Luca 7 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Vindecarea robului unui sutaș

1Iisus, vorbirea, Și-a-ncheiat,

Și-n Capernaum, a intrat.

2Acolo, un sutaș avea

Un rob, pe care-l îndrăgea,

Iar robu-acel era pe moarte.

3Sutașul se mirase foarte,

Căci întâmplări multe s-au spus,

Pe seama Domnului Iisus.

Astfel, el – grabnic – a trimis

Niște Iudei, căror le-a zis

Ca-n fața Domnului să iasă,

Să-L cheme-apoi, la el, acasă,

Spre a-i aduce vindecare,

Acelui rob iubit, ce-i moare.

4Iudeii mers-au la Iisus,

Ca să Îl roage, și I-au spus:

„Tu știi de ce venim la Tine:

Îi fă, sutașului, un bine,

5Căci iată, neamul ne-a iubit

Și sinagogă ne-a zidit.”

6Iisus, de ei, S-a îndurat

Și, împreună, au plecat

Spre casele sutașului.

Se-apropiau de casa lui,

Când cineva, de el, trimis,

La Domnul mers-a și I-a zis:

„Doamne, nu Te mai osteni” –

Spune sutașul – „de-a veni,

La mine, căci eu nu sunt vrednic

Să-mi intri-n casă. Un nevrednic

7Mă simt, și nici n-am îndrăznit,

În fața Ta, să fi venit.

O vorbă zi, iar robul meu

Se va-nsănătoși. Și eu,

8Sub stăpânire, sunt sutași

Și am, sub mine, mulți ostași.

De-i spun unuia „Du-te”, face –

De-l chem, îndată, vine-ncoace.

La fel, este și robul meu –

Face-ntru-totul ce-i spun eu.”

9Când auzi aste, Iisus,

Celor ce-L însoțeau, le-a spus:

„Mă miră, că e cu putință,

Să aibă o așa credință

Omul acesta. Ca și el,

N-am întâlnit, în Israel.”

10Când cei trimiși au revenit

Acasă, pe rob l-au găsit,

De boala sa, eliberat,

Căci, chiar atunci, s-a vindecat.

Învierea fiului văduvei din Nain

11În dimineața următoare,

Iisus pornit-a să coboare

Către cetatea Nain. Erau,

Cu El, atunci, și-L însoțeau,

La drum – pe lângă ucenici –

Mulțime multă: mari și mici.

12Puțin aveau de străbătut

Pân’ la cetate, și-au văzut,

Cum un cortegiu funerar

Trecea, încet, plin de amar,

Ducând pe al cărării fir,

Care urca spre cimitir,

Pe singurul fiu ce-l avea

O văduvă sărmană. Ea,

De plânset, era răvășită

Și, de puteri, secătuită.

13Domnul Iisus a auzit-o

Și-atunci, cu milă, a privit-o,

Zicând: „Să nu mai plângi femeie!”

14Apoi, făcut-a semn să steie,

Celor ce racla au purtat-o.

Ei s-au oprit și au lăsat-o,

Încetișor, jos, pe pământ.

Când S-a apropiat Cel Sfânt,

S-au tras, cu toții, înapoi.

El a atins racla și-apoi,

Cu glasul Său blajin și bun,

A zis: „Tinere, scoală-ți spun!”

15Îndată, mortul s-a trezit,

S-a ridicat și a vorbit.

Iisus, apoi, mergând agale,

Îl duse-n fața mamei sale.

16Mulțimea s-a înspăimântat,

Pe Dumnezeu L-a lăudat

Spunând: „Azi, marele proroc

Este cu noi, în acest loc,

Căci Dumnezeu La înălțat,

Acuma, când ne-a cercetat.”

17În Iuda, știrile s-au dus,

Ca fulgerul, despre Iisus,

Și au dat țării înconjur,

Aflând de El, toți cei din jur.

Trimișii lui Ioan Botezătorul

18Ioan era și el urmat,

De ucenici. Când au aflat

Aceștia, ce-a făcut Iisus,

Au mers și, lui Ioan, i-au spus,

Tot ceea ce au auzit.

19Ioan, când ei au povestit,

I-a ascultat, atent. Apoi,

Trimise-n mare grabă, doi,

Din ucenici, pân’ la Iisus,

Să Îi vorbească: „Ni s-a spus,

Ca să venim, Să Te-ntrebăm:

„Ești Cel pe care-L așteptăm,

Sau altul trebuie să vină?”

20Cei doi, având inima plină

De bucurie, au plecat

Și, pe Iisus, L-au întrebat:

„Botezătorul ne-a trimis,

La Tine, și așa a zis:

„Ești Cel pe care-L așteptăm,

Sau trebuie să căutăm

Un altul?” Dar s-a întâmplat,

21Că-n acel timp, a vindecat

Iisus, pe mulți bolnavi, veniți

La El, fiind tămăduiți

Toți cei ce-n chinuri se zbăteau,

Toți cei ce duhuri rele-aveau;

Orbii, vederea, și-au primit,

Iar muților le-a revenit

22Graiul, din nou. Atunci, Iisus,

Acelor ucenici, le-a spus:

„Acuma, la Ioan, mergeți

Și ce-ați văzut, să îi spuneți:

Orbii văd iar, șchiopii pășesc,

Leproșii, toți, se curățesc,

Surzii, auz, au căpătat,

Cei ce-au murit au înviat,

Iar Evanghelia se vestește,

23Săracilor. Ferice este,

De omu-acela, pentru care,

Eu nu-s prilej de-mpiedicare.”

