2 Cronici 29 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Ezechia, împăratul lui Iuda

1Astfel, în Iuda a venit

La-mpărăție și-a domnit

Al lui Ahaz fecior, cel care,

Drept Ezechia, nume, are.

Ani douăzeci și cinci avuse,

Când – împărat – el se făcuse

Și douăzeci și nouă-a stat

Pe scaunul de împărat.

El, la Ierusalim, ședea,

Căci de acolo-mpărățea.

În ce-o privește pe-a lui mamă,

Aceasta, Abua, se cheamă.

Iar după neam, ea se arată,

Drept a lui Zaharia fată.

2Cât la domnie a șezut,

Doar lucruri bune a făcut –

Precum făcea David, mereu –

Cari I-au plăcut lui Dumnezeu.

3În luna-ntâi, din anul care

Primul era la numărare

În lungul șir al anilor

În care fost-a domnitor,

A mers la Casa Domnului

Și-a deschis ușa Casei Lui.

În urmă, meșteri, a chemat

Cari ușile le-au reparat.

4A chemat preoți și Leviți,

Care apoi au fost poftiți

În locul de la răsărit,

5Și-n felu-acesta, le-a vorbit:

„Mă ascultați Leviților

Și-asemeni voi, preoților!

Doresc să vă sfințiți și voi

Și Casa Domnului apoi.

Scoateți din Casă, de îndat’,

Tot ceea ce e necurat!

6Părinții noști’ L-au părăsit

Pe Domnul și-au păcătuit,

Făcând numai ce este rău

Și n-au păzit cuvântul Său.

7Ei, ușile pridvorului –

Cari este-al Casei Domnului –

Le-au încuiat și înadins

Și candelele Lui le-au stins.

Tămâie, nu I-au mai adus,

Nici jertfe, Domnului de Sus.

8De-aceea, El S-a mâniat,

Iar mâna Lui a apăsat

Peste Ierusalim și-apoi

Și peste Iuda. Vedeți voi,

De groază-ajunse-a noastră țară,

De spaimă, dar și de ocară.

9Părinții noștri-au fost loviți,

De sabie, și nimiciți

Din astă pricină. Soții,

Fetele noastre și-ai noști’ fii

Ajuns-au astfel ca să fie,

Printre străini, duși în robie.

10Gândesc să fac un legământ

Cu Dumnezeul nostru sfânt,

Ca să Își tragă înapoi

Mânia Lui, de peste noi.

11Acum, nu stați nepăsători,

Căci pentru Domnul, slujitori,

Doar voi sunteți – voi toți cei care

Ardeți tămâi mirositoare,

Pentru a Îl cinsti pe Cel

Cari Domn îi e, lui Israel.”

12Leviții, toți, s-au adunat;

În rândul lor era Mahat,

Fiul lui Amasai. Cu el,

Era acolo și Ioel,

Al lui Azaria fecior,

Din neamul Chehatiților.

Din Merariți, Chis se găsea

Acolo, cu Azaria.

Chis se vădea acela care,

Pe Abdi, drept părinte-l are.

Azaria, aflat cu el,

E fiul lui Iahalelel.

Din neamul Gherșoniților,

Era al lui Zima fecior

Care, Ioah, era numit

Și care fost-a însoțit

De către Eden, acel care,

Părinte, pe Ioah, îl are.

13Din Elțafan, Șimei venea

Și Ieiel, de-asemenea.

Din fiii lui Asaf, sunt doi:

E Zaharia, iar apoi

Matania. Cei ce urmau,

14Ai lui Heman, feciori, erau.

Ei sunt Șimei și Iehiel.

Șemaia și cu Uziel

Sunt fiii care se vădeau,

Că ai lui Iedutun erau.

15Pe frații lor, ei i-au chemat,

Iar după ce s-au adunat,

Toți – împreună – s-au sfințit

Și-n urmă ei au curățit,

Grabnic, și Casa Domnului.

16Toți preoții, în Templul Lui,

Intrară, ca să-l curățească.

Au început să-l scotocească

Și-au scos afară ce-au găsit

Drept necurat. Ei au zvârlit

Totul, în curtea cea pe care,

Casa lui Dumnezeu o are.

Apoi, Leviții au luat

Lucruri care s-au adunat

În curtea Casei Domnului,

Și-n apele Chedronului,

În urmă, ei le-au aruncat.

17Când oamenii s-au apucat

De curățenie, se vădea

Că luna-ntâia începea.

Abia atunci când a-nceput

A opta zi, ei au putut

Intra-n pridvorul Domnului,

Iar curățenia Casei Lui,

Încă opt zile a durat.

Lucrarea lor s-a încheiat,

În prima lună, când, din ea,

A șaisprezecea zi trecea.

18S-au dus apoi, la împărat,

Și-n acest fel au cuvântat:

„Iată că noi am isprăvit

Tot ce era de curățit.

Curată-i Casa Domnului,

Uneltele altarului,

Apoi altarul cel pe care

Jertfe se-aduc fără-ncetare,

Și masa ce e pregătită

Spre-a așeza pâinea menită

A sta în fața Domnului,

Cu tot ce are masa Lui.

19Adus-am Casa cea pe care

Al nostru Dumnezeu o are,

În stare bună, negreșit.

Uneltele le-am curățit,

Căci pângărite au fost ele,

Tocmai în vremile acele

În cari Ahaz a-mpărățit.

Acuma, noi le-am curățit

Și la altarul Domnului

Le-am dus, să stea în fața lui.”

