Exodul 34 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Noile table

1Domnul, lui Moise, i-a vorbit

Și iată ce i-a poruncit:

„Mai taie două table, iară –

Din piatră – ca și prima oară.

Eu am să scriu apoi, pe ele,

Cuvintele scrise pe cele

Pe care-ntâi le-ai căpătat

Și pe cari tu le-ai sfărâmat.

2Fii gata, mâine, și-apoi hai

În zori, pe muntele Sinai!

Pe vârful lui, tu vei ședea,

Mâine în zori, în fața Mea.

3Când vei veni, din nou, la Mine,

Nimeni nu va mai fi cu tine;

Nimeni, pe munte, nu va sta;

Nimeni nu se va arăta

Pe tot cuprinsul muntelui.

Să nu pască, în jurul lui,

Atunci, nici turmele de oi

Și nici cirezile de boi.”

4Moise – precum i s-a cerut –

Grabnic, noi table a făcut.

În zori de zi, s-a deșteptat

Și, pe Sinai, el s-a urcat.

În felu-acesta a-mplinit

Poruncile ce le-a primit.

În mână, tablele, le-a dus

Când a urcat pe munte, sus.

5Domnul S-a pogorât la el

Învăluit în noru-acel,

Și a rostit, în fața lui

Apoi, Numele Domnului.

6Moise, pe Domnul, L-a văzut,

Când El, prin față, i-a trecut.

Când a trecut pe lângă el,

Domnul strigă în acest fel:

„Domnul e Dumnezeul care

E milostiv, plin de-ndurare;

E bun, încet e la mânie,

Și plin e de credincioșie!

7Dragostea Lui cuprinde neamuri

De oameni, pân’ la mii de ramuri.

Fărădelegea e iertată,

De către El. Este uitată

Și răzvrătire și păcat,

Însă, pe cel ce-i vinovat,

Nu îl socoate fără vină

Și-apoi nevinovat să-l țină.

Fărădelegea săvârșită,

De-naintași, e pedepsită

În linia urmașilor

Pân’ la al treilea neam al lor –

Ba chiar pân’ la al patrulea,

Pedeapsa Lui poate ținea!”

Înnoirea legământului

8Îndată, Moise s-a plecat,

Pân’ la pământ s-a închinat

9Și-apoi, Domnului, I-a vorbit:

„De trecere am dobândit,

Doamne, în fața Ta apoi,

Te rog, să mergi și Tu cu noi.

Acest popor, e-adevărat

Că este încăpățânat,

Dar iartă-ne, căci am greșit!

Fărădelegi ce-am săvârșit,

Păcatele ce le-am avut

Și tot ceea ce am făcut,

Te rugăm, Doamne-a ne ierta

Și ia-ne-n stăpânirea Ta!”

10A zis, atuncea, Domnul sfânt:

„Iată că fac un legământ!

Voi face-n fața tuturor –

În fața-ntregului popor –

Minuni cum nu s-au pomenit

Vreodat’ a se fi săvârșit

În neamurile care sânt

În țările de pe pământ.

Poporul cari e-n jurul tău,

Vedea-va, în mijlocul său,

Lucrarea Domnului. Oricine

Are să vadă cum, prin tine,

Lucrări vor fi desfășurate,

Care sunt mari și-nfricoșate.

11Ia seama la ce-ți poruncesc!

Ia seama la ce îți vorbesc!

Din față-ți fi-vor izgoniți

Hetiți, Heviți și Iebusiți.

Am să-i alung, din fața ta,

Pe Canaaniți. Nu îți vor sta

Ție-mpotrivă, Amoriții

Și n-au să-ți stea nici Fereziții.

12Cu cei care în țară sânt,

Să nu faci nici un legământ,

Ca nu cumva ei, mai apoi,

Să fie-o cursă pentru voi,

Dacă aproape se vor ține

Când locui-vor lângă tine.

13Din contră, să le dărâmați

Altarele! Să sfărâmați

Toți stâlpii lor, cei idolești!

Tu, la pământ, să le trântești

Apoi, toți idolii străini!

14Să nu cumva să te închini

În fața altui dumnezeu,

Pentru că-ntotdeauna, Eu,

Un Domn gelos, am fost și sânt!

15Să nu faci nici un legământ

Cu cei ce-n țară locuiesc,

Ca nu cumva, când ei curvesc

Și jertfe-aduc idolilor,

Să vă poftească la a lor

Masă, ca să mâncați apoi,

Din ale lor jertfe, și voi.

16Să vă feriți ca nu cumva,

Soții, să ieie cineva

Pentru-ai lui fii, din neamul lor –

Din fiicele altui popor –

Căci ele pot să îi târască

Pe-ai voștri fii, să săvârșească

Și ei curvii, asemeni lor,

În fața dumnezeilor

Pe care ele îi cinstesc!

17De-asemenea, vă poruncesc

Să nu se facă, niciodat’,

La voi, vreun dumnezeu turnat!”