Mărturia lui Iisus despre Ioan

24Cei doi plecară, iar Iisus,

Noroadelor, astfel, le-a spus:

„La ce-ați ieșit?! Ce să vedeți?!

O trestie-n pustiu? Spuneți!

25Deci, ce-ați dorit să vedeți voi?

Un om avut, în haine moi?

Cei care-s astfel îmbrăcați,

Sunt la palat, printre-mpărați.

26Atunci, de ce-ați ieșit? Ce vreți?

Ori un proroc vreți să vedeți?

Așa e. Cel, din acest loc,

Mai mult e decât un proroc!

27Despre Ioan, se află scris:

„Iată că solul, Mi-am trimis,

Mergând ‘naintea feței Tale,

Să pregătească a Ta cale.”

28Adevărat vă spun, căci cei

Născuți vreodată din femei,

Decât Ioan, n-au fost mai mari.

Să știți, însă, că acel cari –

În ceruri – este cel mai mic,

Mai mare-i decât el. Vă zic,

29Căci cei care l-au ascultat,

Dreptate, Domnului, au dat,

Și-al lui Ioan botez, primiră,

Chiar vameșii. Se îndoiră

30Doar învățații Legii. Ei,

Cu cărturari și Farisei,

Prin faptul că nu au primit

Botezul, au zădărnicit

Planul făcut de Dumnezeu.

31Cu cine-am să asemăn Eu,

Neamul acesta? Mă gândesc,

Că pot să îl asemuiesc

32Cu niște copilași, șezând

Prin târguri, la alții strigând:

„Frumos, din fluier, v-am cântat –

Degeaba, că voi n-ați jucat.

De jale, v-am cântat apoi,

Dar tot degeaba – n-ați plâns voi”.

33Nici n-a mâncat, nici n-a băut

Ioan, și-ați zis: „Drac a avut”.

34Însă, acuma, a venit

Al omului Fiu. N-a postit,

Precum Ioan. El a băut

Și a mâncat. Când L-ați văzut,

Ați spus: „Este un băutor

De vinuri, și un mâncător –

Prieten al vameșilor,

Precum și-al păcătoșilor.”

35Totuși, înțelepciune-a fost

Găsită dreaptă și cu rost,

De către cei, ce pe pământ,

Înțelepciunii, fii, îi sânt.”

Femeia păcătoasă

36Iisus a fost chemat la masă,

De-un Fariseu, în a sa casă.

37Era la masă așezat

Iisus, când s-a apropiat

Femeia, de scaunul Lui,

Purtând – pe vârful capului –

Un vas de alabastru, plin

Cu un mir foarte scump și fin

Și-nmiresmat. Ea a venit,

În grabă, căci a locuit,

Acolo, în cetatea ‘ceea.

Cu toți știut-au că femeia

Este o mare păcătoasă.

38Ea s-a apropiat de masă,

Cu o privire rugătoare.

La ale lui Iisus picioare,

În liniște, s-a ghemuit;

Apoi, cu lacrimi, le-a stropit,

Cu al ei păr, I le-a uscat

Și mir, pe ele, a turnat.

39Când Fariseul ce-l poftise

Văzu acest lucru, își zise:

„Omul Acesta, de-i proroc,

Ar ști – ca toți, din acest loc –

Căci cea, ce-I șade la picioare,

Este o păcătoasă, mare.”

40Atuncea, a luat Iisus,

Cuvântul: „Simone” – a spus –

„Doresc, ceva, să-ți povestesc.”

Simon a zis: „Te urmăresc.”

41„Un cămătar avea, odată,

Pe doi datornici, buni de plată.

Unul, cincisute-i datora;

Altul, cu cincizeci, îi era,

Dator, acelui cămătar.

42Ei n-aveau bani, și-atuncea dar,

Omul – de plată – i-a scutit.

Deci, ce crezi, cine l-a iubit –

Dintre datornicii acei –

Mai mult, pe cămătar? Ei? Ei?”

43Simon răspunse: „Socotesc –

Și sunt convins că nu greșesc –

Căci celui cari, mult, i-a scutit,

Acela, mai mult, l-a iubit.”

Iisus, atunci, răspunse-ndat’:

„Așa e! Drept ai judecat!”

44A arătat, apoi, femeia,

Și-a întrebat, după aceea:

„Vezi tu, femeia aceasta?

Eu am intrat, în casa ta:

Pentru picioare, n-am primit

Apă, dar ea Mi le-a clătit

Cu lacrimi și Mi le-a uscat

Cu părul ei. Tu nu Mi-ai dat,

45Obișnuita sărutare,

Dar ea Îmi șade la picioare;

De când venit-am, stă tăcută

Și, ne-ncetat, Mi le sărută.

46Cu untdelemn, tu nu Mi-ai uns

Capul, aici, când am ajuns;

Dar ea adus-a un potir

Și, pe picioare, Mi-a pus mir.

47Îți spun dar, ale ei păcate –

Care sunt multe – sunt iertate,

Pentru că ea, mult, a iubit.

Însă, cel care a primit,

Pentru puținul său, iertare,

N-a arătat iubire mare.”

48Apoi, a zis: „Fiică, iertate,

Sunt ale tale mari păcate!”

49Toți cei care L-au ascultat,

Îndată, s-au și întrebat:

„Cine-i Acesta, dacă poate,

Să ierte tot, chiar și păcate?!”

50Iisus, femeii, i-a vorbit:

„Credința ta te-a mântuit!

De-acum, ai grijă ce vei face!

Nu mai greși! Du-te în pace!”