Ieremia 49 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Despre copiii cei pe care

Poporul lui Amon îi are,

Domnul vorbit-a în ăst fel:

„Feciori, nu are Israel?

Și oare, toți acești feciori

Nu sunt ai lui moștenitori?

Atunci, Malcom cum izbutește,

Ținutul Gad de-l stăpânește?

Și cum de e al său popor,

Al Gadului locuitor?”

2Tocmai de-aceea, Domnul spune:

„Vin zile când o să răsune,

În contra Rabei – cea pe care,

Poporul lui Amon o are –

Puternic strigăt de război.

Raba ajunge-va apoi,

Morman de pietre dărâmate

Și vor fi arse-ale ei sate.

Atuncea o să reușească

Israelul să-i izgonească

Pe cei care l-au alungat,

Căci Domnu-i Cel ce-a cuvântat.”

3„Hesbonule, gemi îngrozit,

Căci Aiul este pustiit!

Strigați voi, ale Rabei fiice,

Iar al vost’ glas să se ridice

Spre-naltul cerului! Strigați

Și-n saci numai, să vă-mbrăcați!

Bociți-vă, adânc oftând,

Pe lângă ziduri alergând!

Căci Malcom a ajuns să fie,

Cu toți ai lui, dus în robie:

Cu preoți și cu toți cei cari

Sunt căpitanii lui cei mari!

4De ce, în văi, ți s-a aflat

Pricina ta de lăudat?

Iată că valea ta-i pierită:

Se scurge, fiică răzvrătită,

Care încredere vădeai

În visteria ce-o aveai,

Zicându-ți: „Cine va putea

Să fie, împotriva mea?”!”

5Acela care-i Domn, mereu,

Și-i al oștirii Dumnezeu

A zis în acest fel apoi:

„Asupra ta, aduce-voi

Groaza. Ea-ți va ieși în cale,

Căci e-mprejurul țării tale

Și vă va izgoni apoi,

Pe fiecare dintre voi!

O să fugiți drept înainte

Și nimeni n-o să ia aminte

Ca să îi strângă pe cei cari

Se vor vădi a fi fugari!”

6„Dar”, a zis Domnul, „înapoi

Aduc pe prinșii de război

Ai fiilor celor pe care,

Poporul lui Amon îi are!”

7Iată cuvântul Domnului,

Privind soarta Edomului.

Domnul oștirii, astfel, spune:

„Nu e-n Teman, înțelepciune?

Sau chibzuința a pierit,

De la cei care au vădit

Că pricepuți sunt, în popor?

S-a dus înțelepciunea lor?”

8„Fugiți, dați dosul și plecați

În peșteri să vă așezați,

Localnici ai Dedanului!

Peste Esau și țara lui,

Nenorocirea va sosi,

Atunci când îi voi pedepsi.”

9„Oare, de ar veni, cumva,

La tine-n vie, cineva,

Să strângă rodul viilor,

Oameni-acei – în urma lor –

N-ar mai lăsa nimic, în vie?”

„Dacă în noapte au să vie

Hoții, atât vor fi furat,

Până se vor fi săturat!

10Eu Însumi voi veni apoi,

Ca pe Esau să îl despoi.

Nu va putea a se feri,

Pentru că voi descoperi

Ascunzătorile în care

Credea că va găsi scăpare.

Vecinii lui, copii sau frați –

Atuncea – nu vor fi cruțați,

Ci vor pieri și-n acest fel

Nu va mai fi nimic din el!

11Lasă-i pe-ai tăi orfani, căci Eu,

În viață am să-i țin mereu,

Iar văduvele-ar face bine

Să-și pună-ncrederea în Mine!”

12Căci Domnul în ăst fel vorbește:

„Iată, cel ce nu trebuiește

Să bea potirul, tot îl bea,

Și-atunci crezi că tu vei putea

Să scapi făr’ a fi pedepsit?

Nu! Nu se poate! Negreșit,

De-acest potir, parte-i avea,

Pentru că și tu îl vei bea!”

