Judecătorii 20 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

Poporul la Mițpa

1Atuncea, toți fiii pe care

Neamul lui Israel îi are –

De la Beer-Șeba începând

Și de la Dan, și ajungând

În țara Galaadului –

Ieșiră-n fața Domnului,

La Mițpa, ca să țină sfat.

2Mai marii, toți, s-au adunat –

Căci trebuit-au ca să vie,

Din fiecare seminție –

La Mițpa-n număr foarte mare.

Fost-au prezenți la adunare,

Atuncea, patru sute mii

Dintre-ai lui Israel copii,

Cari, sabie, erau în stare,

Să mânuiască fiecare.

3Fiii lui Beniamin aflară

Că ai lor frați ieșiră-afară

Și că, la Mițpa, au șezut.

Către-al lui Beniamin ținut,

Israeliții au trimis,

Îndată, soli care au zis:

„Dorim ca să ne dați de știre

Despre acea nelegiuire,

Care, la voi, s-a petrecut

Așa ceva, cum de-ați făcut?”

4Soțul femeii ce-a pierit,

S-a ridicat și a vorbit:

„Eu și cu țiitoarea mea,

Am poposit la Ghibea. Ea

E o cetate însemnată

Ce este-n Beniamin aflată.

Acolo-am vrut să ne oprim

Ca, peste noapte, să dormim.

5Dar cei din Ghibea s-au sculat

În contră-mi, și-au înconjurat

Casa în care ne aflam,

În care găzduiți eram.

Aveau de gând să ne omoare;

Au siluit pe țiitoare

Până când ea, într-un sfârșit –

Târziu, spre ziuă – a murit.

6Eu, țiitoarea, mi-am luat-o

Și în bucăți dar, am tăiat-o,

Pe care le-am trimis astfel,

La întreg neamul Israel,

Căci am dorit ca să se știe

Că s-a făcut o mișelie.

7Iată-vă, toți v-ați adunat

Aicea, și m-ați ascultat.

Tot ce s-a petrecut, voi știți.

Vă rog dar, să vă sfătuiți

Și să îmi spuneți mai apoi,

Ce hotărâri, luat-ați voi.”

8Întreg poporul s-a sculat,

Ca și un singur om, de-ndat’,

Și-a zis: „Nici unul dintre noi

Nu se va-ntoarce înapoi –

La cortul său – să fii pe pace!

9Iată acuma, ce-i vom face

Cetății Ghibea: vom pleca

Și-n urmă o vom ataca –

Precum la sorți o să ieșim –

Și astfel, o s-o pedepsim.

10Luați vor trebui să fie,

Din fiecare seminție,

Tot zece oameni – dintre noi –

Dintre o sută, iar apoi

Luați vor trebui să fie

Tot câte-o sută dintr-o mie,

Și-o mie-apoi din zece mii,

Dintre ai lui Israel fii.

Ei trebuie ca să se ducă,

Să caute și să aducă

Merinde pentru-al nost’ popor.

În urmă, la-ntoarcerea lor,

La Ghibea o să mergem noi –

În Beniamin – să-i dăm apoi,

Pedeapsa cea mai potrivită

Cu mișelia săvârșită.”

11Bărbații toți, din Israel,

Unitu-s-au în acest fel,

Contra cetății Ghibea. Ei,

12Către toți oamenii acei

Din Beniamin, soli au trimis,

Prin cari, în acest fel, au zis:

„Ce e cu mișelia care

S-a săvârșit printre voi, oare?

13Acum, pe oamenii stricați,

Degrabă voi să îi luați,

Să-i scoateți din cetate-afară,

Pentru că trebuie să piară!

Vom curăța, în acest fel,

Răul aflat în Israel!”

Dar oamenii acei pe care

Neamul lui Beniamin îi are,

N-au vrut s-asculte-n nici un fel,

De frații lor, din Israel.

14Toți Beniamiții au venit

La Ghibea, și s-au pregătit

Ca să se lupte cu-ai lor frați

Cari sunt, în Israel, aflați.

15La douăzeci și șase mii

Sunt ai lui Beniamin copii,

Care, la Ghibea, au venit,

Fără să fie socotit

În rândul lor, bărbații care,

Locuitori, cetatea-i are.

