1Iată cuvântul rostuit –
De către David – la sfârșit,
Cuvântul spus de-acela care,
Drept tată, pe Isai, îl are,
Cuvântul celui înălțat
Sus – sus de tot – și așezat
Să fie uns, pentru Cel care,
Drept Dumnezeu, Iacov Îl are,
Cuvântul spus de către cel
Care-a cântat, în Israel:
2„Duhul lui Dumnezeu vorbește
Prin mine. El mă-nsuflețește,
Iar vorbele Celui Prea Sfânt,
Pe limba mea, acuma, sânt.
3Iată că Domnul, Cel pe care
Neamul lui Israel Îl are,
Prin mine, azi, a glăsuit.
Stânca lui Iacov mi-a vorbit:
„Acela cari împărățește
Și cari, dreptate, împărțește,
Frică având de Dumnezeu,
4Ca și lumina e, mereu,
Ca razele de dimineață,
Când soarele dă lumii viață,
Zâmbind pe-aripile de zori
Peste un cer lipsit de nori,
Ca soarele ce-a apărut
După ce ploaia a căzut
Făcând ca iarba să-ncolțească
Și-ntreg pământul să-nverzească.
5Chiar dacă nu-i asemenea –
În a Lui față – casa mea,
Totuși, cu mine, a făcut
Un legământ, veșnic ținut,
Care a fost tare zidit
Și-n toate, bine întărit.
Nu o să facă Domnul, oare,
Din ei – în urmă – a răsare
Tot ceea ce, neîndoios,
Are să fie de folos
Ca bucurie să îmi dea,
Lucrând spre mântuirea mea?
6Cei răi, ca niște spini doar, sânt,
Pe cari îi lepezi, la pământ,
Căci mâinile – pe ei – nu-ți pui,
Să nu simți acul spinului.
7Cei ce-i ating se înarmează
Cu-un fier, sau poate-i cercetează
Doar cu mânerul suliței.
Apoi, cu toții, strânși sunt ei,
Aduși într-un anume loc,
În care, fi-vor arși, în foc.”
Vitejii lui David8Iată pe cei cari îl slujeau,
Pe David, și viteji erau:
Ioșeb-Bașebet – dovedit
A fi de neam Tahchemonit –
Fruntaș fiind al oștilor,
În rândul căpitanilor.
Opt sute-au fost cei ce-au pierit
Când, sulița, și-a învârtit.
9Urmează Eleazar – cel care,
Pe Dodo, drept părinte-l are,
Și pe Ahohi. El a stat
Alăturea de împărat,
Fiind în rândul celor trei
Oșteni ai săi. David, cu ei,
Să țină piept a reușit –
Pe înălțimi – când potopit,
De Filisteni – într-un război –
Fost-a poporul, dând ‘napoi.
10Atuncea, Eleazar a stat,
Plin de curaj și a luptat:
Pe Filisteni, el i-a lovit
Până când i-a înțepenit
Mâna, pe fierul sabiei.
În acea zi, pentru Evrei,
Domnul o izbăvire-a dat.
Poporul care a plecat,
La Eleazar, s-a-ntors, apoi,
Doar să ia prada de război.
11Apoi, venea Șama – cel care,
Pe Aghe, drept părinte-l are
Și din Harar era venit.
Toți Filistenii s-au unit,
La Lehi, unde se găsea
Un câmp pe cari linte creștea.
Israeliții au fugit,
Căci Filistenii i-au răzbit.
12Șama, pe câmp, s-a așezat
Și de dușmani l-a apărat.
Cu Filistenii s-a bătut,
Iar Domnu-atuncea a făcut
Să vie, peste Israel,
O izbăvire-n acest fel.
13Trei dintre cei treizeci, pe care,
David, drept căpitani, îi are –
Pe vremea secerișului –
În fața împăratului –
La peștera care-i aflată
În Adulam – s-au dus, căci iată,
Mulți Filisteni s-au adunat
Și-n valea Refaim, au stat.
14David – pe-atunci – în cetățuie,
A trebuit ca să se suie.
La Betleem, fusese pusă
O strajă, de dușmani adusă.
15David găsi de cuviință,
Ca să își spună o dorință.
„Cine-mi va da, apă, să beau?” –
A-ntrebat el. „Dar apă, vreau,
Doar din acea fântână, care,
La Betleem e, la intrare.”
16Atunci, cei trei viteji s-au dus
Și-n grabă, apă, i-au adus.
Prin tabăra de Filisteni,
Trecuseră cei trei oșteni.
Dar împăratul n-a băut
Din apă, ci toți au văzut
Că a vărsat-o, pe pământ,
În fața Domnului Cel Sfânt.
17„Să nu credeți că sete-mi vine!
Departe-i acest gând, de mine!
Nu gust, din apă, căci nu vreau,
Din al lor sânge, ca să beau.
Căci oamenii acești s-au dus
Și în joc, viața, ei și-au pus,
Ca să-mi aducă apă, mie!
Cum să fac astă mârșăvie?”
