1 Corinteni 2 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Propovăduirea lui Pavel

1„Deci fraților, cât despre mine,

Aș vrea ca să se știe bine,

Că eu, când am venit la voi,

Nu am venit cătând apoi,

Cu o vorbire iscusită

Și-o-nțelepciune strălucită,

Să vă vestesc taina pe care

Al nostru Dumnezeu o are.

2Pentru că n-am avut de gând

Ca să știu altceva, nicicând,

Că se găsește între voi,

Decât Iisus Hristos, și-apoi,

Și pe Acela, L-am dorit,

La voi – acolo – răstignit.

3Eu însumi, când v-am vizitat,

Fricos și slab m-am arătat,

Cuprins de un cutremur greu.

4Învățături, pe care eu

Vi le dădeam – și-asemenea,

Și propovăduirea mea –

N-au stat în fraze sunătoare,

În vorbele-nduplecătoare,

Ieșite dintr-o-nțelepciune

Ce poate omul s-o adune,

Ci în puterea arătată,

Care, de Duhul, este dată,

5Pentru ca să aveți putința

De a vă-ntemeia credința

Nu pe o-nțelepciune care

Omul cel muritor o are,

Ci pe puterea cari, mereu,

Este doar a lui Dumnezeu.”

Înțelepciunea creștină

6„Dar totuși, îndrăznesc a spune,

Că este o înțelepciune

Ceea ce noi vestim – să știți –

Printre toți cei desăvârșiți.

Ea nu este a veacului

Și nici a oamenilor lui,

Care-au să fie nimiciți.

7Noi propovăduim – să știți –

Înțelepciunea cea cerească –

Adică cea Dumnezeiască –

Cea tainică și nevăzută,

Care ascunsă-a fost ținută –

Mai dinainte rânduită,

De Dumnezeu – și dăruită

Acuma, nouă, tuturor,

Spre slava noastră, fraților.

8Nimeni, dintre fruntașii care

Veacul acesta-n frunte-i are,

Iată, nicicând, nu au știut-o;

Căci dacă ar fi cunoscut-o,

Pe Domnul slavei, negreșit,

Atunci nu L-ar fi răstignit.

9Însă, așa precum s-a zis

Și, în Scripturi, se află scris:

„Lucruri, pe cari nu a putut

Ochiul, ca să le fi văzut,

Urechea nu le-a auzit,

La inimă nu s-au suit,

Așa sunt lucrurile care

Gătite-s, pentru fiecare,

De către-al nostru Dumnezeu,

Pentru cei ce-L iubesc, mereu.”

10Dar aste lucruri – să știți voi –

Descoperite-s pentru noi,

De Dumnezeu, prin Duhul Sfânt

Și astfel, cunoscute sânt.

Căci numai Duhu-i Cel ce poate

De a le cerceta pe toate,

Chiar și pe cele-adânci pe care

Ascunse, Dumnezeu le are.

11Într-adevăr, vă-ntreb, pe voi,

Care e cel ce știe-apoi,

Lucrul ascuns, al omului,

Afară doar de duhul lui,

Care sălășluiește-n el?

Cu Dumnezeu, este la fel:

Nimeni nu-I știe lucrul Lui,

Decât doar Duhul Domnului.

12Noi n-am primit duhul pe care

Lumea aceasta-n ea îl are,

Ci Duhul de la Dumnezeu,

Ca lucrurile Lui, mereu –

Cari pentru noi sunt arătate

Și cari, prin harul Său, ni-s date –

Să le cunoaștem, să le știm.

13Despre acestea, noi vorbim,

Nu cu cuvinte ce le spune

O omenească-nțelepciune,

Ci cu cuvinte care sânt,

Luate, de la Duhul Sfânt,

Din care-o să se zămislească

Vorbirea cea duhovnicească,

Pe care noi o folosim,

Numai atuncea când vorbim

De lucruri ce-s duhovnicești.

14Dar oamenii cari sunt firești,

Nu pot primi lucruri pe care,

Doar Duhul Domnului le are,

Căci pentru ei, ele-au să fie,

Neîncetat, o nebunie.

Ei nu pot ca să le aleagă

Și nu pot să le înțeleagă,

Căci ei le judecă firește,

Când trebuie duhovnicește.

15Ca să le judece pe toate,

Omul duhovnicesc doar poate;

De nimeni, însă – niciodat’ –

Nu poate-a fi el, judecat.

16Căci „Cine-a știut gândul Lui –

Gândul ascuns, al Domnului –

Spre a putea fi în măsură,

Ca să Îi dea învățătură?”

Dar gândul lui Hristos Iisus,

Acum, în noi se află pus.”