1Fiii prorocilor s-au dus
La Elisei și-astfel i-au spus:
„Locul în care locuim
Aici, cu tine, îl găsim
Că este prea strâmt pentru noi.
Vrem ca să mergem înapoi,
2Pân’ la Iordan, și să luăm
Câte o bârnă, să-ncercăm
A face-un loc de locuit,
Acolo.” „Bine v-ați gândit” –
Le zise Elisei – „plecați
Și bârnele le căutați.”
3Unul din ei mai zise-apoi:
„Vino și tu, te rog, cu noi
Și ia-ți și slugile cu tine”,
Iar Elisei răspunse: „Bine!
Vă însoțesc și eu, de-ndat’.”
4S-au dus cu toți și au tăiat
5Lemne apoi. Pe când lucrau
Și bârnele le pregăteau,
Unul din ei s-a pomenit
Cum că securea i-a sărit
Din coadă și s-a scufundat
În apă. Omul a strigat,
Plin de năduf: „Vai, domnul meu,
Securea nu-i a mea, căci eu
O am luată cu-mprumut!
Și-acuma, iată, s-a pierdut!”
6Prorocul s-a-ndreptat spre el
Și l-a-ntrebat pe omu-acel:
„Arată-mi, unde a picat?”
Omul, atunci, i-a arătat
Locul cu pricina. Apoi,
Prorocul s-a întors ‘napoi,
Un lemn – în grabă – a tăiat,
Pe care-n râu l-a aruncat,
Spre locul unde a știut
Cum că securea s-a pierdut.
Îndată, fierul a ieșit
La suprafață și-a plutit,
Pe unda apei. Elisei
7Zise apoi: „Poți să îl iei!”
Omul a-ntins mâna spre el,
Și-a ridicat fierul acel.
Orbirea sirienilor8Cel care fost-a așezat
În Siria drept împărat,
Era-n război cu Israel.
Un mare sfat ținut-a el
Cu-ai săi slujbași și zise: „Iată,
Tabăra fi-va așezată
Într-un anume loc. Astfel,
Îl vom lovi pe Israel.”
9Dar Elisei iute-a trimis,
Soli, la-mpărat, prin care-a zis:
„Ferește-te, când ai să pleci,
Printr-un anume loc să treci,
Căci Sirienii ce-au pătruns
În țara noastră, s-au ascuns
Și stau la pândă-n locu-acel.”
10Mai marele lui Israel,
Slugi a trimis, să cerceteze,
Voind să se încredințeze
Dacă ce-a spus e-adevărat.
Ăst lucru nu s-a întâmplat
O dată sau de două ori,
Ci tot mereu. Pe slujitori,
11La sine-atuncea i-a chemat –
Cel care fost-a împărat
În Siria – și-a zis apoi:
„Să-mi spuneți, care dintre voi,
Alături e de Israel?”
12Un slujitor a zis, astfel:
„Află că nimeni dintre noi,
Nu merge a vorbi apoi,
Cu împăratul cel pe care
Poporul Israel îl are.
Israeliții au, cu ei,
Pe un proroc: pe Elisei.
El știe ceea ce vorbești,
Chiar și atunci când te găsești,
Sus, în odaia de culcare.
Apoi, cuvintele pe care
Tu le-ai rostit, le spune-ndat’,
Celui ce este împărat
Peste poporul Israel.
În felu-acesta, află el,
Tot ceea ce ai plănuit.”
13Când împăratu-a auzit
Aceste lucruri, mâniat,
Către slujbași a cuvântat:
„Să cercetați în ce loc este.
Când veți afla, dați-mi de veste,
Căci voi trimite să-i întindă
Curse apoi, ca să îl prindă.”
Ai săi slujbași, au cercetat
Și-au zis: „E, la Dotan, aflat”,
14Iar împăratul a trimis –
Exact așa precum a zis –
Oaste anume pregătită,
Cu cai și care întărită.
Când înserarea s-a lăsat,
Oștenii au înconjurat
Cetatea-n care se știa
Că Elisei se-adăpostea.
15Un slujitor avea cu el
Prorocul, iar omul acel –
Când zorii zilei s-au ivit –
Grabnic, afară a ieșit
Și a văzut oștire mare –
Cu călărime și cu care –
În jurul zidurilor stând,
Gata de luptă, așteptând.
El se întoarse înapoi,
Zicând prorocului apoi:
„Vai, vai! Acuma, ce vom face?!”
16Prorocul spuse: „Fii pe pace!
Mai mulți sunt cei ce ne-nsoțesc,
Decât cei care ne pândesc!”
17El s-a rugat lui Dumnezeu,
Și a zis astfel: „Domnul meu,
Deschide-i ochii, fă-l să vadă,
Spre a pute și el să creadă.”
Domnul, atuncea, a făcut
Așa precum I s-a cerut,
Iar slujitorul a privit
În jurul său – înmărmurit –
Văzând muntele-acela mare,
Plin de oșteni, de cai și care
Și de un foc mistuitor,
Care ardea-mprejurul lor.
