2 Samuel 23 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

Cele din urmă cuvinte ale lui David

1Iată cuvântul rostuit –

De către David – la sfârșit,

Cuvântul spus de-acela care,

Drept tată, pe Isai, îl are,

Cuvântul celui înălțat

Sus – sus de tot – și așezat

Să fie uns, pentru Cel care,

Drept Dumnezeu, Iacov Îl are,

Cuvântul spus de către cel

Care-a cântat, în Israel:

2„Duhul lui Dumnezeu vorbește

Prin mine. El mă-nsuflețește,

Iar vorbele Celui Prea Sfânt,

Pe limba mea, acuma, sânt.

3Iată că Domnul, Cel pe care

Neamul lui Israel Îl are,

Prin mine, azi, a glăsuit.

Stânca lui Iacov mi-a vorbit:

„Acela cari împărățește

Și cari, dreptate, împărțește,

Frică având de Dumnezeu,

4Ca și lumina e, mereu,

Ca razele de dimineață,

Când soarele dă lumii viață,

Zâmbind pe-aripile de zori

Peste un cer lipsit de nori,

Ca soarele ce-a apărut

După ce ploaia a căzut

Făcând ca iarba să-ncolțească

Și-ntreg pământul să-nverzească.

5Chiar dacă nu-i asemenea –

În a Lui față – casa mea,

Totuși, cu mine, a făcut

Un legământ, veșnic ținut,

Care a fost tare zidit

Și-n toate, bine întărit.

Nu o să facă Domnul, oare,

Din ei – în urmă – a răsare

Tot ceea ce, neîndoios,

Are să fie de folos

Ca bucurie să îmi dea,

Lucrând spre mântuirea mea?

6Cei răi, ca niște spini doar, sânt,

Pe cari îi lepezi, la pământ,

Căci mâinile – pe ei – nu-ți pui,

Să nu simți acul spinului.

7Cei ce-i ating se înarmează

Cu-un fier, sau poate-i cercetează

Doar cu mânerul suliței.

Apoi, cu toții, strânși sunt ei,

Aduși într-un anume loc,

În care, fi-vor arși, în foc.”

Vitejii lui David

8Iată pe cei cari îl slujeau,

Pe David, și viteji erau:

Ioșeb-Bașebet – dovedit

A fi de neam Tahchemonit –

Fruntaș fiind al oștilor,

În rândul căpitanilor.

Opt sute-au fost cei ce-au pierit

Când, sulița, și-a învârtit.

9Urmează Eleazar – cel care,

Pe Dodo, drept părinte-l are,

Și pe Ahohi. El a stat

Alăturea de împărat,

Fiind în rândul celor trei

Oșteni ai săi. David, cu ei,

Să țină piept a reușit –

Pe înălțimi – când potopit,

De Filisteni – într-un război –

Fost-a poporul, dând ‘napoi.

10Atuncea, Eleazar a stat,

Plin de curaj și a luptat:

Pe Filisteni, el i-a lovit

Până când i-a înțepenit

Mâna, pe fierul sabiei.

În acea zi, pentru Evrei,

Domnul o izbăvire-a dat.

Poporul care a plecat,

La Eleazar, s-a-ntors, apoi,

Doar să ia prada de război.

11Apoi, venea Șama – cel care,

Pe Aghe, drept părinte-l are

Și din Harar era venit.

Toți Filistenii s-au unit,

La Lehi, unde se găsea

Un câmp pe cari linte creștea.

Israeliții au fugit,

Căci Filistenii i-au răzbit.

12Șama, pe câmp, s-a așezat

Și de dușmani l-a apărat.

Cu Filistenii s-a bătut,

Iar Domnu-atuncea a făcut

Să vie, peste Israel,

O izbăvire-n acest fel.

13Trei dintre cei treizeci, pe care,

David, drept căpitani, îi are –

Pe vremea secerișului –

În fața împăratului –

La peștera care-i aflată

În Adulam – s-au dus, căci iată,

Mulți Filisteni s-au adunat

Și-n valea Refaim, au stat.

14David – pe-atunci – în cetățuie,

A trebuit ca să se suie.

La Betleem, fusese pusă

O strajă, de dușmani adusă.

15David găsi de cuviință,

Ca să își spună o dorință.

„Cine-mi va da, apă, să beau?” –

A-ntrebat el. „Dar apă, vreau,

Doar din acea fântână, care,

La Betleem e, la intrare.”

16Atunci, cei trei viteji s-au dus

Și-n grabă, apă, i-au adus.

Prin tabăra de Filisteni,

Trecuseră cei trei oșteni.

Dar împăratul n-a băut

Din apă, ci toți au văzut

Că a vărsat-o, pe pământ,

În fața Domnului Cel Sfânt.

17„Să nu credeți că sete-mi vine!

Departe-i acest gând, de mine!

Nu gust, din apă, căci nu vreau,

Din al lor sânge, ca să beau.

Căci oamenii acești s-au dus

Și în joc, viața, ei și-au pus,

Ca să-mi aducă apă, mie!

Cum să fac astă mârșăvie?”

