Ioan 11 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Învierea lui Lazăr

1Un om, cari Lazăr s-a numit

Și în Betania-a locuit –

Era din satul Mariei

Precum și-al Martei, sora ei –

Fost-a bolnav, în vremea ‘ceea.

2Maria fusese femeia

Care, cu mir, la Domnul merse,

Îi unse, iar apoi Îi șterse

Picioarele, cu al ei păr.

Omul bolnav – acel Lazăr –

Fusese chiar fratele ei.

3Grabnic, cele două femei

Trimiseră după Iisus

Și-aceste vorbe I le-au spus:

„Doamne, iată-Ți trimitem vești:

Acel pe care îl iubești

Este bolnav.” Însă, Iisus,

4Ascultând știrile, a spus:

„Spre moarte, nu-i boala, zic Eu;

Spre slavă-I e, lui Dumnezeu,

Ca astfel, Fiul Său iubit –

Prin ea – să fie proslăvit.”

5Iisus, pe Marta, o iubea –

Pe sora ei, de-asemenea;

La fel, pe Lazăr, pe-al lor frate.

6Când a aflat aceste toate,

El, două zile, a mai stat,

În locu-n care S-a aflat.

7La ucenici, după aceea,

Le zise: „Mergem în Iudeea”.

8Dar, ucenici-au cuvântat:

„Învățătorule-ai uitat,

Cum că Iudeii au voit

Să Te omoare, negreșit,

Cu pietre, iar acuma, vrei

Să Te întorci, din nou, la ei?”

9Iisus le-a zis, gata să plece:

„Oare, nu sunt douăsprezece

Ceasuri, în zi? Astfel, oricine,

De umblă ziua, vede bine

Și n-are să se poticnească;

10Noaptea, de-o să călătorească,

Se va împiedica oricare,

Pentru că-n el, lumină, n-are.

11Lazăr al nostru doarme doar:

Din somn, am să-l trezesc Eu, iar.”

12„Somnul acesta dovedește

Că el se însănătoșește” –

Au zis discipolii. Iisus,

13Despre al morții somn le-a spus,

Dar ei credeau că le vorbește

De-odihna ce se dobândește

Prin somn. Însă, când a văzut

14Că ei tot nu au priceput,

Atuncea, le-a vorbit pe față,

Că Lazăr a trecut din viață:

„Lazăr e mort. Cu-adevărat,

15Mă bucur că nu M-am aflat

Acolo – sincer, pentru voi –

Ca să puteți crede, apoi.

Acuma dar, cu toți, haidem,

La el acasă, să mergem!”

16Atunci, Toma – cel poreclit

Și Geamănul – a glăsuit:

„Să mergem toți, în locu-acel,

Și să murim și noi cu El!”

17Iisus, că patru zile sânt –

De când e Lazăr în mormânt –

Află, când a ajuns în sat.

18Satul acela-i așezat

Aproape de Ierusalim –

Cam cincisprezece stadii știm

Că sunt, până-n Betania.

19Pentru că satul se găsea

Atât de-aproape, mulți Iudei,

Au coborât, pân’ la femei –

La Marta și Maria – vrând,

Cu toți să le mângâie. Când

20Marta află cum că Iisus

Vine în satul lor, s-a dus,

Grabnic, în față, să Îi iasă,

Lăsând-o pe Maria-acasă.

21Iisus, cu ai Săi ucenici,

Sosi în sat. „Doamne, aici” –

Marta I-a zis, când L-a-ntâlnit –

„Dacă erai, n-ar fi murit

Al nostru frate. Dar știu eu,

22Că orice-I ceri lui Dumnezeu,

Îndată, El are să-ți dea.”

23„Fratele tău va învia” –

24Spuse Iisus. „Știu că învie,

Când învierea va să vie.

Când vine ziua de apoi,

Lazăr va fi, iarăș’, cu noi” –

25Răspunse Marta, dar Iisus,

„Eu, învierea, sunt!” – i-a spus.

„De-aceea-ți zic, că orișicine,

De va avea credință-n Mine,

Trăi-va – chiar de a murit.

26De-asemeni, cel ce n-a pierit –

Cel ce trăiește, bunăoară –

De crede-n Mine, n-o să moară!

Tu crezi lucrul acesta, oare?”

27„Cred Doamne, cu credință tare”,

Marta, către Iisus, a zis,

„Că ești Hristosul, Cel trimis,

În lume! Iată ce cred eu:

Tu ești Fiul lui Dumnezeu!”

28Apoi, în taină, a plecat

Și, pe Maria, a chemat,

Spunându-i: „Vino, fără teamă!

Al nost’ Învățător te cheamă.”

29Maria, cum a auzit,

La Domnu-ndată, a venit,

30Căci El, unde L-a-ntâmpinat

Marta, rămase; n-a intrat,

Cu-ai Săi, încă, în satul ei.

31Când plecă Marta, mulți Iudei –

Care, în casă, se aflau,

Și, mângâiere, încercau

Să îi aducă – au ieșit,

În urma ei, căci s-au gândit:

„Precis că vrea să meargă lângă

Mormânt, acolo, ca să plângă.”