18Când Sirienii au pornit,
Spre Elisei, el a privit
Către înaltul cerului
Și L-a rugat, pe Domnul lui:
„Doamne, pogoară peste fire,
Și-apoi lovește cu orbire,
Această oaste, adunată”,
Iar Domnul a făcut, pe dată,
Așa cum Elisei a spus.
19În urmă, Elisei s-a dus
Pân’ la oșteni și le-a strigat:
„Nu-i bună calea ce-ați urmat!
‘Geaba, cetatea-nconjurați,
Căci nu-i ceea ce căutați.
De-aceea zic: haideți! Veniți!
Urmați-mă și-o să-l găsiți
Pe omul vostru!” Atunci, ei
Porniră după Elisei,
Care în fruntea lor s-a pus
Și la Samaria i-a dus.
20Acolo, el și-a ridicat
Ochii spre cer, și L-a rugat
Astfel, pe Domnul Dumnezeu:
„Doamne, ascultă glasul meu
Și le deschide tuturor
Ochii, să vadă-n jurul lor.”
Domnu-a făcut precum a zis
Și-ndată, ochii, le-a deschis
Și au văzut, înspăimântați,
Că în Samaria-s aflați.
21Al lui Israel împărat,
Pe Elisei, l-a întrebat:
„Spune-mi părinte, să-i lovesc?
Voiești să îi măcelăresc?”
22„Pe oamenii ce i-am adus,
Să nu-i măcelărești” – a spus
Prorocul, către împărat.
„Pe cei pe cari, prinși, i-ai luat,
Cu sabia și arcul tău,
Ai să-i omori? Așa un rău,
Tu nu vei face. E mai bine,
Dacă vei asculta de mine:
Pâine și apă le-mpărțește
Și-apoi, pe toți, îi slobozește,
Să plece la stăpânul lor,
În țara Sirienilor.”
23Iar împăratul a făcut
Așa precum i s-a cerut:
Un mare prânz, la toți, le-a dat
Și-apoi, să plece i-a lăsat.
Oștile Sirienilor
Se-ntoarseră în țara lor –
În Siria – și, negreșit,
În Israel n-au mai venit.
Împresurarea Samariei24În urmă, Ben-Hadad – cel care
Era în Siria mai mare –
Cu oastea ce a adunat,
Samaria a-nconjurat.
25În acel timp de strâmtorare,
A izbucnit o foame mare,
Încât abia mai viețuiau
Cei ce-n cetate se aflau.
Optzeci de sicli, negreșit –
Cari în argint s-au prețuit –
Ajunse capul de măgar
În timpul foamei de-atunci, iar
Un sfert de cab, de porumbel –
De găinaț – ajunse-astfel,
A fi cinci sicli prețuit,
Cari, în argint, s-au socotit.
26Al lui Israel împărat,
Pe zid, odată, s-a plimbat.
Era, în gânduri, adâncit,
Când o femeie a venit,
Strigând speriată: „Împărate!
Îndură-te și fă-mi dreptate!
Te rog, mă scapă, domnul meu!”
27„De nu te scapă Dumnezeu,
Cum să te scap eu?” – a-ntrebat
Al lui Israel împărat.
„Să-ți dau venitul cel pe care,
Aria mea, sau teascu-l are?”
28Apoi a zis: „Spune-mi, ce ai?”
Ea îi răspunse: „Doamne, vai!
Ieri, o femeie a venit
Și-n felu-acesta, mi-a vorbit:
Pe al tău fiu, vreau să-l luăm,
Ca – împreună – să-l mâncăm,
Iar mâine-l voi aduce eu –
Să îl mâncăm – pe fiul meu.”
29Pe fiul meu, noi l-am mâncat,
Iar astăzi – când am întrebat
„Unde ți-e fiul? Să te duci
Acum, degrabă, să-l aduci!”,
Ea a plecat și l-a ascuns.”
30Aste cuvinte l-au străpuns
În inimă, pe împărat
Și hainele și-a sfâșiat.
Întreg poporul a văzut
Că-avea un sac – din păr făcut –
Pe al său trup înfășurat.
31Al lui Israel împărat
A zis atuncea: „Dumnezeu,
Cu toată-asprimea Lui, mereu,
Pe mine să mă pedepsească,
De am să-l las să mai trăiască
Pe Elisei al lui Șafat!
Azi, capul îi va fi tăiat!”
32În casă, Elisei ședea
Cu toți bătrâni-alăturea.
Un sol a fost trimis la ei,
De împărat, iar Elisei –
Până când încă n-a sosit
Solul trimis – a glăsuit
Către bătânii din sălaș:
„Vedeți, ăst fiu de ucigaș,
Pe cineva, acum, trimite,
Capul să-mi ia, pe negândite.
Însă când solu-acela vine,
Voi să închideți ușa, bine!
La ușă, vreau să-l așteptați
Și să-l opriți! Dar ascultați:
În urma slujitorului,
Se-aud pașii stăpânului.
Nu auziți zgomotul lor?”
33Pe când vorbea bătrânilor,
Solul s-a și apropiat,
Iar împăratu-a cuvântat:
„Răul acesta – cum văd eu –
Ne vine de la Dumnezeu.
Deci de la Domnul, pot, cumva,
Să mai nădăjduiesc ceva?”
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.
