Faptele apostolilor 15 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Adunarea Bisericii din Ierusalim

1Câțiva bărbați, în vremea ‘ceea,

Tocmai veniră din Iudeea,

Și le-au spus fraților: „Să știți,

Că nu puteți fi mântuiți,

Dacă-mprejur, nu v-ați tăiat,

Așa cum Moise a lăsat.”

2Pavel, atuncea, însoțit

Și de Barnaba, a pornit

Un schimb de vorbe – viu rostite –

Și de păreri deosebite.

Frații, îndată, au găsit,

Că lucrul cel mai potrivit,

Ar fi ca Pavel și Barnaba –

Și câțiva frați – cu toată graba,

Să ceară apostolilor –

Precum și prezbiterilor

De la Ierusalim – un sfat.

3Atunci, pe gânduri, n-au mai stat,

Ci au făcut precum au spus

Și, spre Ierusalim, s-au dus.

Biserica i-a însoțit

Până cetatea-au părăsit,

Urmând drumul Feniciei

Și-apoi cel al Samariei.

Pe unde au trecut, mereu,

De-ntoarcerea la Dumnezeu

A Neamurilor, au vorbit.

Mari bucurii au dăruit,

În orice loc, în calea lor,

În rândurile fraților.

4Când, în Ierusalim, intrară,

Apostoli-i întâmpinară,

Prezbiterii, și-a mai venit

Biserica. Ei le-au vorbit

Despre tot ce s-a petrecut,

Și despre ceea ce-a făcut –

În orice loc – Domnul, prin ei.

5Atunci, unii din Farisei –

Care-au crezut – s-au ridicat,

Din locurile-n care-au stat,

Spunându-le, celor din jur,

Cum că tăierea împrejur,

De Neamuri, trebuie făcută,

Și-asemeni, trebuie ținută

Legea lui Moise, negreșit.

6Apostolii s-au întâlnit,

Cu toți prezbiterii, la sfat

Și, împreună-au căutat

Să afle ce-ar fi de făcut.

7Petru, atunci, când a văzut

Că multă vorbă s-a iscat,

Se ridică și-a cuvântat:

„Iată, dragi frați, cuvântul meu:

De-un timp încoace, Dumnezeu,

Știți că alegere-ntre voi

Făcut-a, chiar aici, la noi,

Ca Neamurile câte sânt,

Al Evangheliei cuvânt,

Să-l poată auzi, prin mine,

Și să îl creadă. Știți prea bine

8Că Domnul, care-a cunoscut

Ale lor inimi, a făcut

Ca și ei, mântuiți, să fie,

Lăsând, și peste ei, să vie,

Din cer, al Său Duh Sfânt apoi.

9Astfel, El – între ei și noi –

Nu vede vreo deosebire,

Căci le-a făcut o curățire

A inimilor, prin credință.

10De ce aveți dar, rea voință,

Și-L ispitiți pe Dumnezeu,

Punând – acum – acest jug greu,

Pe gâtul ucenicilor,

Pe care – cum știți, fraților –

Nici noi măcar, nu l-am purtat,

Și nici ai noști’ părinți, vreodat’?

11Atât noi, cât și ei, credem

Că mântuiți, acum, suntem

Prin harul Domnului Iisus.”

12Nimeni, nimic, nu a mai spus,

Ci-ntreaga adunare-a stat,

Tăcută, și i-au ascultat

Pe Pavel și Barnaba, cari

Au povestit ce minuni mari,

Domnul, mereu, a săvârșit –

Prin ei – pe unde-au poposit,

De-atâtea ori, în calea lor,

În mijlocul Neamurilor.

Hotărârea Bisericii

13Când au sfârșit de cuvântat,

Iacov, și el, s-a ridicat

Ca să vorbească tuturor:

„Mă ascultați dar, fraților!

14Simon, întâi, ne-a arătat

Cum, către Neamuri, S-a uitat

Domnul voind ca un popor,

S-aleagă, din mijlocul lor,

Să-i poarte Numele. Firesc,

15Cu acest fapt, se potrivesc

Cuvintele prorocilor.

Iată ce scrie-n cartea lor:

16„Am să mă-ntorc, după aceea,

Ca să ridic, în vremea ‘ceea,

Cortul lui David, la loc iar,

Din prăbușire. Așadar,

Ruinele am să-i zidesc

Și-am să-l înalț iar, căci voiesc

17Să Îl urmeze, pas cu pas –

Toți oamenii ce-au mai rămas –

Pe Domnul, iar alături lor,

Să fie a Neamurilor

Mulțime, peste cari, mereu,

Este chemat Numele Meu;

18În acel fel, Domnul vorbește,

El care și înfăptuiește

Aceste lucruri nevăzute,

Care, de El doar, sunt știute,

Din veșnicie.” Așadar,

19Eu zic: să nu mai punem iar,

Pe Neamuri, cari se-ntorc ‘napoi –

La Dumnezeu – greutăți noi.

20Eu cred că-i bine a le scrie,

Despre ce trebuie să știe,

Și-anume, ca să se ferească

De pângărirea idolească,

De-ale curviilor păcate,

De sânge, vite sugrumate.

