1În urmă, în cetatea care,
David, în stăpânire-o are,
Mai multe case și-a zidit.
Apoi, un loc a pregătit,
Pentru chivot. A înălțat
Un cort, unde l-a așezat.
2Sfârșind lucrul, a glăsuit:
„Chivotu-acesta, negreșit,
De-acum va trebui purtat
Doar de Leviți, neîncetat,
Căci Domnul i-a ales să fie,
În slujba Lui, pentru vecie.”
3David chemă, apoi, la el,
Întreg poporul Israel
Și-au dus chivotul Domnului,
În cortul ce-l făcuse lui.
4I-a strâns pe-ai lui Aron copii
Și pe Leviți. Dintre-acei fii –
5Cari s-au vădit ai lui Chehat –
La sine, el i-a mai chemat
Pe căpitanul Uriel
Și pe-ai săi frați. Erau cu el
O sută douăzeci de fii,
Dintre ai lui Chehat copii.
6Apoi, dintre acei pe care,
Merari, drept feciori, îi are,
Pe-Asaia, el l-a mai chemat,
Cari căpitan era aflat
Printre-ai săi frați. L-au însoțit,
Și frați de-ai lui, când a venit.
În număr, ei ajuns-au deci,
La două sute douăzeci.
7A mai chemat, de-asemenea,
Dintre feciorii ce-i avea
Gherșom, la sine, pe Ioel.
Frații care erau cu el,
O sută treizeci, s-au vădit.
8Apoi, cei care au venit
Erau dintre acei pe care,
Elițafan, drept fii, îi are:
Șemaia fusese chemat;
El căpitan, s-a arătat,
Mai mare peste ai săi frați.
Cu două sute de bărbați,
De David, s-a alăturat.
9Ai lui Hebron fii au urmat,
Căci David l-a chemat la el
Pe căpitanul Eliel,
Iar când acesta a venit,
Optzeci de frați l-au însoțit.
10David a mai chemat, la el,
Feciori dintre-ai lui Uziel:
Aminadab primu-a venit,
Iar frații săi l-au însoțit.
În al lor număr sunt cuprinși
O sută doisprezece inși.
11David, și preoți, a chemat.
Astfel, i s-au alăturat
Țadoc și-Abiatar. Erau
Câțiva Leviți ce-i însoțeau.
Primul fusese Uriel;
Aminadab și cu Ioel
Urmară, iar apoi Asaia,
Cu Eliel și cu Șemaia.
12După ce toți s-au adunat,
David, astfel, a cuvântat:
„Între Leviți, capi, sunteți voi.
Vreau ca să vă sfințiți apoi,
Căci trebuie ca să luați
Chivotul și să-l așezați
În locu-anume pregătit,
În care fi-va găzduit.
13Pentru că nu ați fost și voi
Întâia dată, lângă noi,
Aflați că Domnul ne-a lovit,
Fiindcă am nesocotit
Legea, și nu L-am căutat
Așa precum ne-a învățat.”
14Preoți-atunci s-au pregătit
Și cu Leviții s-au sfințit,
Spre-a așeza la locul lui,
Apoi, chivotul Domnului.
15Fiii Leviților au pus
Drugi, la chivot, și-astfel l-au dus,
Pe umeri, cum a poruncit
Domnul, atunci când a vorbit
16Cu Moise. David a chemat
Leviți-apoi, și i-a-ndemnat
Ca dintre frații ce-i aveau –
Pe cei ce cântăreți erau –
Să-i pună-n semn de bucurie,
Cântări să-nalțe, precum știe
Și se pricepe fiecare,
Cu instrumentul ce îl are.
Unii, țimbale, foloseau.
Alții, cu harfele, cântau,
În timp ce mulți au fost văzuți,
La alăute, ne-ntrecuți.
17Leviți-ntâi l-au așezat
Pe cel care-i Heman chemat.
Heman era acela care,
Părinte, pe Ioel, îl are.
