Neemia 13 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Călcarea de lege a lui Eliașib

1În vremea ‘ceea, se citise

Din cartea pe cari Moise-o scrise

Și-astfel, în ea, a fost găsit

Un text, prin cari s-a pomenit

Precum că cei ce-s Amoniți

Și cei care sunt Moabiți

Nu aveau voie-n nici un fel

Să stea apoi, cu Israel,

În adunarea Domnului,

2Pentru că ei, poporului,

Pâine și apă nu i-au dat,

Ci împotrivă-i l-a chemat

Pe Balaam, ca să-l blesteme.

Poporul n-avuse-a se teme,

Căci Dumnezeul nostru mare

Schimbat-a-n binecuvântare

Acel blestem. Când auziră

3Cuvintele ce se citiră,

Israeliții s-au grăbit

Să se despartă, negreșit,

De oamenii ce se vădeau

Străini de ei cum că erau.

4Preotul Eliașib, cel care

Pe Tobia, drept rudă-l are,

Fusese pus ca păzitor

Al tuturor cămărilor

Aflate-n Casa Domnului,

Spre-a ține darurile Lui.

5O încăpere-a gătit el,

Pentru-a sa rudă-n locu-acel,

În care daruri se puneau,

Cari de mâncare se vădeau.

De-asemenea, în ea s-a pus

Tămâia care s-a adus,

Unelte și – fără-ndoială –

Acea întreagă zeciuială

Cari din ulei fusese dată,

Din grâu și must și – totodată –

Partea ce fost-a rânduită

A fi la preoți dăruită,

La ușieri, Leviților,

Precum și cântăreților.

6Când s-au făcut acestea toate,

Eu nu fusesem în cetate,

Căci m-am întors la împărat,

După cuvântul ce l-am dat;

Iar Artaxerxe se vădea

Că ani treizeci și doi făcea,

De când fusese așezat,

La Babilon, ca împărat.

Anul aproape se sfârșise,

Când împăratul mă-nvoise

7Ca la Ierusalim apoi,

Să mă întorc eu, înapoi.

Abia atuncea am văzut

Ce lucruri rele a făcut

Preotul Eliașib, cel care

Gătit-a o cămară mare –

În curtea Casei Domnului –

Spre a fi dată rudei lui.

8M-am necăjit și-am aruncat

Afară, tot ce am aflat

Acolo și se dovedea

Că este pentru Tobia.

9Am poruncit ca, de îndată,

Odaia a fi curățată

Și-am pus uneltele pe care

Casa lui Dumnezeu le are,

Din nou, în ea. Am așezat

Și darurile ce s-au dat

Pentru mâncare, iar apoi,

Adus-am și tămâie noi.

Zeciuielile aduse din nou

10Am auzit – de-asemenea –

Că partea ce se cuvenea

Leviților, nu li s-a dat,

Căci nimenea nu i-a chemat

Să-și ia tainul. Ei erau

Pe la moșia ce-o aveau.

Cu cântăreții se vădea

A fi la fel și-asemenea

Era și cu aceia care,

Templul, în slujba sa, îi are.

11Eu i-am mustrat pe dregători –

Căci ei erau conducători –

Și-am zis: „De ce ați părăsit –

În vremea-n care am lipsit –

Casa lui Dumnezeu?” Apoi –

Degrabă – am chemat ‘napoi,

Cetele cântăreților

Precum și-ale Leviților.

După ce toți s-au adunat,

În slujbă, iar, i-am așezat.

12Iuda, atunci – fără-ndoială –

Aduse-ntreaga zeciuială

Din grâu și must – cum se cerea –

Și din ulei, de-asemenea.

13Cămările, eu le-am luat

Și-n urmă le-am încredințat

În mâna preotului care

Drept Șelemia, nume, are,

În mâinile unui Levit

Care Pedaia s-a numit

Și-n mâna unui cărturar

Care Țadoc se cheamă. Dar,

Lângă-acești am așezat

Încă un om, Hanan, chemat;

Al lui Zecur fiu, se vădea,

Precum și-al lui Matania.

Oameni-aceștia – negreșit –

Drept credincioși s-au dovedit.

Ei fuseră însărcinați

Cu împărțeala, între frați.

14Doamne, al nostru Dumnezeu,

Adu-Ți aminte, tot mereu,

De mine, căci Tu ai văzut

Ce fel de lucruri am făcut.

Să nu-mi uiți faptele frumoase,

Cari se vădesc evlavioase,

Făcute Casei Domnului

Și spre-mplinirea slujbei Lui!

Sfințirea Sabatului

15Pe vremea ‘ceea, am văzut

Ceea ce unii au făcut

În ziua sfântă de Sabat:

Unii, în teascuri, au călcat,

În timp ce alții, snopi, cărară.

În urmă, alții încărcară

Vin și smochine pe măgari,

Și struguri, puși în coșuri mari.

Lucruri, de orice fel, au pus,

Pe-ai lor măgari și le-au adus

Către Ierusalim, de-ndat,

Ca să le vândă, de Sabat.