Cei care-n Ghibea locuiau –

Și buni de luptă se vădeau –

Sunt șapte sute. Printre ei –

16Printre toți oamenii acei

Care la Ghibea au venit –

Tot șapte sute s-au găsit,

Care nu-și foloseau apoi,

Mâna lor dreaptă, la război.

Cu praștia, ei aruncau

O piatră, încât reușeau,

Un fir de păr, să îl ochească

Și fără greș să-l nimerească.

17S-au numărat bărbații care

Neamul Israelit îi are –

Fără să fie socotiți

Cei care fost-au Beniamiți –

Și patru sute mii, apoi,

S-au găsit buni pentru război,

În tot poporul Israel.

18Au mers, în urmă, la Betel,

Și-n fața Domnului au stat –

Acolo – și L-au întrebat:

„Cine să plece, dintre noi,

Ca să înceapă ăst război,

Cu Beniamin?” Domnul a spus:

„Iată că Iuda va fi pus

Să meargă, primul, dintre voi,

Ca să pornească ăst război.”

Seminția lui Beniamin este aproape nimicită

19Israeliții s-au sculat

Și, către Ghibea, au plecat.

20În linie s-au pus apoi,

Gata a fi, pentru război,

Cu cei ce-n Ghibea s-au găsit.

21Dar Beniamiții au ieșit

Din Ghibea și i-au atacat.

Jos, la pământ, ei au culcat –

Dintre ai lui Israel fii –

Cam douăzeci și două mii.

22Fiii lui Israel, apoi,

S-au pregătit iar, de război.

Cu toții s-au îmbărbătat

Și-n linie s-au așezat,

Să-nceapă altă bătălie,

Când zorile aveau să vie.

23În fața Domnului au stat

Și-au plâns, până s-a înserat.

Apoi, cu Domnul au vorbit

Și-L întrebară, la sfârșit:

„Mai trebuie să ducem noi,

Cu Beniamin, acest război?”

Domnul a zis, poporului:

„Suiți-vă-mpotriva lui.”

24Israeliții au plecat

Și-a doua zi iar s-au luptat,

Cu Beniamiții, negreșit.

25Aceștia-n față le-au ieșit,

Din Ghibea, și i-au atacat.

Jos, la pământ, ei au culcat,

Atuncea, optsprezece mii

Dintre-ai lui Israel copii.

26Apoi, întregul Israel

A mers, la Domnul, la Betel.

Au plâns acolo, au postit,

Și-arderi de tot I-au dăruit –

De mulțumire – Domnului.

27Chivotul legământului,

În locu-acela, se găsea.

În fața Domnului ședea

28Fineas, fiul lui Eleazar

Și-al lui Aron. Atuncea dar,

În fața Domnului a stat

Poporul și L-a întrebat:

„Să ne mai ducem la război,

Sau să ne-ntoarcem înapoi?”

Domnul a zis: „Când zorii vin,

Să-l atacați pe Beniamin,

Pentru că iată, mâine, vreau,

În mâna voastră, să îl dau.”

29Israeliții au plecat

Și-apoi pândari au așezat,

În jurul Ghibei, de îndată.

30A treia zi, încă o dată,

Pe Beniamin l-au atacat.

În linie s-au așezat,

Fiind – de luptă – pregătiți.

31Atunci, ceata de Beniamiți,

Spre Israel, s-a repezit,

Însă poporul a fugit,

Și-n felu-acesta – pas cu pas –

Tot mai departe i-au atras

De porțile cetății lor.

Din al lui Israel popor,

Aproape treizeci de bărbați

Căzură-atuncea secerați

De sabia lui Beniamin,

Pe drumurile care vin

De către Ghibea și Betel.

32Atunci când, după Israel,

Fiii lui Beniamin fugeau,

În felu-acesta își ziceau:

„Să-i prindem, să se-nvețe minte,

Să-i batem iar, ca mai ‘nainte!”

Israeliții se-ndemnau

Unii pe alții, când fugeau:

„Spre drumul mare, să-ncercăm

Să-i tragem, să-i îndepărtăm

De-a lor cetate-n acest fel!”

33Oștirile lui Israel,

Locul, atunci, și-au părăsit

Și-n linie s-au rânduit –

În urmă – lângă Bal-Tamar,

Gata să-nceapă lupta, iar.