Sărbătorile

18„Tu, praznicul azimilor,

Să-l ții în luna spicelor.

În șapte zile – timp în care

Va ține astă sărbătoare –

Azimi doar, cum am poruncit –

Ca să mănânci – ți-e-ngăduit.

Căci tu, în luna spicelor,

Din țara Egiptenilor,

Ai fost, de Domnul, izbăvit

Și din robie slobozit.

19Oricare-ntâi născut, se știe

Că trebuie să mi-l dai Mie.

Chiar dacă vaca l-a făcut,

Chiar dacă oaia l-a născut,

Toți cei de parte bărbătească,

Mie să Mi se dăruiască!

20Un miel, vei da răscumpărare

Pentru întâiul pui ce-l are

O măgăriță. De nu vrei

Să îl răscumperi, ai să-l iei

Și-apoi, de gât, ai să îl strângi,

Căci trebuie ca să i-l frângi.

Ai să plătești răscumpărare,

Întâilor născuți pe care

Ai tăi feciori îi vor avea.

Să nu vii, înaintea Mea,

Cu mâna goală. Să lucrezi

21Doar șase zile, și să șezi

A șaptea zi, căutând tihnă,

Căci este ziua de odihnă.

De-i timpul seceratului –

Sau poate al aratului –

A șaptea zi să nu muncești –

Să stai doar, să te odihnești.

22A săptămânilor serbare,

Voiesc s-o țină, fiecare.

O altă sărbătoare-apoi,

Pe care-o veți mai ține voi,

E-a roadelor pământului,

La seceratul grâului;

Iar sărbătoarea roadelor

S-o țineți la culesul lor,

Deci la sfârșitul anului.

23Să vină-n fața Domnului,

Toți cei de parte bărbătească.

Pe an, ei au să trebuiască

De trei ori a se prezenta

Și-n fața Domnului a sta.

24Din fața ta, le izgonesc

Pe neamuri și am să-ți lărgesc

Hotarele, iar țara ta –

Atâta timp cât tu vei sta

În fața Domnului, mereu,

De trei ori, precum ți-am spus Eu –

Are să fie ocrotită –

De neamuri, nu va fi poftită.

25Un dobitoc, dacă-l jertfești

În cinstea Mea, să nu-nsoțești

Sângele jertfei oferite

Cu pâinile ce sunt dospite.

Carnea care s-a pregătit,

Din jertfa ce a însoțit

Masa de Paști, să nu se lase

Ținută până-n zori, în case.

26S-aduci în casa Domnului,

Pârga din roada câmpului –

Primele roade care sânt

Luate de pe-al tău pământ.

Nu fierbe carnea iedului,

În lapte de la mama lui.”

27Domnul, atunci când a sfârșit,

Lui Moise, El i-a poruncit:

„Să scrii tot ceea ce ți-am spus,

Căci legământul Meu e pus

Și-ntemeiat pe-aste cuvinte.

Eu am să-nchei – să iei aminte! –

Cu tine și cu Israel,

Acuma, legământu-acel!”

28Pe ale muntelui poteci,

Cu Domnul, Moise, patruzeci

De nopți și zile-a petrecut.

Nici n-a mâncat, nici n-a băut

În acest timp. Domnul a scris,

Pe table, ceea ce a zis,

Adică vorbele ce sânt

Cuprinse-n al Său legământ,

Pe care l-a făcut atunci,

Și care-avea zece porunci.

Slava lui Moise

29Din muntele Sinai, apoi,

Moise se-ntoarse înapoi,

Cu tablele de mărturie

În mână, fără ca să știe

Că toată pielea feței lui –

Căci îi vorbise Domnului –

Acum, puternic strălucea

Și că lumină răspândea.

30Aron și-ntregul Israel

Când au privit, atunci, la el,

Și strălucirea i-au văzut,

De teamă-ndată s-au umplut

Și nimenea nu îndrăznea,

De Moise, a se-apropia.

31Moise-i chemă, grabnic, la el.

Aron și ai lui Israel

Fruntași, să vină, s-au grăbit,

Iar Moise-a stat și le-a vorbit.

32Apoi, toți s-au apropiat,

Iar el, poruncile, le-a dat,

Așa precum Domnul a spus,

Când pe Sinai fusese dus.

33Cu o maramă și-nvelit

Fața, când vorba și-a sfârșit.

34Moise, marama, și-o scotea

Numai atuncea când mergea

În cort, în fața Domnului,

Ca să asculte vorba Lui.

Apoi, afară când ieșea,

Fața, din nou, și-acoperea

Și îi spunea lui Israel,

Ce-a poruncit Domnul, prin El.

35Fiii lui Israel priveau

La fața lui și se temeau,

Văzând ce tare strălucea.

Moise, atuncea, își punea

Marama și-o purta mereu,

Până intra la Dumnezeu.