Isaia 22 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Aceasta e o prorocie,

Privind lucruri ce au să vie,

Pe lunga vremurilor cale,

Peste-a vedeniilor vale.

„Ce s-a-ntâmplat, de vă grăbiți,

Pe-acoperiș să vă suiți

2Voi, din cetatea cea frumoasă,

Zglobie și gălăgioasă?

Iată, ai tăi morți n-au să piară

Uciși de sabie, afară,

Și nici în luptă, înfruntând

Vrăjmași-n iureș atacând.

3Ci căpeteniile tale

Fug împreună. A lor cale

E, însă, de arcași tăiată.

Locuitorii tăi, deodată,

Se pomenesc prinși de război

Și robi ajung a fi apoi,

Deși încearcă fiecare

Să fugă către larga zare.

4De-aceea zic: „Nu vă uitați

La mine, ci să mă lăsați

Să plâng amar. Nu stăruiți

Mângâietori ai mei să fiți,

Pentru necazul cel pe care

Sărmanul meu popor îl are!

5Căci este-o zi de-nvălmășire

Și de necaz și de zdrobire,

Trimisă de Cel cari, mereu,

E al oștirii Dumnezeu,

Peste-a vedeniilor vale.

Cad toate zidurile tale,

Iar țipătul durerii crunte

Urcă din vale, către munte.

6Elamul poartă tolbe-n spate,

Cari cu săgeți sunt încărcate,

Iar luptători și călăreți

Înaintează îndrăzneți.

Chirul, apoi, se pregătește

Și grabnic scutu-și dezvelește.

7Văile cele minunate

De care-acum sunt înțesate,

Iar călăreții adunați,

Pentru bătaie-s înșirați

Și-s gata de război, în vale,

Chiar lângă stâlpii porții tale.

8Silite-s șanțurile care,

În Iuda, sunt de apărare;

În astă zi sunt cercetate

Și armăturile aflate

În casa ‘ceea minunată

Cari, „a pădurii”, e chemată.

9Voi, la spărturile aflate

Astăzi, la David în cetate –

Cari multe se vădesc – priviți

Și căutați ca să opriți

Apele iazului de jos.

Veți număra, neîndoios,

10În urmă, casele pe care

Ierusalimu-n el le are,

Să știți pe cari să le stricați,

Pietre, din ele, să luați,

Pe care să le folosiți

Ca zidul să îl întăriți.

11Sunt două ziduri, unde voi –

Chiar între ele – vreți apoi,

Să faceți o cămară mare,

Să puteți strânge apa care

E-n iazul vechi. Dar nu voiți,

Cu nici un chip, ca să priviți

Către Cel care a făcut

Totul, așa precum a vrut,

Către Cel care-a pregătit

Lucrul acest și l-a-mplinit.

12Și totuși, Cel care, mereu,

E al oștirii Dumnezeu,

Iată că-n acea zi vă cheamă

Să plângeți și – de bună seamă –

Cu pumni-n piept să vă loviți,

Încinși numai în saci să fiți

Și capul ras să îl aveți.

13Dar iată-n schimb, voi ce faceți:

E – peste tot – doar veselie

Și strigăte de bucurie!

În orice loc, se taie oi

Și se înjunghie mulți boi.

Ospețe mari, oamenii țin.

Carne mănâncă și beau vin,

Spunându-și unul altuia:

„Hai să mâncăm cât vom putea

Și să bem vin – cât mai trăim –

Pentru că mâine-o să murim!”

14Însă, Cel care, tot mereu,

E al oștirii Dumnezeu,

Mie mi S-a descoperit

Și-n felu-acesta mi-a vorbit:

„Află că nu va fi iertată

Nelegiuirea arătată,

Până când nu o să muriți.

De-aceea, fi-veți înghițiți

De locuința morților” –

A zis Domnul oștirilor.

Împotriva lui Șebna

15Așa a spus cel cari, mereu,

E al oștirii Dumnezeu:

„Du-te pân’ la curteanu-acel –

La Șebna. Dregător e el,

În casele împărătești.

16În felu-acesta să-i vorbești:

„Spune-mi, ce ai aici, la tine?

Să îmi mai spui și pentru cine,

Acest mormânt, tu l-ai făcut?”

Sus – pe-nălțime – am văzut

Că un mormânt și-a pregătit

Și-o locuință și-a scobit

17În stâncă. Însă, Domnul are,

Cu o aruncătură tare,

Să te azvârle, de îndat’,

Din acest loc. Vei fi luat

Și ca un ghem vei fi-nvârtit.

18Asemeni unei mingi, zvârlit

Tu ai să fii, pe un pământ

Întins, care-ți va fi mormânt.

Carele tale minunate,

Acolo fi-vor adunate.

Tu ești ocara cea pe care

Casa stăpânului o are!

19De-aceea, tu nu vei mai sta

Peste dregătoria ta,

Ci te va smulge, negreșit,

Domnul și fi-vei izgonit.

20„Află că-n ziua ‘ceea, Eu

Îl voi chema pe robul Meu,

Pe Eliachim – acela care,

Pe Hilchia, părinte-l are –

21Pentru că iată ce-am să fac:

Cu tunica ta îl îmbrac;

Am să-l încing cu brâul tău

Și am să pun, în brațul său,

Puterea pe care-o aveai

Când dregător tu te aflai.

Precum un tată va fi el,

Pentru Ierusalim. La fel,

Și pentru Iuda va fi tată.

22Pe al său umăr, așezată

Are a fi cheia pe care

Casa lui David doar o are.

Atuncea când el va deschide,

Nimeni nu va putea închide.

Apoi, când el o să închidă,

Nimenea n-o să mai deschidă.

23Am să-l împlânt ca pe-un drug mare

Care e pus într-un loc tare.

Un jilț de slavă o să fie,

La al său tată-n seminție.

24Pe el, o să se sprijinească

Întreaga slavă pământească

A caselor celor pe care,

În lume, tatăl său le are,

Precum și-odraslele acele

Care-s alese, cât și cele

Cari de ocară s-au vădit.

Pe el, se vor fi sprijinit

Sculele cele mici rămase,

Atât lighene, cât și vase.”

25În ziua ‘ceea, drugul care

Era-mplântat într-un loc tare,

Are să fie-ndepărtat,

Căci va fi scos și-apoi, tăiat.

Drugul acela va cădea

Și-atunci povara ce ședea

Asupra lui, va fi zdrobită.

Ea o să fie nimicită

De către Cel care, mereu,

E al oștirii Dumnezeu.

Lucrul acest va fi-mplinit,

Pentru că Domnul a vorbit.”