Faptele apostolilor 12 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Petru izbăvit din temniță

1Irod fusese împărat,

Pe-atunci. El a întemnițat

Pe câțiva din biserică,

Nevinovați, doar pentru că,

Să-i chinuiască, a voit.

2Cu sabia, el l-a lovit,

Pe Iacov, al lui Ioan frate.

3Văzând că aste lucruri, toate,

Le plac Iudeilor, și-a zis

Că bine e, de-ar fi închis

Chiar Petru. Deci, n-a pregetat

Și-n temniță, l-a aruncat.

Fusese zi de sărbătoare,

Căci era praznicul cel mare –

Cel al Azimilor. L-a dus,

4Sub pază strașnică, l-a pus –

Cam patru cete de soldați,

La temniță, erau postați –

Ca să-l arete gloatelor,

La încheierea Paștelor.

5Când Petru-a fost întemnițat,

Biserica a înălțat

Rugi, pentru el, la Dumnezeu,

Să-l izbăvească-n ceasul greu.

6În noaptea cari, premergătoare,

A fost acele-i zile-n care

Voise a-l lua Irod –

Spre-a-l scoate-n față la norod –

Petru dormea, înlănțuit,

De doi ostași, fiind păzit.

Alți păzitori, la uși, ședeau,

Iar mâinile strânse-i erau,

De două lanțuri mari. Deodată,

7Temnița fost-a luminată,

De-un înger. Petru s-a trezit,

Când îngerul l-a înghiontit,

În coaste, și a cuvântat:

„Te scoală, iute!” De îndat’,

A deschis ochii și-a văzut

Că lanțurile i-au căzut.

8Îngeru-a zis: „Încinge-te

Degrabă, și încalță-te!

Pune-ți dar, hainele, pe tine,

Și-apoi, urmează-mă, pe mine!”

9Petru, afară, a ieșit

Și, după înger, a pornit,

Dar nu era încredințat,

De-i vis sau e adevărat,

Tot ceea ce s-a petrecut.

10De două străji, ei au trecut

Și au ajuns la poarta mare,

Legată-n fier – poartă prin care

Puteau ajunge în cetate.

Încuietorile ei, toate,

S-au deschis singure și-apoi,

Și poarta-n fața celor doi,

S-a ridicat. Ei au ieșit,

Și-n uliță s-au pomenit.

11Petru, mirat, în acel ceas

De noapte, singur a rămas,

Căci îngerul l-a părăsit.

În fire, când și-a revenit,

A zis: „Văd, cu adevărat,

Cum – printr-un înger – m-a scăpat

Al nostru Domn și Dumnezeu,

Din mâna neamul Iudeu.

Doar El, din brațul cel cumplit

Al lui Irod, m-a izbăvit.”

12În urmă, Petru a plecat,

Spre casa-n care s-a aflat

Maria, unde, adunați,

Erau – atuncea – mai mulți frați.

Maria, lui Ioan i-e mamă –

Celui cari Marcu se mai cheamă.

Cei care-n casa ei erau,

La Dumnezeu, rugi înălțau.

13În ușa care da-n pridvor,

Petru-a bătut nerăbdăror.

O slujnică – ce s-a numit

Rada – degrabă, a venit,

Să vadă, cine a bătut.

14Ea, după glas, l-a cunoscut

Pe Petru, și s-a bucurat

Atât de mult, că a uitat

Ca să deschidă. A fugit

În casă-ntâi, de i-a vestit

Pe toți cei care se aflau,

Acolo, strânși și așteptau,

Că Petru-i cel ce-n poartă bate.

15„Tu ești nebună! Nu se poate!”–

Au răspuns ei, atunci. Dar ea,

Și mai puternic stăruia,

Că el este. Ei au gândit:

„E al său înger, negreșit.”

16În acest timp, Petru ședea

La poartă și, mereu, bătea.

Când au deschis și l-au văzut,

Au înlemnit. El le-a făcut,

17Semn, ca să tacă și, zorit,

Pe urmă, le-a istorisit

Cum Domnul l-a eliberat

De unde-a fost întemnițat.

„Pe Iacov, să îl înștiințați,

Și-asemeni, și pe ceilalți frați.

Cu toți să știe ce v-am spus!” –

A sfârșit Petru și s-a dus

18Altundeva. S-a luminat,

Și-ostașii s-au înspăimântat

Când, cu uimire, au văzut

Căci cel închis a dispărut.

19Irod, furios, l-a căutat

Pe Petru, dar nu l-a aflat.

El i-a-ntrebat pe păzitori,

Dar ei erau neștiutori.

Atunci, Irod a poruncit

A fi uciși. Când a sfârșit,

De la Ierusalim, în sus,

Către Cezaria, s-a dus,

Plin de mânie-n acel ceas,

Și-n locu-acela a rămas.

Moartea lui Irod

20Pe al Sidonului norod

Și pe al Tirului, Irod,

Fusese foarte supărat.

Dar gloatele au câștigat,

De partea lor, pe Blast, cel care

Era, atuncea, cel mai mare

Peste odaia de dormit,

A lui Irod. Deci, au venit

Trimiși – din partea Tirului,

Precum și a Sidonului –

Să-i ceară pace, lui Irod,

Căci al cetăților norod,

Hrană, primea, din țara lui.

21Astfel, solii norodului,

Primiți au fost, de împărat.

Acesta era așezat

Pe scaunul împărătesc,

Gătit cu straiul său domnesc.

22Când el, cuvântul, a luat,

Întreg norodul a strigat:

„Acesta-i glas dumnezeiesc,

Și, nicidecum, glas omenesc!”

23Atunci, un înger a venit –

Trimis de Domnul – și-a lovit,

Față de toți, pe împărat,

Pentru că slavă nu a dat

Lui Dumnezeu. El a căzut,

Iar viermi-ndată l-au umplut,

Și-n felu-acesta, a murit.

24De-atunci, mai mult, S-a răspândit

Cuvântul Domnului. Mereu,

Cei cari credeau în Dumnezeu,

Se înmulțeau, numărul lor,

Sporind pe-al ucenicilor.

25După ce și-au îndeplinit

Însărcinarea ce-au primit,

Barnaba și Saul, apoi,

De la Ierusalim, ‘napoi

Se-ntoarseră și l-au luat

Și pe Ioan – Marcu, chemat.