În clipa-n care am văzut

Că mărfurile și-au vândut,

Grabnic am mers și i-am mustrat,

Atunci, în ziua de Sabat.

16Și niște Tirieni erau

Cari la Ierusalim veneau,

Cu pești și multe mărfuri care

Le aduceau pentru vânzare,

Tocmai în ziua de Sabat.

17Am mers atunci și i-am mustrat

Pe oamenii din Iuda, cari

Se dovedeau a fi mai mari,

Zicându-le astfel, apoi:

„De ce faceți, acest rău, voi?

Prin ce-ați făcut, oare, nu știți,

Sabatul, că îl pângăriți?

18Dar oare, nu la fel făceau

Părinții voștri, când trăiau,

Stârnind mânia Domnului,

Peste întreg poporul Lui?

Acuma, la Ierusalim,

Voi vreți, la fel, ca să pățim?

Prin răul ce îl faceți voi,

O să abateți, peste noi –

Din nou – mânia Domnului,

Căci pângăriți Sabatul Lui!”

19Îndată, eu am poruncit

Să se închidă, negreșit,

Poarta Ierusalimului

Și n-am dat voie nimănui,

Cu mărfuri, de a fi intrat,

‘Naintea zilei de Sabat.

20În felu-acesta, negustorii –

Și-asemenea și vânzătorii –

Cari aveau mărfuri de vândut,

Ajuns-au de și-au petrecut

Nopțile-afară din cetate,

Căci porțile-au fost ferecate.

O dată, sau de două ori,

Cei care fost-au negustori

Și-au petrecut noaptea afară,

Căci porțile se încuiară.

21Am mers la ei și i-am mustrat,

Zicându-le: „De ce ați stat,

Noaptea, în fața zidului?

N-am să îngădui nimănui,

Ca acest lucru să-l mai facă!

De-aceea, eu vă spun că dacă

Încă o dată o să stați

Afară, ca să înnoptați,

Încredințați să fiți apoi,

Că am să pun mâna, pe voi!”

Din clipa-n care-au auzit

Cuvintele ce le-am rostit,

Nimeni nu ne-a mai tulburat,

Cu marfă-n ziua de Sabat.

22Leviților, le-am poruncit

Să se sfințească, negreșit,

Și-apoi să vină să păzească

Poarta cetății, să sfințească –

Astfel – ziua Sabatului,

Cum cere Legea Domnului.

Doamne, al nostru Dumnezeu,

Adu-Ți aminte, tot mereu,

De mine, să mă ocrotești,

Căci plin de îndurare, ești!

Mustrarea pentru femeile străine

23Am mai văzut niște Iudei,

Care-și luaseră femei

Azdodiene, Amonite

Și de asemeni Moabite.

24Dintre copiii ce-i aveau,

Cam jumătate se vădeau

Că nu știu limba evreiască

Și-astfel puteau ca să vorbească

Doar limbile popoarelor

Din cari erau mamele lor.

25Pe-acei evrei, eu i-am mustrat.

Pe uni-apoi i-am blestemat.

Pe alți-n urmă i-am lovit,

Părul le-am smuls, i-am pedepsit

Și-apoi să jure, eu i-am pus,

În Numele Celui de Sus,

Zicându-le: „Nu mai luați,

Femei străine și nu dați

Fetele voastre, de neveste,

Pentru popoarele aceste!

26Nu știți că Solomon, și el,

Păcătuit-a-n acest fel?

Asemeni lui, alt împărat –

În lume – nu s-a mai aflat.

Domnu-l pusese-n Israel,

Drept împărat, pentru că El,

Pe Solomon, mult l-a iubit.

Dar totuși, a păcătuit,

Căci ale lui soții străine

L-au dus la rău, cum știți prea bine.

27Acum vreți să păcătuiți

La fel, pentru că vă-nsoțiți

Cu fiicele altor popoare?

De ce păcătuiți voi, oare,

Față de Cel care, mereu,

Este al nostru Dumnezeu?”

28Unul din fiii ce-i avea

Cel cari, Ioiada, se numea –

Fiul lui Eliașib, cel care

Era, pe-atunci, preotul mere –

A fost, de ginere, luat

De Horonitul Sambalat.

Îndată, eu am poruncit

Să fie – grabnic – izgonit.

29Doamne, al nostru Dumnezeu,

De ei, să-Ți amintești, mereu,

Căci preoția au spurcat

Și legământul încheiat

De către ceata de preoți,

Precum și de Leviții toți.

30I-am curățit – fără-ndoială –

De cei străini și rânduială

Făcutu-le-am preoților

Și-asemenea Leviților,

În slujbele ce le aveau –

De cari, răspunzători, erau –

31În ce privește darul dat

Din lemne, sau pe cel luat

Din cele dintâi roade care

Se adunau de pe ogoare.

Doamne, să-Ți amintești de mine

Și pomenește-mă, spre bine!