Isaia 9 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Dar al pământului obraz,

Pe care-acum este necaz,

Nu va fi veșnic stăpânit

De bezna ce l-a învelit.

Așa după cum e știut

Precum că fost-a – în trecut –

Acoperită cu ocară,

Mereu, a lui Zabulon țară

Și-a lui Neftali, slava are –

În vremurile viitoare –

Să-nvăluie în lung și-n lat,

Ținutul lângă mare-aflat,

Peste Iordan. Ținutul lor

E Galileea tuturor

Popoarelor cari astăzi sânt

Pe fața-ntregului pământ.

2Poporul care se vădea

Că-n întuneric rătăcea,

Iese din bezna cea deplină

Și-acuma vede o lumină.

Peste cei care se vădeau

Că-n umbra morții locuiau,

Iată – acuma – că răsare –

Și-i scaldă – o lumină mare.

3Poporul Tău, Tu-l înmulțești

Și bucurii îi dăruiești,

Iar el se bucură, șezând

În fața Ta, ca-n vremea când

E seceriș; se veselește,

Ca și când prada se-mpărțește.

4Căci jugul care l-a-nrobit,

Toiagul care l-a lovit,

Nuiaua care o avea

Acela cari îl asuprea,

Tu Doamne le-ai sfărmat de-ndată,

Precum s-a întâmplat, odată,

În ziua Madianului

Și pace-ai dat poporului.

5Acuma dar, luați aminte:

Aflați că orice-ncălțăminte

Purtată-n luptă, iar apoi

Orișice haină de război

Ce-a fost în sânge tăvălită,

Are să fie nimicită.

Strânse vor fi toate-ntr-un loc

Și arse au să fie-n foc.

6Căci un Copil ni s-a născut,

Un Fiu – acum – a apărut,

Iar al Său umăr o să fie

Sprijin – mereu – pentru domnie.

Acest Copil va fi chemat

„Sfetnic”, precum și „Minunat”.

Îl vor numi „Dumnezeu tare”

Sau „Domn al păcii”, după care

Va fi chemat – luați aminte –

„Al veșniciilor Părinte”.

7Domnia Lui are să crească,

Mereu, și are să-nflorească.

Cu pace fără de sfârșit,

Are să fie întărit

Jilțul lui David, de domnie,

Precum și-a lui împărăție,

Pentru că fi-va sprijinită

Prin judecată și-ntărită

Printr-o neprihănire vie

Care va ține pe vecie.

Lucrul acesta, negreșit,

Are să fie împlinit

De râvna Celui cari, mereu,

E al oștirii Dumnezeu.

Împotriva lui Israel

8Domnul trimite un cuvânt

Potrivnic, celor care sânt

Din Iacov, iar cuvântu-acel

Cădea-va peste Israel.

9Cuvântul fi-va cunoscut

De-ntreg poporul, căci știut

Va fi de cei ce se găsesc

În Efraim sau locuiesc,

Azi, în Samaria și care

Spun cu mândrie și-ngâmfare:

10„Așa după cum am văzut,

Sunt cărămizi cari au căzut,

Dar au să fie-nlocuite

Cu pietrele cele cioplite.

Niște smochini au fost tăiați,

Cari – din Egipt – au fost luați,

Însă, cu cedri, mai apoi,

Avem să-i înlocuim noi.”

11De-aceea, Domnul oștilor

Va ridica-mpotriva lor

Pe-ai lui Rețin vrăjmași, cu cei

De care dușmăniți sunt ei.

12Căci Domnul îi va fi stârnit

Pe Sirieni, în răsărit,

Iar după-aceea – cum a spus –

Pe Filistenii din apus.

Aceștia îl vor ataca

Pe Israel și-l vor mânca.

Însă mânia Domnului

Nu este stinsă. Brațul Lui

Este de furie cuprins,

Pentru că încă e întins,

13Căci nici poporul nu voiește

Ca la Cel care îl lovește

Să se întoarcă înapoi,

Cătând pe al său Domn apoi.

14De-aceea, Domnul oștilor

Are să smulgă din popor,

Capul și coada de îndată,

Urmând să fie aruncată

Și trestia și ramul care

E de finic, căci totul are

Să se petreacă cu iuțeală,

Doar într-o zi, fără-ndoială.

15(Iată, bătrânul din popor

Și cel care e dregător

Sunt „capul”. „Coada” se vădește

Prorocul care-mpărtășește

Numai minciuni, poporului.)

16Cei care sunt în fruntea lui –

Și duc poporu-n rătăcire –

Și cei care, cu bună știre,

Se lasă-a fi povățuiți

De toți acești nelegiuiți,

Pierduți vor fi, pentru vecie.

17De-aceea, nici o bucurie

Nu are Domnul de acei

Care sunt tineri, între ei;

Nici milă n-are de popor,

De văduve și-orfanii lor,

Căci sunt niște nelegiuiți,

Sunt răi și toți sunt dovediți

Precum că a lor gură știe

Să scoată numai mișelie.

Însă mânia Domnului

Nu este stinsă. Brațul Lui

Este de furie cuprins,

Pentru că încă e întins,

18Căci răutatea ăstui loc

Arde asemeni unui foc

Care înghite mărăcini,

Precum și tufele de spini,

Lovind pădurea-n al său drum,

‘Nălțând din ea mari stâlpi de fum.

19Cuprinsă e de foc și pară,

Acum, sărmana noastră țară,

Căci al oștirii Dumnezeu

S-a mâniat. Poporul meu

E ars cu foc. Nimeni nu are,

Pentru al său frate, cruțare.

20Deși – în dreapta – jefuiesc

Cu toți, degrabă flămânzesc,

Iar cei ce-n stânga au mâncat,

Iată că nu s-au săturat.

21Astfel, Manase îl mănâncă

Pe Efraim, Acesta, încă,

Nu vrea – drept pradă – să se lase

Și îl mănâncă pe Manase.

La urmă se-nsoțesc și-apoi,

Pe Iuda-l vor mânca cei doi.

Însă mânia Domnului

Nu este stinsă. Brațul Lui

Este de furie cuprins,

Pentru că încă e întins.