2 Cronici 30 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Prăznuirea Paștelor

1Soli, Ezechia a trimis,

În țară, pentru că a scris

Scrisori și pentru Israel

Și pentru Iuda și – la fel –

Pentru cei care se găseau

În Efraim sau se trăgeau

Din spița care se-ntrupase

Din seminția lui Manase.

El, prin scrisorile trimise,

Întregului popor, îi zise

Ca la Ierusalim să vină –

La Casa Domnului – să țină

O sărbătoare-a Paștelor,

Precum cerea datina lor.

2Căci Ezechia, cu cei cari,

Peste popor erau mai mari,

Chiar la Ierusalim au stat

Și au ținut un mare sfat,

Prin care-n urmă au găsit

Că timpul cel mai potrivit

În care să se pregătească

Și Paștele să-l prăznuiască,

Pare să fie luna care

A doua e, la numărare.

3Acest praznic al Paștelor

Nu s-a ținut la vremea lor,

Căci preoții n-au reușit,

Cu toții, de-a se fi sfințit,

Iar timpul, scurt, se dovedea;

Și nici poporul nu putea,

Pân’ la Ierusalim să vină,

Ca acel praznic să se țină.

4Lucrul fiind încuviințat

De Ezechia și-al său sfat,

5S-a hotărât ca despre el,

Vești să se dea în Israel –

De la Beer-Șeba începând

Și pân’ la Dan, apoi, mergând –

Ca la Ierusalim să vină

Poporul, Paștele, să-l țină,

Acolo-n cinstea Domnului,

Căci sărbătoarea Paștelui,

De mult nu s-a mai fost ținut,

Așa precum era cerut.

6Alergători-au dus, astfel –

În Iuda și în Israel –

Scrisorile-mpăratului,

Precum și-ale sfatului lui.

În orice loc ei au sosit,

În felu-acesta au vorbit:

„Scrisori avem, de la-mpărat,

Precum și de la al său sfat.

Vă sfătuim dar, ca apoi,

Să luați bine seama voi –

Cari sunteți fii din Israel –

Și să vă-ntoarceți la Acel

Care fusese, tot mereu,

Al lui Avram sfânt Dumnezeu,

Al lui Isac și Iacov. Voi

Întoarceți-vă înapoi,

Pentru că doar în acest fel,

La voi să se întoarcă El,

Căci de-mpăratul cel pe care

Asiria în frunte-l are,

Doar voi scăpară-ți – negreșit –

Și-o rămășiță v-ați vădit.

7Nu fiți la fel precum erau

Părinți voști’ pe când trăiau,

Și nici precum s-au dovedit

Ai voștri frați care-au greșit

Față de Dumnezeu, iar El

I-a părăsit și-n acest fel,

Ajuns-au, pustiirii, pradă,

Așa precum pot toți să vadă.

8Grumazul, nu vă-nțepeniți

La fel după cum – bine știți –

Părinții voști’ că au făcut,

Iar ce-au pățit, voi ați văzut.

Acum dați mâna Domnului.

Veniți la sfânt locașul Lui,

Pe care El – precum se știe –

Sfințitu-l-a, pentru vecie.

Astfel, mânia Lui, apoi,

Se va abate de la voi.

9Dacă vă-ntoarceți la Acel

Cari Domn îi e lui Israel,

Ai voștri fii și-ai voștri frați –

Care-n robie sunt aflați –

Milă găsi-vor, iar apoi,

Se vor întoarce înapoi,

În țara lor, căci Dumnezeu

Se-arată milostiv, mereu,

Iar fața Sa o să privească

Spre cei ce n-au să-l părăsească.”

10Alergătorii au plecat

Și prin cetăți au colindat,

De prin Manase începând,

Din Efraim și ajungând

În Zabulon, către sfârșit.

Dar cei cărora le-au vorbit,

Doar în batjocură-i luau

Iar de al lor cuvânt, râdeau.

11Dar câțiva oameni din Manase,

Din ale lui Zabulon case

Și din Așer au auzit

Al lor cuvânt și s-au smerit.

Ale lor vorbe le-ascultară

Și la Ierusalim plecară.

12În Iuda, mâna Domnului,

La inima poporului –

În acea vreme – a lucrat,

Încât cu toți au ascultat

Porunca împăratului

Și-a căpeteniilor lui.

13În vremea-n care se vădea

Luna a doua că-ncepea,

S-a strâns mulțime de popor,

La praznicul azimilor,

Praznic care – după cum știm –

Fusese la Ierusalim.