18Peste cei trei, pus cel mai mare,
Fusese Abișai, cel care,
Fiu al Țeruiei, se vădea,
Iar pe Ioab, frate-l avea.
El, sulița, și-a învârtit
Și-atunci trei sute au pierit,
Dintre vrăjmași. În acest fel,
E cunoscut în Israel,
Iar dintre cei trei, s-a vădit
A fi apoi, cel mai vestit.
19Fiind de vază între ei,
El a ajuns, peste cei trei,
Mai mare de-a fi așezat,
Însă nicicând, nu s-a-nălțat
Precum au fost cei trei, pe care,
Mai înaintea sa, îi are.
20De-un alt bărbat a fost urmat,
Care, Benaia, s-a chemat.
Benaia este-acela care,
Pe Iehoiada, tată-l are
Și se trăgea din Cabțeel.
Un om viteaz fusese el,
Făr’ ai ajunge pe cei care,
Mai înaintea sa, îi are.
Mari fapte, el a săvârșit,
Fiind viteaz și renumit.
Uciși au fost, de către el,
Doi fii avuți de Ariel,
Cel ce-n Moab a fost născut.
Odată, când a început
Să ningă și s-a pus zăpadă,
Benaia s-a-ntâmplat să vadă
Cum un leu mare a căzut
În groapa care s-a făcut
Pentru a strânge apă-n ea.
Și-a scos, îndată, sabia
Și-n groapă el s-a pogorât,
Unde, pe leu, l-a omorât.
21A mai ucis și un oștean
Care fusese Egiptean.
Groaznic era la-nfățișare,
Când își rotea sulița-i mare.
Benaia, un toiag, avea,
Pe care-n mână îl ținea.
Grăbit, la Egiptean, s-a dus,
L-a trântit jos și l-a răpus.
Cu sulița, el îl străpunse,
După ce-ntâi, din mâini, i-o smulse.
22Faptele ce le-a săvârșit
Făcutu-l-au a fi vestit,
Printre cei trei viteji, pe care,
Neamul lui Israel îi are.
23Din cei treizeci, cel mai vestit,
Benaia fost-a socotit.
Cu toate-acestea, niciodat’,
Benaia nu s-a ridicat,
Spre-a fi, precum cei trei, pe care,
Mai înaintea sa, îi are.
24Apoi urmat-a Asael;
Al lui Ioab frate, e el.
Prin ceea ce a săvârșit,
Renume, el și-a dobândit.
Astfel, ajuns-a a fi deci,
În rândul celorlalți treizeci.
Altul e Elhanan, cel care,
Pe Dodo, drept părinte-l are
Și de la Betleem venea.
25Șama, cel care se trăgea
De la Harod, apoi urmează.
Tot din Harod, se-aliniază
Elica-n urmă. După el,
26Vine Heleț. Omul acel –
De loc – de la Pelet, venea.
De la Tecoa, se trăgea
Ira apoi, acela care,
Pe Icheș, drept părinte-l are.
27Abiezer a mai urmat,
Care în Anatot a stat.
Apoi e Mebunai, cel care,
Din Hușa este, din născare.
28Țalmon, din Ahoah, urmează;
Și Maharai se-aliniază,
Cari, din Netofa, a venit.
29Tot din Netofa, a ieșit,
În urmă, și Heleb, cel care,
Pe Bana, drept părinte-l are.
La rând venea – apoi – Itai,
Din Ghibea, fiul lui Ribai.
Toți cei care, din Ghibea, vin,
Sunt ramura lui Beniamin.
30Benaia se aliniează,
Din Piraton. Hidai urmează,
De la Nahale-Gaș, sosit.
31Abi-Albon a mai venit,
Care-i din Arba, de ținut.
Din Bahurim, a apărut
Și Azmavet. Lui, i-a urmat
32Și Eliahba, cel ce-a stat
În Șaalbon. A mai venit
Bene-Iașen, către sfârșit,
Și Ionatan. Mai apoi dar,
33Șama, cel care-i din Harar.
Urmează Ahiam, cel care,
Drept tată, pe Șerar, îl are.
De prin Arar, el se trăgea.
34În urma lui, apoi, venea
Elifelet, acela care,
Pe Ahasbai, părinte-l are.
El era fiu de Macatit.
Urmează Eliam, venit
Din Ghilo. El este cel care,
Pe-Ahitofel, părinte-l are.
35Hețrai venit-a, după el,
Care se trage din Carmel.
Parai e cel ce a urmat,
Cari, din Arab, este plecat.
36Apoi Igheal – din Țoba – care,
Părinte, pe Natan, îl are.
Bani – din Gad – a mai urmat,
37Țelec – de prin Amon, plecat;
Narai, de la Berot, apoi
A mai venit. El – la război –
Dusese armele pe care,
Stăpânul său, Ioab, le are.
38Cei cari, de la Ieter, veniră,
Gareb și Ira se numiră;
39Iar cel din urmă ce-a venit,
E Urie, de neam Hetit.
Treizeci și șapte, se vădeau
Oamenii-aceștia, că erau.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.
