Isaia 64 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„O, dacă Tu ai încerca,

Cerul întreg a-l despica

Și de Te-ai pogorî la noi,

Toți munții s-ar topi apoi,

În fața Ta, ca de un foc

2Ce-aprinde vreascuri și pe loc

Face căldura ca să crească

Și apa ca să clocotească!

Atunci, dușmanii Tăi, din lume,

Au să cunoască al Tău Nume,

Iar neamurile-nspăimântate,

Atunci, vor fi cutremurate!

3Când ai făcut minuni la cari

Nu ne-așteptam, munții cei mari,

În fața Ta, s-au zguduit,

Căci Tu, din ceruri, ai venit.

4Minunile ce le-ai făcut,

Nicicând nu s-au mai fost văzut.

De ele, nu a auzit

Nimeni să se fi povestit,

Căci în afara Ta, vreodată,

N-a fost vreun dumnezeu să poată

A face lucruri de-acest fel,

Pentru cei cari se-ncred în el,

Așa precum Tu ai făcut,

Pentru cei care Te-au crezut.

5Tu ieși ‘naintea celor care

Îndeplinesc, fără-ncetare,

Dreptatea, urmărind – mereu –

Doar căile lui Dumnezeu

Și-și amintesc, neîncetat,

De Tine. Dar Te-ai mâniat,

Pentru că am păcătuit.

Vom suferi, necontenit?

Sau, poate, milă o să ai

Și mântuire-o să ne dai?

6Toți am ajuns niște spurcați.

Suntem cu toții, necurați.

Despre-ale noastre fapte bune,

Ajuns-am ca să putem spune

Că sunt precum un strai mânjit.

Ca frunzele ne-am ofilit

Și de nelegiuiri apoi,

Ca și de vânt duși suntem noi.

7Nu este nimeni cari se teme

De Tine, Numele să-Ți cheme.

Nimeni nu e să se trezească,

De Tine să se alipească.

De-aceea, Ți-ai ascuns apoi,

Fața și nu mai știi de noi,

Încât ne lași ca să pierim

În răul ce îl săvârșim.”

8Cu toate-acestea Doamne – iată –

Tu ești Cel care ne e Tată.

Tu ești olar, noi suntem lut,

Iar Tu ești Cel ce ne-a făcut.

Suntem cu toți, a Ta lucrare.

9Deci, nu Te mânia prea tare

Și nu-Ți aduce, ne-ncetat,

Aminte, de al nost’ păcat!

Privește Doamne-ndurător,

Căci noi suntem al Tău popor.

10Doamne, te rog, să iei aminte,

Căci ale Tale cetăți sfinte

Ajuns-au de a fi pustii.

Sionul e pustiu, să știi.

Ierusalimul e la fel,

Căci pustiit este și el!

11Slăvita noastră Casă sfântă,

În care laudă Îți cântă

Ai noști’ părinți, acuma, pradă

Ajuns-a focului să-i cadă,

Iar tot ceea ce-am prețuit

Mai mult, mereu e pustiit.

12După prăpădu-acesta mare,

Te vei opri Tu, Doamne, oare?

Are să tacă gura Ta

Și, mult, nu Te vei întrista?”