21Căci Moise, din vechime, are

Oameni ai săi, și-n fiecare

Sabat, îl propovăduiesc,

În sinagogi, când îl citesc.

22Apostolii îl ascultară,

Prezbiterii seama luară

Și-apoi, Biserici-au vorbit;

Iar, în final, toți au găsit

Că trebuie ca să aleagă

Pe câțiva inși, care să meargă –

Pe lângă Pavel și Barnaba –

Să ducă dar, cu toată graba,

În Antiohia, de-ndată,

Decizia ce-a fost luată.

Astfel, din frați, au fost găsiți,

Ca fiind cei mai potriviți,

Iuda – cel cari s-a mai chemat

Barsaba – și a fost urmat

De Sila. Acești doi bărbați,

Erau de vază, între frați.

23Prin ei, Biserica a scris,

O carte, în care a zis:

„Apostolii, prezbiterii

Și toți frații Bisericii:

Scrisoare către ceilalți frați

Cari, între Neamuri, sunt aflați,

Acum – în Antiohia,

Siria și Cilicia.

Dragi frați, întâi, avem a spune,

La toată lumea, plecăciune!

24Aflați dar, că am auzit,

Că de la noi, uni-au venit –

Făr’ a avea însărcinare –

Ca să v-aducă tulburare,

Prin vorbele ce le-au purtat.

Ei, sufletul, v-au tulburat,

Spunând că trebuie, dragi frați,

Ca împrejur să vă tăiați,

Legea lui Moise s-o păziți,

Asemeni nouă ca să fiți.

25Noi, după ce ne-am adunat

Și laolaltă-am cugetat,

Iată, acuma, am găsit

Că lucrul cel mai potrivit

Este s-alegem, dintre noi,

Pe câțiva inși, pe cari, spre voi,

Să-i îndreptăm, cu toată graba,

Cu preaiubiții noști’ Barnaba

Și Pavel – cei care și-au pus,

26Pentru al Domnului Iisus

Sfânt Nume, în joc, viața lor.

27Astfel, trimis-am fraților,

Pe Iuda și pe Sila, care,

Aceleași lucruri, fiecare,

Prin viu grai, au să vi le spună.

28Căci nu vrem ca să se mai pună,

Pe voi, vreo greutate-n plus,

Afară doar de ce v-am spus

Că trebuie ca să păziți.

29Deci voi, mereu, să vă feriți

De lucrurile pângărite,

Cari, idolilor, sunt jertfite,

De-ale curviilor păcate,

De dobitoace sugrumate,

De sânge. Dacă vă păziți

De-aceste lucruri, voi să știți

Că va fi bine tuturor.

Fiți sănătoși dar, fraților.”

Hotărârea adusă în Antiohia

30Rămas bun, după ce-și luară,

De la Biserică, plecară

Spre Antiohia, de-ndată,

Unde, mulțimea adunată

Îi aștepta, cu nerăbdare.

Au dus scrisoarea, după care,

31Frații – citind-o, imediat –

În suflete, s-au bucurat,

Căci le-aducea îmbărbătare.

32Apoi, Iuda și Sila, care

Erau proroci, i-au întărit,

Pe frați, prin ceea ce-au vorbit.

33O vreme, au rămas la frați

Și doar pe urmă-au fost lăsați

Să se întoarcă înapoi,

34Dar Sila a găsit, apoi,

Cu cale, să nu părăsească

Ținutul – să mai zăbovească.

35Pavel și cu Barnaba-au stat

Și ei pe loc și-au învățat

Noroadele, mereu vorbind,

Cuvântul propovăduind.

Pavel cercetează Bisericile

36Trecând câteva zile-abia,

De când, în Antiohia,

Se aflau ei, Pavel s-a dus

Și, lui Barnaba, el i-a spus:

„Hai să ne-ntoarcem, să plecăm

Și, pe la frați, să colindăm.

Deci, din cetate, în cetate,

Trecem prin locurile toate

În care noi am poposit

Și-n care-am propovăduit

Cuvântul. Dacă ți-e pe plac,

Îi vom vedea, pe toți, ce fac.”

37Barnaba a voit să-l ia

Și pe Ioan – cari se numea

Și Marcu – dar s-a-mpotrivit

38Pavel, care a socotit

Că nu e bine să îl ia,

Căci încă din Pamfilia,

Ioan, de ei, s-a despărțit

Și-n lucru, nu i-a însoțit.

39Neînțelegerea fu mare,

Încât pornit-a fiecare,

Pe drumul său – s-au despărțit.

Barnaba a fost însoțit

De Marcu; cei doi s-au urcat

Pe o corabie, de-ndat’,

Și, către Cipru, au pornit.

40Pavel, de Sila însoțit –

După ce-n grija harului

Cel nesfârșit al Domnului,

De frați, a fost încredințat –

La drum plecă, ne-ntârziat.

41El străbătut-a Siria,

Urmând apoi Cilicia,

Cuvântul propovăduind,

Bisericile întărind.