Deuteronomul 9 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Aducerea aminte de răzvrătirile lui Israel

1„Israele, ascultă-acum:

Astăzi, pornești din nou la drum.

Peste Iordan, ai să pășești

Și-acolo ai să stăpânești

Peste popoare mult mai mari

Decât ești tu și mult mai tari,

Având cetățile zidite

Până la cer și întărite.

2Acum, stăpân, tu ai să fii,

Peste ai lui Anac copii.

Ei sunt un neam deosebit,

Foarte înalți, și-ai auzit

Ce spune lumea despre ei:

„Sunt foarte mari oameni-acei.

Ei sunt ai lui Anac popor.

Cine se-mpotrivește lor?!”

3Să știi că Dumnezeu va sta,

El Însuși, înaintea ta.

Va fi un foc mistuitor

Care, pe-al lui Anac popor,

În fața ta, o să-l smerească

Și are să îl izgonească,

Iar tu-l vei pierde, negreșit,

Așa cum Domnul a vorbit.

4Când Domnul o să-i izgonească

Din față-ți și-o să-i nimicească,

Să nu cumva să te trezești –

În inima ta – să vorbești,

Gândind că „Domnul o să-mi dea,

Doar pentru bunătatea mea,

Țara aceasta-n stăpânire”,

Căci iată, eu îți dau de știre

Că, pentru a lor răutate,

Popoarele sunt alungate.

5Nu pentru bunătatea-ți mare –

Sau curăția ce o are

Inima ta – ai să primești

Țara, ca să o stăpânești.

Pentru prea mare răutate,

Popoarele sunt alungate,

Din fața ta, căci Domnul vrea,

În stăpânire să îți dea

Țara, ținându-Și legământul

Și totodată, jurământul

Cu care El l-a întărit,

Cu-ai tăi părinți, când a vorbit.

Iată că Domnul Dumnezeu

Își ține-al Său cuvânt, mereu.

Avram, Isac și – negreșit –

Iacov sunt cei care-au primit

Cuvântul legământului

Și jurământul Domnului.

6Nu pentru bunătatea ta,

Tu, țara, o vei căpăta,

Căci tu ești încăpățânat.

7Să nu uiți cum ai ațâțat,

Mereu, a Domnului mânie,

Atunci când fost-ai în pustie.

De când Egiptu-ai părăsit

Și pân’ acum, tot răzvrătit

Ai fost, în contra Domnului.

8La muntele Horebului,

Pe Dumnezeu, L-ai ațâțat,

Până când El S-a mâniat

Până-ntr-atât, ca să voiască

În urmă, să te nimicească.

9Pe munte-apoi, eu am urcat

Și-acolo, Dumnezeu mi-a dat

Acele două table mari,

Din piatră – tablele pe cari,

Așa după cum a promis,

El, legământul, Și l-a scris –

Pe care l-a-ncheiat cu voi –

Iar eu vi l-am adus apoi.

Eu, patruzeci de zile-am stat,

Pe munte, sus. Nu am mâncat

Nimic, în timpul petrecut

Acolo, și nici n-am băut.

10Mi-a dat tablele – cele două –

Atunci, ca să vi le dau vouă.

Degetul Domnului a scris,

Pe table, ceea ce v-a zis

El, de pe vârful muntelui –

Vorbind din para focului –

În ziua când v-ați adunat

Și-n jurul muntelui, ați stat.

11Zile și nopți, am petrecut

Pe munte, sus, cum ați văzut.

La patruzeci de zile-apoi,

Mi-a adus Domnul – pentru voi –

Tablele cari din piatră sânt,

Pe care, al Său legământ

Fusese, chiar atunci, înscris.

12În urmă, Dumnezeu mi-a zis:

„De-aici, în grabă, scoală-te

Și-ndat’ apoi, pogoară-te,

Căci iată că poporul tău

A săvârșit un lucru rău.

Neamul pe care l-ai luat

Tu, din Egipt, este stricat.

Oamenii săi s-au abătut

De la ceea ce le-am cerut.

Au părăsit calea pe care

Le-am arătat-o. Drept urmare,

Un chip cioplit, ei și-au turnat.”

13Apoi, El a continuat:

„Eu văd, acuma, foarte bine,

Ce fel de oameni sunt cu tine.

Acest popor s-a arătat –

Mereu – a fi-ncăpățânat.

