Proverbe 11 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Cumpăna-nșelătorului

Urâtă-i este Domnului;

Dar cântărirea drept făcută,

Lui Dumnezeu îi e plăcută.

2Mândria când se-nfățișează,

Precis rușinea îi urmează;

De-nțelepciune-i însoțit

Acela care s-a smerit.

3Neprihănirea-l cârmuiește

Pe cel cinstit și-l ocrotește;

Dar viclenia celui rău

Aduce-va sfârșitul său.

4Când vine ziua de mânie,

E de prisos vreo bogăție;

Neprihănirea izbăvește –

Pe omul care o iubește –

De moarte; iar cinstitului,

5De nevinovăția lui,

Cărările-i sunt netezite;

Dar răutățile urzite

De omul rău – toți au să vadă –

Că îl vor face ca să cadă.

6Omul care e fără vină,

Scăpat e de orice pricină

Căci nevinovăția are

Ca să îi stea în apărare;

Dar cei răi, cu toți, prinși fi-vor,

Prin însăși răutatea lor.

7Atunci când cel rău va muri,

Și-a lui nădejde va pieri.

Cât despre cei nelegiuiți,

Cu toții fi-vor pedepsiți:

Li-e nimicită așteptarea.

8Când o să vină strâmtorarea

Peste un om neprihănit,

El o să fie izbăvit;

Iar locul său va fi luat

De cel cari rău s-a arătat.

9Cu gura lui, omul cel rău

Îl prinde pe-aproapele său;

Dar oamenii neprihăniți

Sunt, prin știință, izbăviți.

10Când celor buni le merge bine,

Și bucuria – lanț – se ține,

Iar oamenii sunt fericiți;

Dar când cei răi sunt nimiciți,

Va fi mai mare bucurie

Și strigăte de veselie

Are să scoată fiecare.

11Numai prin binecuvântare –

Cari de neprihăniți e dată –

Cetatea fi-va înălțată;

Cei răi însă, prin gura lor,

Cetățile surpa-le-vor.

12Cine defaimă prin cuvinte

Pe-al său aproape, n-are minte;

Dar omul care-i priceput,

A primit tot și a tăcut.

13Cel care umblă și bârfește,

Lucruri ascunse dezvelește;

Dar omul credincios, curat,

Ține ce i s-a-ncredințat.

14Dacă lipsește chibzuința,

Poporul cade; biruința

Vine numai prin oameni vrednici –

Prin numărul mare de sfetnici.

15Când cineva, chezaș, se pune

Pentru un altul, pot a spune

Că-i va fi rău în acea vreme;

Însă acel care se teme

A fi chezaș, e liniștit.

16Cu cinste s-a învrednicit

Femeia care e plăcută,

Iar bogăția-i obținută

Numai de cel asupritor.

17Cel milostiv și iertător

Își face sufletului său

Mult bine; însă omul rău –

Lipsit de milă, ne-ndurat –

Chiar carnea sa și-a tulburat.

18Înșelător câștig primește

Cel rău; celui cari răspândește

Neprihănirea, îi e dată

Dreaptă și-adevărată plată.

19Neprihănirea va aduce

Viață; dar cel care se duce

Spre rău și rău-l urmărește,

Acela moartea își găsește.

20Stricată de-i inima lui,

Atunci în fața Domnului

O scârbă e omul acel;

Însă plăcut e, pentru El,

Omul care-i neprihănit.

21E hotărât: nepedepsit

Nu va scăpa cel rău, nicicând;

Însă sămânța celui blând –

Neprihănit – va fi scutită.

22Femeia mândră și gătită

Cu o aleasă-mbrăcăminte,

Dacă lipsită e de minte,

E-asemenea unui inel

De aur, în rât de purcel.

23Cei drepți doresc bine să vie;

Cei răi așteaptă doar mânie.

24Cel ce cu mână largă-mparte,

De bogăție are parte;

Dar cel ce economisește

Prea mult, degrabă sărăcește.

25Cel binefăcător să știe

Că săturat are să fie;

Cel cari pe alții i-a udat,

Să se usuce nu-i lăsat.

26Acel care oprește grâul,

O să descătușeze râul

Blestemelor poporului;

Dar cine-l dă norodului,

Primește binecuvântarea.

27Cine va urmări cărarea

Spre bine, doar bunăvoință

Va câștiga spre folosință;

Dar cine răul urmărește,

Atins de rău se pomenește.

28Cine se-ncrede-n bogăție,

Are să cadă; dar se știe

Căci cel ce e neprihănit,

Ca frunza fi-va înverzit.

29Vânt, moștenește omul care

Își face-n casa-i tulburare;

Nebunul – înțeleptului –

Îi va fi rob. Rodul celui

30Neprihănit e-al vieții pom;

Când înțelept este un om,

Suflete multe dobândește.

31Cum cel neprihănit primește

Răsplată-aici – chiar pe pământ –

Cu-atât mai mult atuncea sânt

Și păcătoșii răsplătiți,

Precum toți cei nelegiuiți.