de-astă dată,

Vrăjmașii voștri-au să vă bată.

43În fața voastră-s Canaaniții –

Și-asemeni și Amaleciții –

Și va pieri acest popor,

Tăiat de săbiile lor.

Prin tot ceea ce ați făcut,

Să știți că doar v-ați abătut

Voi, de la Domnul și, firește,

Acuma, El nu vă-nsoțește.”

44Poporul s-a-ndărătnicit

Și-apoi, pe munte, s-a suit;

Însă chivotul Domnului –

Chivotul mărturiei Lui –

Și Moise nu au părăsit

Tabăra, când ei au pornit.

45Atunci, din munte, Canaaniții

Au coborât cu-Amaleciții:

Cu săbiile, i-au lovit

Și pân’ la Horma, i-au gonit.