18Peste cei trei, pus cel mai mare,

Fusese Abișai, cel care,

Fiu al Țeruiei, se vădea,

Iar pe Ioab, frate-l avea.

El, sulița, și-a învârtit

Și-atunci trei sute au pierit,

Dintre vrăjmași. În acest fel,

E cunoscut în Israel,

Iar dintre cei trei, s-a vădit

A fi apoi, cel mai vestit.

19Fiind de vază între ei,

El a ajuns, peste cei trei,

Mai mare de-a fi așezat,

Însă nicicând, nu s-a-nălțat

Precum au fost cei trei, pe care,

Mai înaintea sa, îi are.

20De-un alt bărbat a fost urmat,

Care, Benaia, s-a chemat.

Benaia este-acela care,

Pe Iehoiada, tată-l are

Și se trăgea din Cabțeel.

Un om viteaz fusese el,

Făr’ ai ajunge pe cei care,

Mai înaintea sa, îi are.

Mari fapte, el a săvârșit,

Fiind viteaz și renumit.

Uciși au fost, de către el,

Doi fii avuți de Ariel,

Cel ce-n Moab a fost născut.

Odată, când a început

Să ningă și s-a pus zăpadă,

Benaia s-a-ntâmplat să vadă

Cum un leu mare a căzut

În groapa care s-a făcut

Pentru a strânge apă-n ea.

Și-a scos, îndată, sabia

Și-n groapă el s-a pogorât,

Unde, pe leu, l-a omorât.

21A mai ucis și un oștean

Care fusese Egiptean.

Groaznic era la-nfățișare,

Când își rotea sulița-i mare.

Benaia, un toiag, avea,

Pe care-n mână îl ținea.

Grăbit, la Egiptean, s-a dus,

L-a trântit jos și l-a răpus.

Cu sulița, el îl străpunse,

După ce-ntâi, din mâini, i-o smulse.

22Faptele ce le-a săvârșit

Făcutu-l-au a fi vestit,

Printre cei trei viteji, pe care,

Neamul lui Israel îi are.

23Din cei treizeci, cel mai vestit,

Benaia fost-a socotit.

Cu toate-acestea, niciodat’,

Benaia nu s-a ridicat,

Spre-a fi, precum cei trei, pe care,

Mai înaintea sa, îi are.

24Apoi urmat-a Asael;

Al lui Ioab frate, e el.

Prin ceea ce a săvârșit,

Renume, el și-a dobândit.

Astfel, ajuns-a a fi deci,

În rândul celorlalți treizeci.

Altul e Elhanan, cel care,

Pe Dodo, drept părinte-l are

Și de la Betleem venea.

25Șama, cel care se trăgea

De la Harod, apoi urmează.

Tot din Harod, se-aliniază

Elica-n urmă. După el,

26Vine Heleț. Omul acel –

De loc – de la Pelet, venea.

De la Tecoa, se trăgea

Ira apoi, acela care,

Pe Icheș, drept părinte-l are.

27Abiezer a mai urmat,

Care în Anatot a stat.

Apoi e Mebunai, cel care,

Din Hușa este, din născare.

28Țalmon, din Ahoah, urmează;

Și Maharai se-aliniază,

Cari, din Netofa, a venit.

29Tot din Netofa, a ieșit,

În urmă, și Heleb, cel care,

Pe Bana, drept părinte-l are.

La rând venea – apoi – Itai,

Din Ghibea, fiul lui Ribai.

Toți cei care, din Ghibea, vin,

Sunt ramura lui Beniamin.

30Benaia se aliniează,

Din Piraton. Hidai urmează,

De la Nahale-Gaș, sosit.

31Abi-Albon a mai venit,

Care-i din Arba, de ținut.

Din Bahurim, a apărut

Și Azmavet. Lui, i-a urmat

32Și Eliahba, cel ce-a stat

În Șaalbon. A mai venit

Bene-Iașen, către sfârșit,

Și Ionatan. Mai apoi dar,

33Șama, cel care-i din Harar.

Urmează Ahiam, cel care,

Drept tată, pe Șerar, îl are.

De prin Arar, el se trăgea.

34În urma lui, apoi, venea

Elifelet, acela care,

Pe Ahasbai, părinte-l are.

El era fiu de Macatit.

Urmează Eliam, venit

Din Ghilo. El este cel care,

Pe-Ahitofel, părinte-l are.

35Hețrai venit-a, după el,

Care se trage din Carmel.

Parai e cel ce a urmat,

Cari, din Arab, este plecat.

36Apoi Igheal – din Țoba – care,

Părinte, pe Natan, îl are.

Bani – din Gad – a mai urmat,

37Țelec – de prin Amon, plecat;

Narai, de la Berot, apoi

A mai venit. El – la război –

Dusese armele pe care,

Stăpânul său, Ioab, le are.

38Cei cari, de la Ieter, veniră,

Gareb și Ira se numiră;

39Iar cel din urmă ce-a venit,

E Urie, de neam Hetit.

Treizeci și șapte, se vădeau

Oamenii-aceștia, că erau.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help