Pândarii care s-au găsit

La Marea-Ghibea, au ieșit

De prin ascunzătoarea lor

Și spre a Beniamiților

Cetate, ei au năvălit.

34În fața Ghibei au venit

Atuncea, cam vreo zece mii

Dintre-ai lui Israel copii.

Aprigă, lupta s-a vădit,

Dar nimenea n-a bănuit

Ce mare va avea să fie

Prăpădul ce urma să vie,

Pe Beniamiți să îi lovească,

Gata fiind să-i nimicească.

35Pe Beniamin, în acest fel,

În mâinile lui Israel,

Domnul l-a dat. Din ai săi fii,

La douăzeci și cinci de mii

Și-o sută, fost-a socotit

Numărul celor ce-au pierit.

36Fiii lui Beniamin credeau

Cum că, din nou, înfrânți erau

Israeliții – negreșit –

Căci i-au văzut cum au fugit,

Din fața lor. Nu bănuiau

Că, loc, prin fuga lor, făceau

Celor care la pândă-au stat.

37Pândari-atunci s-au aruncat

Peste cetatea Ghibea. Ei,

Prin ascuțișul sabiei,

Trecură toată-a ei suflare,

Fără s-arate vreo cruțare.

38Israeliți-au stabilit

Un semn, cu cei care-au pândit.

Pândarii, dacă reușeau

Să ia cetatea, trebuiau

Semn ca să dea, printr-un fum gros.

Israeliții, ne-ndoios –

Ce s-a-ntâmplat – ar fi văzut,

Știind apoi ce-au de făcut.

39Treizeci de oameni, a ucis

Ceata lui Beniamin și-a zis:

„Iată-i, din nou, au fost bătuți

Și de rușine-au fost făcuți!”

40Israeliții s-u oprit

Din fuga lor, căci au zărit

Fumul cel gros – semnul ales –

Și-atuncea ei au înțeles

Că Ghibea este-n mâna lor,

Adică a pândarilor.

În luptă, ei s-au repezit,

Iar Beniamiții au privit –

Plini de mirare – înapoi,

Și astfel au văzut apoi,

Flăcări și fum – amestecate –

Urcând spre ceruri, din cetate.

41Israeliții s-au oprit

Și s-au întors. Când i-au zărit,

Toți Beniamiții s-au speriat

Căci înțeleseră de-ndat’

Că un prăpăd, nespus de mare,

Îi va lovi pe fiecare.

42Atunci, fugit-a ceata lor,

De al lui Israel popor,

Către pustiu, căci se gândeau

Că în pustie doar, puteau

Să scape de urmăritori.

Dar oastea de năvălitori,

Pe a lor urmă, s-a luat

Și la pământ, jos, i-au culcat,

I-au alergat și-au fost împinși

Până au fost, la mijloc, prinși.

43Toți Beniamiți-au fost goniți,

Bătuți – în urmă – și zdrobiți,

Când încercau să își găsească

Un loc, unde să se-odihnească.

Bătuți au fost, pe drumul care

Cetatea Ghibea-n față-l are

Și merge către răsărit.

44Numărul celor ce-au pierit

A fost de optsprezece mii

Dintre-ai lui Beniamin copii.

45Din cei cari mers-au în pustie,

Uciși ajuns-au ca să fie –

La stânca lui Rimon – cinci mii;

Au mai ucis alți două mii,

La Ghideom, unde-au fugit

Atuncea când i-au urmărit.

46Iată întreg numărul lor –

Adică cel al morților:

Sunt douăzeci și cinci de mii

Dintre-ai lui Beniamin copii,

Și toți erau dintre cei care,

Să poarte arme, sunt în stare.

47Dintre acei care fugiră

Către pustiu, uni-și găsiră

Un adăpost unde-au scăpat

Și – patru luni – ascunși, au stat.

Cam șapte sute de bărbați

Ajuns-au – în pustiu – scăpați,

Iar locul lor, de adăpost,

Chiar stânca lui Rimon a fost.

48Israeliții, înapoi,

Se-ntoarseră, trecând apoi,

Prin ascuțișul sabiei –

În Ghibea – tot poporul ei

De Beniamiți, ne-ntârziat.

Nici dobitoace n-au cruțat.

Foc au mai pus, cetăților

Din Beniamin – în calea lor –

Și n-au cruțat pe nimenea

Care din Beniamin venea.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help