Eclesiastul 12 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Ascultă dar, îndemnul meu:

Să-ți amintești de Dumnezeu,

În anii tăi de tinerețe,

Până n-ajungi la bătrânețe

Când, apăsat de anii grei,

Vei spune: „N-am plăcere-n ei”.

2Până când încă este soare

Și până când lumină are

Luna și stelele, șuvoi;

Până când norii, după ploi,

N-au să revină de îndată,

Să-ntunece iar, bolta toată;

3Până când casa paznici are

Și nu-s cuprinși de tremurare –

Deci până brațe bune ai;

Pân’ pe picioare poți să stai,

Mândru, fără să se înmoaie

Sub tine și să se-ncovoaie;

Până când dinții nu ți-au stat

Din al lor veșnic măcinat;

Pân’, la fereastra trupului,

Pot încă văzătorii lui

Să mai privească, liniștit,

Căci înserarea n-a venit –

Deci până când nu te-au lăsat

Ochii și nu s-a încărcat

Al tău trup, cu al beznei vid;

4Până când, încă, nu se-nchid

Ușile gurii – buzele –

Și poți să-ți strecori vorbele.

Când uruitul morii tale

Slăbește, atunci și de ale

Înaripatelor slab cânt

Nopțile tulburate-ți sânt,

Iar glasul cântăreților

Nu-l mai auzi, răsunător,

Ci-năbușit îl prinzi acum.

5Te temi de înălțimi. De drum,

Într-una ești înspăimântat.

Te-ntoarce, pân’ n-a apucat

Migdalul alb să-ți înflorească

În păr și pân’ să se târască,

Lăcusta poate; până când

Nu îți trec poftele umblând,

Pentru că drumul omului

Îl poartă către casa lui

Cea veșnică, iar bocitori

Așteaptă-n uliți, chemători;

6Până când funia-mpletită

Din fir de-argint nu-i dovedită

Și trăinicie încă are,

Iar aurul acel din care

Vasul este făcut, există;

Și până când, încă, rezistă

Găleata de lângă izvor,

Pentru-nsetatul călător;

Până când roata de fântână

Încă nu ți s-a rupt în mână;

7Până ești, încă, pe pământ;

Până nu intri în mormânt

Când duhul fi-va-napoiat

Lui Dumnezeu, căci El l-a dat.

8„O, lipsă de înțelepciune!

Totul este deșertăciune!” –

A zis, precum un om deștept,

9Eclesiastul. Înțelept

A fost el și a luminat

Al său popor. A cercetat,

Atent, apoi a adâncit

Și zicători multe-a-ntocmit.

10Eclesiastu-a căutat –

Și-n mare parte, a aflat –

Cuvinte care sunt plăcute

Și-s demne de a fi trecute

În carte. A-ncercat să scrie,

Cât mai aproape ca să fie

De adevăr, vorbele-i toate

Voind a-i fi imaculate.

11Cuvintele-nțelepților

Asemeni sunt boldurilor,

Dar la un loc de-s rânduite,

Cuie bătute-s folosite

De un stăpân numai. Deci eu,

12Îți dau acest sfat, fiul meu:

Tot ce îți spun, atent, ascultă.

Adună-nvățătură multă,

Din lucruri ce am încercat,

Aicea, de ți-am arătat.

Dacă vei vrea să întocmești

Cărți multe, n-ai să isprăvești

Cu scrisul; și-apoi te gândește

Că-nvățătura obosește

Sărmanul trup, când e prea multă.

13Acuma însă, stai și-ascultă

Care-i sfârșitul tuturor,

Cel al învățătorilor:

Tu, teme-te de Dumnezeu!

Păzește-I Legile, mereu!

Să nu ieși din porunca Lui!

Îndatorirea omului,

Aceasta este; căci odată,

14Domnul va face judecată

Și toate faptele-s aduse,

Fiind apoi, în față-I, puse.

Nimic din ce este ascuns,

Nu-i pentru El de nepătruns.

Va judeca, din jilțul Său,

Ce-ai făptuit – bine sau rău.