Cu el, a fost trimis, de-ndată,
Asaf, cel cari îl are tată,
Pe Berechia. Mai venea
Acela care se trăgea
Dintre feciorii cei pe care,
Merari, drept urmași, îi are.
Etan era acela, iată,
Cușaia fiind al lui tată.
18După aceștia, se-nșirau
Aceia care se vădeau
A fi aflați în rândul doi;
E Zaharia-ntâi; apoi,
Ben a urmat și Iaziel,
Șemiramot și Iehiel;
Uni s-a mai alăturat,
Fiind de Eliab urmat.
Apoi, Benaia a venit;
Maaseia l-a însoțit,
Elifele, Matatia,
Obed-Edom, Miceneia.
Ieiel, în urmă, a venit.
Ei, ușieri, s-au dovedit.
19Trei inși, cari cântăreți erau,
Țimbale de aramă-aveau.
Aceștia trei au fost: Heman,
Asaf apoi, și cu Etan.
Purtau țimbalele acele,
Pentru că ei sunau, din ele.
20Lăute-aveau – pe alamot –
Maaseia, Șemiramot,
Benaia, Uni, Aziel,
Cu Zaharia, Iehiel
Și Eliab. Cei cari urmau
21Harpe, cu opt coarde, aveau.
Ei trebuiau ca, fiecare,
Din ele, ca să sune tare.
Primul a fost Matatia.
Elifele, Miceneia,
Obed-Edum, cu Ieiel
Și-Azazia sunt după el.
22Chenania era cel care
Fusese meșterul cel mare,
Între Leviți. El cârmuia
Muzica, precum se cerea.
23Elcana și cu Berechia
Aveau a-și face datoria
Ca ușieri ai locului
Cari este al chivotului.
24Preoții care au purtat
Trâmbițe, fost-au: Iosafat,
Șebania, Nataneel,
Iar Zaharia-i după el.
Benaia s-a alăturat,
Fiind, de Amasai, urmat;
Iar ultimul care-a venit,
Eliezer, era numit.
‘Nainte la chivot mergeau
Preoți-acești și trâmbițau.
Încă doi ușieri avea
Chivotul: primul se numea
Obed-Edom; lui i-a urmat
Cel care Iehia-i chemat.
25David – și-alăturea de el,
Bătrânii toți, din Israel,
Cu căpitanii cari aveau
Cete de mii de cârmuiau –
La drum, îndată, au pornit,
Pentru că David a dorit
Să ia chivotul Domnului –
Cari este-al legământului –
Aflat în casa cea pe care,
Obed-Edom în grijă-o are.
26Când Dumnezeu a ajutat
Leviții de au ridicat
Chivotul legământului
Care este al Domnului,
Șapte berbeci au fost luați,
Pentru a fi, drept jertfă, dați.
Apoi, lângă berbeci-acei,
Au mai jertfit șapte viței.
27David, atuncea, a purtat
O mantie de in curat.
Leviții care-l însoțeau,
La fel înveșmântați erau,
Purtând chivotul Domnului,
Cari este-al legământului.
Tot mantie de in avea
Chenania, cari cârmuia
Cetele cântăreților.
Alb era straiul tuturor.
Doar David, un efod, purtase,
Cari peste mantie-l luase.
28Tot Israelul a venit,
Chivotul, de l-a însoțit,
Cu strigăte de bucurie,
Cu chiote și veselie,
Sunând din goarne-n a lui cale,
Din trâmbițe și din chimvale,
Făcând lăutele să sune
Și harfele ca să răsune.
29Chiar când chivotul Domnului,
La David – în cetatea lui –
Tocmai intra, Mical ședea
Lângă fereastră și privea.
Mical era aceea care
Pe Saul, drept părinte-l are.
Când l-a zărit pe împărat,
Lângă chivot, cum a jucat,
În inimă a și simțit
Disprețul cum i-a încolțit.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.