13Domnul apoi a cuvântat:

„Pe Mine Însumi, am jurat,

Că Boțra nu va fi cruțată.

De-aceea, pradă va fi dată

Ocărilor și pustiirii,

Blestemului și nimicirii.

Cetățile ei au să fie

Dărâmături, pe veșnicie.”

14O veste, eu am auzit,

Cari de la Domnul a venit,

Iar printre neamuri a trimis

Un sol care astfel a zis:

„Vă strângeți și vă pregătiți,

Ca împotrivă-i să porniți!

Hai, ridicați-vă și-apoi,

Vă pregătiți pentru război!”

15„Căci iată, te voi face mic,

Disprețuit și de nimic!

16Înfumurarea ta cea mare

Și-a inimii tale-ngâmfare

Te face să te rătăcești,

Pe tine, care locuiești

Pe culmile dealurilor

Și-n crăpătura stâncilor.

Dar chiar dacă, cuibul ți-l pui

Pe culmile vulturului,

Și-acolo am să te lovesc

Și am ca să te pedepsesc.”

17„Edomul fi-va pustiit,

Iar cei cari îl vor fi zidit,

De-ale lui răni, se vor mira

Și-nspăimântați, vor fluiera.

18Ca și Sodoma și – la fel –

Ca și Gomora va fi el

Și ca cetățile aflate

Chiar în a lui vecinătate,

Unde nu poate nimenea

Să vină ca apoi să stea…

19De lângă malurile care

Străjuiesc, pline de-ngâmfare,

Iordanul, iată, a pornit

Vrăjmașul care s-a suit –

Precum un leu – și e pe cale,

Asupra locuinței tale,

Să năvălească de îndată.

Fac dar, Edomul – dintr-odată –

Să fugă și-l așez pe cel

Ce l-am ales Eu, peste el.

Căci cine, oare, va putea,

Ca să Îmi fie-asemenea?

Cine e cel ce-o să-ndrăznească,

Mie să Mi se-mpotrivească?”

20„Să ascultați ce hotărâre

A luat Domnul, cu privire

La al Edomului ținut

Și-apoi ce planuri a făcut

Contra acelora pe care,

Locuitori, Temanu-i are:

„Iată, îi voi târî apoi,

Asemeni unor slabe oi,

Iar casele lor, părăsite

Ajunge-vor, și pustiite!

21De vuietul ce l-a iscat

Căderea lor, s-a clătinat

Pământul, iar strigătul lor,

Atât e de răsunător,

Încât ajuns-a – negreșit –

La Marea Roșie-auzit…

22Exact așa după cum zboară

Un vultur, iată – bunăoară –

Că și al Boțrei crunt vrăjmaș,

În zbor, pornit-a din sălaș.

Aripile sale-au cuprins

Boțra, atunci când s-au întins,

Iar inima vitejilor –

Din al Edomului popor –

Este ca a unei femei

În ceasul chinurilor ei,

Când prinsă-i de dureri pe care

Doar vremea facerii le are.”

23Iată cuvântul Domnului,

Privind soarta Damascului:

„Hamatul și Arpadul, pline,

Ajuns-au de mare rușine.

Rușinea e pe a lor față

Și în obraji le-a pus roșeață,

Pentru că ele au aflat

O veste rea ce le-a speriat,

Iar frica lor e-atât de mare,

Astfel încât nici un leac n-are.

Ca marea cea dezlănțuită,

Nu poate ea fi potolită.

24Iată, Damascul e topit:

Se-ntoarce, fuge încolțit

De groaza care-l urmărește.

Neliniștea îl bântuiește,

Asemenea unei femei

În ceasul chinurilor ei,

Când prinsă-i de dureri pe care

Doar vremea facerii le are.”

25„Ah! Iată cum nu e cruțată

Cetatea ‘ceea minunată,

Slăvită, care se vădea

Că este bucuria mea!”

26„De-aceea, tineri-au să cadă,

Pe ulițele ei, drept pradă

În gheara morții” – Domnul zice.