14Mă lasă dar acum, să merg

Să-i nimicesc și să le șterg

Și numele ce l-au avut,

Sub ceruri, pentru ce-au făcut.

Apoi, gândesc că este bine,

Un mare neam, să fac, din tine –

Mai mare decât neamul lor,

Decât este acest popor.”

15În grabă, m-am întors apoi,

Din muntele-nfocat, la voi,

Ținând în mâini tablele-acele,

Cu legământu-nscris pe ele.

16Din depărtare, am zărit

Precum că ați păcătuit,

Când aur mult ați adunat

Și-un chip cioplit, voi v-ați turnat.

Atunci, din aurul acel,

V-ați întocmit voi, un vițel

Și-ați părăsit astfel, de-ndată,

Calea, de Domnul, arătată.

17Când v-am văzut, am aruncat

Tablele. Ele s-au sfărmat,

Sub ochii voștri, precum știți.

18M-am aruncat – vă amintiți –

Apoi, cu fața la pământ,

‘Naintea Domnului Cel Sfânt

Și patruzeci de zile-am stat –

Și nopți la fel – și n-am mâncat

Nimic și nici nu am băut,

Din pricină la ce-ați făcut –

Din pricina păcatelor

Făcute de al vost’ popor,

Prin care voi, neîncetat,

Pe Dumnezeu L-ați mâniat.

19Atunci, eu fost-am îngrozit,

Căci Domnului, voi I-ați stârnit

Mânia și ați fost găsiți

Buni de a fi doar nimiciți.

Dar Dumnezeu m-a ascultat

Și-n felu-acesta, ați scăpat.

20Și pe Aron, Domnul avea

Mânie-atunci, încât voia

Să-l nimicească, negreșit,

Pentru că a păcătuit.

Eu m-am rugat și pentru el

Și a scăpat, în acest fel.

21Vițelul ce l-ați făurit,

Eu l-am luat și l-am zdrobit,

După ce-ntâi l-am ars în foc.

Praf, am făcut, din el, pe loc,

Și în pârâul ce-a ieșit

Din munte-apoi, l-am azvârlit.

22Când la Tabera v-ați aflat,

Pe Domnul, iar L-ați ațâțat.

La fel, la Masa ați făcut;

De-asemenea, când ați trecut

Pe la Chibrot-Hatava dar,

L-ați ațâțat pe Domnul, iar.

23Atunci când Domnul v-a trimis,

Din Cades-Barnea și a zis

„Suiți-vă ca să luați

Țara pe care-o căpătați

În stăpânire”, negreșit

De-ndată, voi v-ați răzvrătit

Contra poruncii Domnului.

N-ați ascultat de glasul Lui

Și-ați dovedit, în acest fel,

Că nu aveți credință-n El.

24De când vă știu, necontenit,

În contra Lui, v-ați răzvrătit.

25Mereu, cu fața la pământ,

‘Naintea Domnului Cel Sfânt,

Eu patruzeci de zile-am stat –

Și nopți la fel – și m-am rugat,

Pentru că Domnul a voit

Să vă distrugă, negreșit.

26În mare grabă, mers-am eu

Și L-am rugat pe Dumnezeu:

„Stăpâne Doamne, să-Ți oprești

Mânia. Să nu nimicești

Poporul Tău, pentru-a lui fire,

Căci el Îți este moștenire.

Pe el, Tu l-ai răscumpărat,

Prin brațul Tău neînfricat.

Din al Egiptului ținut,

L-ai scos și, liber, l-ai făcut.

27De-Avram, Isac și Iacov dar,

Adu-Ți aminte Doamne, iar.

Nu căuta la ăst popor,

La îndărătnicia lor,

La răutatea omului,

Precum și la păcatul lui,

28Ca să nu zică acea țară,

Din care Tu ne-ai scos afară,

Că „Dumnezeu nu a putut

Să-i ducă, în acel ținut,

În cari curge lapte și miere.

Domnul nu a avut putere

Să le dea țara-n stăpânire.

Ba după cum avem de știre,

Chiar i-a urât și-ntr-un târziu,

I-a și ucis El, în pustiu.”

29Totuși, așa cum e de rău,

Acesta e poporul Tău,

E moștenirea Ta, pe care,

Numai prin brațul Tău cel tare,

Tu, din Egipt, ai adunat-o

Și-n stăpânire, ai luat-o.”