32Maria merse, la Iisus,

Se închină și-apoi a spus:

„Doamne, aici, dacă erai,

Pe al meu frate, îl vedeai

În viață, printre noi, trăind.”

33Când a văzut-o-apoi plângând –

Pe ea și pe Iudeii care

O însoțeau – o-nfiorare

Simți, în Duhul Său, Iisus.

S-a tulburat adânc și-a spus:

34„Unde e Lazăr, îngropat?”

„Vino să vezi” – ei L-au chemat.

35În acest timp, Iisus plângea.

36„Iată ce mult, El îl iubea! –

Au observat mai mulți Iudei.

37Au zis, atunci, unii din ei:

„El care, ochii orbului,

Deschisu-i-a, cu mâna Lui,

Nu putea face, bunăoară,

Ceva, ca ăst om să nu moară?–

38Iisus, din nou, S-a-nfiorat

Și, spre mormânt, S-a îndreptat –

Era-ntr-o peșteră făcut

Și-o piatră, ușă, a avut.

39„Înlăturați piatra!” – a spus,

Iudeilor prezenți, Iisus.

„Dar, Doamne, patru zile sânt,

De când e Lazăr, în mormânt” –

Îi spuse Marta. „Domnul meu,

E mort de mult, miroase greu.”

40„Marto, dar oare, nu Ți-am spus,

Ție” – a zis Domnul Iisus –

„Că trebuie numai să crezi,

Ca slava Domnului, s-o vezi?”

41Când piatra fu înlăturată,

Iisus a zis: „Mulțumesc Tată,

Că, și acum, M-ai ascultat.

42Știam că Tu, neîncetat,

M-asculți, dar Eu așa vorbesc,

Norodului să-i dovedesc,

Că Tu, pe Mine, M-ai trimis.”

43Apoi, către cel mort, a zis,

Cu glas puternic, răspicat:

„Hai Lazăre, ieși, imediat!”

44Mortul, glasul, I-a auzit

Și, din mormânt, el a ieșit,

Având picioarele legate

Și mâinile înfășurate,

În legături de pânză, iar –

Pe față – purta un ștergar.

Iisus a zis: „Să-l dezlegați

Și-apoi, să meargă, îl lăsați.”

45Mulți din Iudeii cari veniră

Și pe Maria o-nsoțiră,

Când acest lucru îl văzură,

Pe dată, în Iisus, crezură.

46Unii, din cei ce-au fost cu ei,

Au alergat la Farisei,

Unde, în amănunt, au spus,

Tot ceea ce-a făcut Iisus.

Sinedriul hotărăște să-L omoare

47Atunci, pe loc, a fost chemat

Soborul. Când s-au adunat

Toți, preoții cei mai de seamă

Și Farisei-au zis, cu teamă:

„Ce facem, oare, oameni buni,

Căci Acest om, multe minuni,

A săvârșit? În acest fel,

48Sfârși-vor toți, crezând în El,

Dacă Îl vom lăsa. Apoi,

Vor da năvală, peste noi,

Romanii, și-au să nimicească

Neamul și glia strămoșească.”

49Unul din ei, Caiafa, care

Era preotul cel mai mare –

În acel an – le-a zis: „Nu știți

50Nimic! Oare, nu vă gândiți,

Că e mai bine, bunăoară,

Ca doar un singur om să moară,

Pentru norod – așa socot –

Decât să piară neamul, tot?”

51Caiafa n-a spus de la el,

Ăst lucru, în Soboru-acel,

Ci pentru că s-a nimerit

Mare preot, a prorocit,

Cum că Iisus, viața, avea –

Pentru al Său neam – să Își dea.

52Și nu doar pentru neamu-acel,

Ci pentru toți, urma ca El

Să se jertfească, să-i adune

Și, într-un trup, apoi a-i pune,

Pe toți copiii Domnului,

De pe fața pământului.

53Din acea zi, au hotărât,

Că El trebuie omorât.

54Dar Domnul S-a ferit de ei,

Umblând pe-ascuns, printre Iudei.

De-aceea, El a și plecat,

Într-un ținut, ce s-a aflat

Lângă pustiu. A poposit,

Cu-ai Săi, și s-au adăpostit,

Într-o cetate liniștită,

Ce, Efraim, era numită.

Iisus așteptat la Ierusalim

55Când Paștele se-apropiau,

Mulți, la Ierusalim, mergeau,

Urmând ca să se pregătească –

De Paște – să se curățească.

56Ei, pe Iisus, Îl căutau,

La Templu, și se întrebau:

„Voi ați aflat ceva nou? Cine,

Dacă Iisus – la praznic vine –

Poate să spună? Ce credeți,

Veni-va? Ce părere-aveți?”

57Preoții mari s-au sfătuit

Cu Fariseii, și-au zvonit

Că dacă știe cineva,

Pe unde e Iisus, cumva,

Să îi anunțe, ne-apărat,

Să-L poată prinde, imediat.