„În ziua ‘ceea, au să pice

Ai ei bărbați, căci au să piară

Oamenii de război, din țară.”

27„Voi pune foc Damascului,

Precum și zidurilor lui.

Palatele cele domnești

Și casele împărătești

Ce sunt în Ben-Hadad aflate,

De flăcări vor sfârși mâncate.”

28Iată cuvântul Domnului,

Privind soarta Chedarului

Și-a-mpărățiilor pe care

Țara Hațorului le are,

De Nebucadențar luate,

În urma luptelor purtate

De către cel ce se vădea

Că-n Babilon împărățea.

Domnul a zis: „Vă ridicați!

Către Chedar vă îndreptați

Și nimiciți fiii pe care

Țara din Răsărit îi are!

29Le vor fi turmele luate,

Iar ale lor corturi, prădate.

Pânzele lor au să le ia,

Cămilele de-asemenea –

Cu tot calabalâcul lor –

Și-au să le strige tuturor:

„Jur împrejur, doar spaimă mare!”

30„Fugiți! Fugiți dar, fiecare,

Din răsputeri și căutați

Un loc, unde să v-așezați

Voi, cei cari din Hațor sunteți!

La depărtare vă țineți,

Căci Nebucadențar – cel care,

În Babilon, este mai mare –

O hotărâre a luat” –

Domnul a zis – „și a cătat,

Un plan, ca să alcătuiască

Și-n contra voastră să pornească.”

31„Vă ridicați și-apoi porniți

În iureș, ca să năvăliți

Peste un neam ce-i liniștit,

Căci locuiește fericit

Și fără teamă” – Domnul spune –

„Neam cari, zăvoare, nu își pune,

Pentru că nici porți el nu are,

Singur trăind, între hotare.

32Cămilele ce-s ale lor,

Bune de jaf ajunge-vor,

Iar turmele lor au să cadă,

În mâinile vrăjmașe, pradă.

În vânt, am să îi risipesc

Pe toți cei care se vădesc

Că își rad colțul bărbilor” –

33Domnul a zis – „iar în Hațor,

Numai șacalii au să vie

Căci pustiu fi-va, pe vecie,

Și oamenii nu vor putea,

Nicicând – acolo – ca să stea.”

34Cuvântul ce-a venit de sus,

Care de Domnul a fost spus

Prin Ieremia, robul Lui,

Privind soarta Elamului –

Pe vremea-n care Zedechia,

În Iuda, a avut domnia –

În felu-acesta a sunat:

35„Domnul oștirii a strigat:

„Sfărâm arcul Edomului –

Tăria și nădejdea lui –

36Iar cele patru vânturi, iată,

Asupra lui au să se-abată,

Din cele patru părți pe care

Cerul cel necuprins le are.

În vânt, am să îi risipesc

Pe cei care îl locuiesc

Și nu va fi nici un popor

Să nu aibă fugari de-ai lor,

Cari din Elam să fi venit,

Ca adăpost să fi găsit.

37Pe ai Elamului bărbați

Îi fac să tremure, speriați –

Mereu – în fața tuturor

Celor ce sunt vrăjmași ai lor.

Atuncea, toți dușmani-acei

Au să aducă, peste ei,

Necazuri și mânia Mea.

Eu Îmi voi scoate sabia,

Cu ea ca să îi urmăresc,

Până când am să-i nimicesc.”

38„Iată că jilțu-Mi de domnie,

Vreau, în Elam, ca să Îmi fie” –

Domnul a zis – „și-am să veghez,

Acolo ca să Mi-l așez.

Îl nimicesc pe cel aflat

Peste Elam ca împărat,

Precum și pe toți acei cari

Se dovedesc ai lui mai mari.”

39„Însă în zilele de-apoi,

Îi voi aduce înapoi

Pe prinșii de război pe care

Țara Elamului îi are.

Așa va fi, căci – negreșit –

Domnul e Cel care-a vorbit”