Jertfele de ispășire

20Când Ezechia s-a sculat

A doua zi, i-a adunat

Pe oamenii aceia cari

Sunt în cetate cei mai mari,

Și cu toți slujitorii lui

S-au dus la Casa Domnului.

21Ei au adus șapte viței,

Șapte berbeci și șapte miei,

Și șapte țapi având menire

De jertfe pentru ispășire.

Aceste jertfe date sânt,

Atât pentru locașul sfânt,

Pentru-a lui Iuda seminție,

Cât și pentru împărăție.

Jertfele-apoi au fost luate –

După poruncile lăsate

De împărat – și duse-n dar,

Pe al lui Dumnezeu altar,

De către preoți, căci ei sânt,

Ai lui Aron fii, pe pământ.

22Preoții junghiară boi,

Berbeci și miei. Au strâns apoi,

Sângele lor și au venit

Pân’ la altar, de l-au stropit.

23Au luat țapii cu menire

De jertfe pentru ispășire

Și-au mers în față la-mpărat

Și la cei cari s-au adunat

La Templu. Cei prezenți s-au dus

Și mâinile pe țapi și-au pus.

24Preoți-apoi i-au junghiat,

Iar al lor sânge l-au vărsat

Lângă picioru-altarului.

Păcatele poporului

Șterse au fost, în acest fel,

Căci pentru-ntregul Israel

Acele jertfe s-au făcut,

Cum împăratul a cerut.

Erau jertfe ce se socot

A fi drept ardere de tot,

Precum și jertfe cu menire

De jertfe pentru ispășire.

25Apoi, cei ce erau Leviți

Au fost de preoți rânduiți,

Să stea în Casa Domnului,

Pentru-a cânta spre slava Lui,

Cu instrumentele știute:

Chimvale, harfe, alăute.

Ei au cântat – fără-ndoială –

După-a lui David rânduială,

După-a lui Gad – cari văzător

Fusese, pentru domnitor –

Și după rânduiala care,

Natan, prorocul, o mai are.

Domnul a dat – fără-ndoială –

Toată această rânduială,

Prin oamenii cari se vădeau

Cum că ai Săi proroci erau.

26Leviții mers-au – fiecare –

Cu instrumentele pe care,

David – pe vremuri – le-a făcut;

Preoții trâmbițe-au avut.

27Când totul fost-a pregătit

Iar Ezechia-a poruncit,

Jertfe, ca să se-aducă-n dar,

Lui Dumnezeu, pe-al Său altar,

A început – în fața lui –

Cântări, spre slava Domnului,

În sunetul trâmbițelor,

Precum și-al instrumentelor,

Pe care David le-ntocmise

Atuncea când împărățise.

28Toți cei prezenți s-au închinat,

Imnuri de slavă au cântat,

Sunând din trâmbiți, până când

S-a mistuit jertfa arzând

Pe-altarul Domnului. De-ndată

29Ce s-a sfârșit arderea dată,

Întreg poporu-a-ngenunchiat –

În frunte cu-al său împărat –

Și Domnului se închinară.

30Apoi, cu toți se ridicară,

Iar Ezechia și cei cari

Peste popor erau mai mari,

Le-au poruncit Leviților,

Să aibă-n cântecele lor –

Spre lauda lui Dumnezeu –

Cuvintele pe cari, mereu,

David, numai, le folosea

Și-Asaf, prorocul ce-l avea.

Leviți-ndată au făcut

Așa precum li s-a cerut:

Cu bucurie-au lăudat,

Pe Domnul, și s-au închinat.

31Leviți-n urmă au sfârșit,

Iar Ezechia a vorbit:

„Iată că voi sunteți sfințiți

Și sunteți gata pregătiți

Să faceți slujba Domnului.

Mergeți acum, în Casa Lui,

Și-aduceți jertfe cu menire

De jertfe pentru mulțumire.”

Apoi, întreaga adunare

Adus-a dobitoace care

Erau drept jertfe cu menire

De jertfe pentru mulțumire.

Cei care-n inimi au simțit

Îndemnuri, grabnic au venit,

Jertfe să dea, ce se socot

A fi drept ardere de tot.

32Atuncea, jertfele pe care

Le-a dat întreaga adunare,

Au fost de șaptezeci de boi,

O sută de berbeci apoi,

Iar mieii care au fost dați,

La două sute-s numărați.

Aceste jertfe se socot

A fi drept ardere de tot,

Pentru cinstirea Domnului.

33Au mai fost închinate Lui,

Atuncea, și trei mii de oi

Precum și șase sute boi.

34Preoții, însă, se vădeau

Că într-un număr mic erau,

Pentru mulțimea jertfelor.

Dar le-au venit în ajutor

Leviții. Ei i-au ajutat,

Până când totul s-a-ncheiat

Și până s-au sfințit cu toți –

În urmă – și ceilalți preoți.

Leviții, toți, se dovediră

Că mult mai iute, se sfințiră,

Decât preoții Domnului.

35Jertfele închinate Lui –

Acele care se socot

A fi drept ardere de tot,

Grăsimea celor cu menire

De jertfe pentru mulțumire

Și cele ce se dovedeau

De băutură că erau –

Fuseseră în număr mare,

Date de-ntreaga adunare.

36Poporul – și-al său împărat –

În acea zi, s-au bucurat,

Pentru că Domnul a făcut

Ca parte ei să fi avut

De voie bună. Toate-aceste

S-au petrecut fără de veste.