Iosua 2 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Cele două iscoade la Ierihon

1Iosua – al lui Nun fecior –

S-a dovedit prevăzător

Căci din Sitim, el a trimis

Două iscoade și le-a zis:

„Duceți-vă și cercetați

Țara, dar vreau să vă uitați,

Atent – în mod deosebit –

La Ierihon.” Ei au pornit,

La drum, de-ndată. Au ajuns

La Ierihon și au pătruns

În casa unei curve, care

Le-a pregătit loc de culcare.

Rahav, femeia s-a numit

Și-n casa ei, i-a găzduit.

2Atunci, de știre, i s-a dat,

Celui ce fost-a împărat,

La Ierihon, și i s-a zis:

„Din Israel, ni s-au trimis

Oameni, ca să ne iscodească.

Ei trebuiau ca să sosească

Azi noapte-n țară, împărate.”

3Aflând de cele întâmplate,

Stăpânitorul a trimis

Slugi, la Rahav, care i-au zis:

„Scoate-i pe-acei bărbați, afară,

Căci au venit la noi în țară,

Să iscodească-al nost’ ținut!”

4Femeia, însă, nu a vrut

Să se supună. I-a ascuns,

Pe cei doi oameni, și-a răspuns:

„E-adevărat că au venit

Doi oameni, care-au poposit,

La mine, însă, n-am știut

Ce gânduri au și ce-au făcut.

5Acuma, nu mai sunt la mine,

Pentru că noaptea – știți prea bine –

Poarta se-nchide. La apus,

Ei au plecat. Unde s-au dus,

Nu pot să știu. Dar să porniți,

Degrabă, ca să-i urmăriți,

Căci negreșit o să-i aflați.”

6Femeia, pe cei doi bărbați,

Pe-acoperiș, sus, i-a suit

Și-apoi, cu in, i-a învelit,

Căci inul pe care-l avea,

Pe-acoperiș și-l întindea.

7Oameni-aceia au ieșit

Și pe cei doi, i-au urmărit,

Mergând pe firul drumului,

Spre apele Iordanului,

Iar porțile de la cetate

Au fost, pe dată, încuiate.

8Rahav, pe-acoperiș, s-a dus

Și-apoi, iscoadelor, le-a spus:

9„Eu știu că Domnul e Cel care

V-a dat această țară mare.

Pe toți, acum, ne-a apucat

Groaza de voi și ne-ncetat,

Toți oamenii din țara noastră,

Vor tremura, în fața voastră.

10Am auzit ce a făcut –

În al Egiptului ținut –

Al vostru Domn. Noi am aflat

Cum Marea Roșie-a secat

În față la al vost’ popor.

De soarta împăraților

Sihon și Og, care ședeau

Peste-Amoriți și-mpărățeau,

De-asemenea, am auzit.

Noi știm că voi i-ați nimicit

Pe-aceștia, cu desăvârșire,

Și că i-ați șters de peste fire.

11De când, acestea, le-am aflat,

Inima noastră s-a tăiat.

S-a dus toată nădejdea noastră –

S-a spulberat, în fața voastră –

Căci știm că Domnul vost’, mereu,

E-adevăratul Dumnezeu

În ceruri sus și pe pământ.

Alții, asemeni Lui, nu sânt.

12Acum, vă rog să îmi jurați

Că voi aveți să mă cruțați.

De-asemeni, pentru tatăl meu –

Pentru-a lui casă – vă rog eu,

Să arătați îngăduință,

Așa precum, bunăvoință,

V-am arătat și eu, la noi.

Un semn voiesc, să îmi dați voi,

Prin cari să am încredințare

Cum că am căpătat cruțare,

13Cum că, în viață, îi lăsați,

Pe tatăl meu, pe ai mei frați,

Surorile-mi de-asemenea,

Și-n urmă și pe mama mea.

De grijă-ai voștri să ne poarte

Și să ne scape de la moarte.”

14Acei bărbați i-au zis apoi:

„Gata suntem ca, pentru voi,

Chiar să murim, de ne scăpați

Și de, pe față, nu ne dați.

Când Dumnezeu, în mâna noastră,

Are să lase țara voastră,

Noi toți, atunci, ne-om purta bine,

Căci vom avea, față de tine,

Bunăvoință și-astfel ție,

Îți arătăm credincioșie.”

15Rahav i-a scos, apoi, din casă.

Pe geam, i-a ajutat să iasă,

În frânghii prinși, pentru că ea,

Atuncea, casa și-o avea,

Chiar lângă zidul ce păzește

Cetatea și o-mprejmuiește.

16Apoi, le-a zis: „Duceți-vă!

Spre munte, îndreptați-vă,

Ca nu cumva să vă găsească

Cei puși ca să vă urmărească.

Ascunși, trei zile, să stați voi,

Pân’ s-or întoarce înapoi

Cei ce sunt puși să scotocească

Ținutul, ca să vă găsească.

După aceea, veți putea,

De-al vostru drum, a vă vedea.”

17Atunci, i-au zis cei doi bărbați:

„Iată cum fi-vom dezlegați

De jurământul nost’, pe care,

Ne-ai pus să-l facem, la plecare:

18Când vom veni a doua oară,

Și vom intra la voi în țară,

Tu ai să legi astă frânghie

De fir – care-i cărămizie –

Chiar la fereastra ta, prin care,

Azi, nouă, tu ne-ai dat scăpare.

Pe tatăl tău, pe mama ta,

Să-i chemi cu tine-atunci, a sta.

De-asemenea, ai face bine

Să-i iei pe frații tăi la tine,

Precum și pe familia care

Cel ce îți e părinte-o are.

19Dar dacă unul dintre ei –

Deci dintre oamenii acei

Care, la tine, au să fie –

Iese afară, să se știe

Că al său sânge va cădea

Pe capul său, căci nimenea,

Dintre ai noști’, nu-i vinovat

De moartea celui ce-a plecat.

Dar dacă cineva, din noi,

Va pune mâna mai apoi,

Pe unul din aceia care

La tine și-au aflat scăpare,

Sângele lui, o să se vadă

Că peste noi are să cadă.

20În caz că noi vom fi trădați

De către tine, dezlegați

Avem a fi de jurământ.”

21„Să fie după-al vost’ cuvânt” –

Răspunse ea. Ei și-au luat

Un bun rămas și au plecat.

Rahav își puse, grijulie,

Frânghia cea cărămizie,

În geam, așa precum i-au spus.

22Spre munți, iscoadele s-au dus,

Unde au stat trei zile-apoi,

Până veniră înapoi

Aceia cari i-au urmărit.

Urmăritori-au răscolit

Trei zile drumu-n lung și-n lat,

Însă, de urmă, nu le-au dat.

23Din munți, iscoadele-au ieșit

Și la Iordan au revenit.

Trecură peste râu-acel,

În tabăra lui Israel,

La Iosua, la șeful lor,

Cari este al lui Nun fecior.

24Lui Iosua, cei doi i-au zis:

„Am fost, așa cum ne-ai trimis,

Și-ntr-adevăr, noi am văzut

Precum că Domnul a făcut

Ca astă țară minunată,

În mână, să ne fie dată,

Căci toți locuitorii țării –

Cât vezi cu ochi-n largul zării –

Cuprinși de spaimă-au tremurat,

În fața noastră, ne-ncetat.”