14Întreg poporul adunat,

În urmă, a îndepărtat

Toate altarele aflate,

Pe vremea ‘ceea, în cetate.

Altarele ce le aveau –

Pe care, jertfe, aduceau –

Și cele ce s-au folosit

Pentru tămâie, negreșit,

Îndată fost-au dărâmate

Iar resturile aruncate

În apele Chedronului.

15Apoi, Paștele Domnului,

A fost jertfit, când începea

Ziua care se dovedea

A paisprezecea-n luna care

A doua e, la numărare.

Un mare număr de preoți,

Alături cu Leviții toți,

Plini de rușine s-au sfințit

Și-n acest fel s-au pregătit,

Jertfe s-aducă Domnului,

Pe-altarul de la Casa Lui.

Jertfele-acestea se socot

A fi drept ardere de tot.

16Leviții, toți, s-au rânduit

În locul lor obișnuit –

După cum robul Domnului,

Moise, lăsase-n Legea lui –

Iar preoții, sânge, luau,

Din mâna lor și îl stropeau

Peste altarul cel pe care,

Casa lui Dumnezeu îl are.

17La sărbătoarea Paștelor,

A fost, atuncea, mult popor.

Mulți oameni, nici nu s-au sfințit

Și-astfel Leviți-au trebuit

Ca să aducă, pentru ei –

Deci pentru oamenii acei

Cari necurați s-au dovedit –

Jertfe pe cari le-au dăruit

Spre-a fi-nchinate Domnului.

18O parte a poporului –

Din Efraim sau din Manase,

Din ale lui Zabulon case

Și-asemenea din Isahar –

Nu se sfințise. Așadar,

Oameni-aceștia n-au mâncat

Jertfa de Paști, cum a lăsat

Moise înscris în Legea lui,

După porunca Domnului.

Dar Ezechia s-a rugat

Lui Dumnezeu și-a cuvântat:

„Domnul e bun, plin de-ndurare

Și-l va ierta pe fiecare,

19Dacă-L vor căuta, mereu,

Pe-al lui Israel Dumnezeu,

Chiar dacă ei nu s-au făcut

Curați, așa cum s-a cerut.”

20Domnul, atunci, l-a ascultat

Pe Ezechia și-a iertat

Poporul cari nu s-a sfințit

În față-I, cum a trebuit.

21Astfel, toți fiii cei pe care

Neamul lui Israel îi are –

Cari la Ierusalim sosiră –

O săptămână prăznuiră

Serbările azimilor,

Spre bucuria tuturor.

Zilnic, soborul de preoți –

Și-alături lor Leviții toți,

Cu instrumente – înălțau

Cântări, prin care-L lăudau

Pe Dumnezeul Cel pe care,

Neamul lui Israel Îl are.

Mare fusese bucuria

22Și-n timpu-acela, Ezechia,

Să le vorbească, a dorit,

Leviților ce-au dovedit

Pricepere în ce făceau,

Pe Dumnezeu, când Îl slujeau.

Din dobitoacele jertfite

În șapte zile împlinite,

Întreg poporul a mâncat,

Iar Domnului I-au închinat –

În urmă – jertfe cu menire

De jertfe pentru mulțumire,

Cântând și lăudând mereu,

Pe-al lui Israel Dumnezeu.

23Apoi, cu cale, au găsit

Că este foarte potrivit

Ca sărbătoarea s-o lungească

Și astfel s-o mai prăznuiască

Câteva zile încă, până

Se va mai face-o săptămână,

24Căci Ezechia dăruise

Poporului care venise

La praznic, șapte mii de oi

Și-o mie de viței apoi;

Iar căpitani-au dat și ei,

Atunci, o mie de viței;

Tot ei au dăruit apoi,

Mulțimii, zece mii de oi.

Tocmai atuncea s-a vădit

Că și mulți preoți s-au sfințit.

25Întreg poporul adunat,

Din Iuda, mult s-a bucurat,

Alături de ai lui preoți,

Precum și de Leviții toți.

La sărbătoare, mulți erau,

Care din Israel veneau.

Și mulți străini au mai venit

Care în țară-au locuit,

26Iar veselia cuprinsese

Ierusalimul. Nu fusese

Așa o mare bucurie,

Din vremea-n cari, la-mpărăție,

Fusese Solomon, cel care,

Pe David, drept părinte-l are.

27Preoții și Leviți-ndat’,

Poporu-au binecuvântat,

Iar rugăciunea lor ajunse

Până la ceruri și pătrunse

Chiar în lăcașul Domnului,

În sfântă locuința Lui.