Estera 2 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Estera împărăteasă

1Trecu o vreme oarecare,

De la această întâmplare.

Ahașveroș și-a potolit

Mânia și și-a amintit

De Vasti – de a ei purtare,

Dar și de hotărârea care

A trebuit ca să o ia

Apoi, referitor la ea.

2Atunci, cei care l-au slujit

Pe împărat, au glăsuit:

„Să fie-ndată căutate

Fete – fecioare ne-ntinate –

Frumoase, pentru împărat!

3Trebuie pus, ne-ntârziat,

În marea noastră-mpărăție,

Mulți dregători care să fie

Însărcinați ca să se ducă,

Fete fecioare, să aducă,

În capitala Susa. Ei,

În casele pentru femei,

Să le adune. Așezate

Acolo, fi-vor privegheate

De famenu-mpăratului –

Hagai – ce-i păzitorul lui,

Peste femei. El va avea

Grijă ca tuturor să dea,

Tot ce va fi de trebuit,

Să aibă pentru-al lor gătit.

4Iar fata cari va fi plăcută

De împărat, va fi făcută

Împărăteasă. Astfel ea,

Locul lui Vasti, o să-l ia.”

Precum au zis au și făcut,

Căci aste vorbe au plăcut

În fața împăratului.

5În capitala statului –

În Susa – era un Iudeu,

Cari se numise Mardoheu.

El era fiul lui Iair –

Iar dacă mergem pe-al său șir –

Era și fiul lui Șimei

Și al lui Chis. Acești Iudei –

Precum și Mardoheu – provin

Din ramura lui Beniamin.

6De la Ierusalim luat

Rob a fost el și strămutat

În Babilon – când stăpânea,

Peste Iudei, Ieconia.

În felu-acesta, așadar,

Adus de Nebucadențar,

Cu mulți alți robi de neam evreu,

Fusese și-acest Mardoheu.

7O fată-n grijă, el avea:

Hadasa, fiica-i se numea –

Estera-nseamnă tălmăcit.

Părinții fetei au murit

Și astfel, singură, rămase.

Aflând, Iudeul o luase

De suflet și o îngrijea,

Căci tatăl ei, unchi, îi era.

Fata era bine făcută

Și la vedere-a fost plăcută.

8De-aceea când s-au auzit

Poruncile ce s-au primit

De la-mpărat, fiind luate

Mai multe fete și-adunate

La Susa, fost-a printre-acele,

Adusă și Estera. Ele,

În casa împăratului,

Vegheate de famenul lui –

Deci de Hagai – au fost lăsate.

9Din toate fetele-adunate,

Estera fu cea mai plăcută,

De-ndată ce a fost văzută

De famenu-mpăratului.

Ea căpătă-naintea lui

Trecere mare, și-a primit

Tot ceea ce i-a trebuit

Pentru-a sa hrană și-mbrăcat.

Chiar șapte slujnice i-a dat

Și-apoi cu ele împreună,

O așeză în cea mai bună

Odaie-aflată-n grija lui,

Din casa împăratului.

10Mereu, Estera a tăcut

Și n-a spus unde s-a născut –

Nici din ce neam a provenit –

Făcând precum i-a poruncit

Al ei părinte, Mardoheu.

11El se dusese, tot mereu –

În fiecare zi – și sta

Plin de răbdare și-aștepta

În fața casei de femei,

Să afle vești, din partea ei.

12Urma ca fiecare fată

Să meargă, la un an odată,

La împărat. Dar mai întâi,

Poruncile de căpătâi

Care s-au dat famenilor,

Era de datoria lor

Să le-mplinească, negreșit.

Deci fiecare-a trebuit –

Mai înainte ca s-ajungă

La împărat – trupul să-și ungă

Cu untdelemn de mirt, un timp

De șase luni. Un alt răstimp,

De încă șase luni, venea,

În care iarăși, trebuia

Să-și dea cu-arome femeiești,

După poruncile domnești.

13Abia apoi, urma să poată

Să intre la-mpărat o fată.

Și când treceau din casa lor –

Din casele femeilor –

În cea a împăratului,

Pe baza hotărârii lui,

Fata putea lua cu ea

Tot ceea ce dorea să ia.

14Seara, intra la împărat

Și-n zori – de cum s-a luminat –

Se întorcea în casa ei,

Dar nu la cea pentru femei,

În care fost-a prima dată.

Acum, fata era mutată

În alta, unde, veghetor,

Peste-al femeilor popor,

Era Șașgaz – famenul care

Se îngrijea de țiitoare.

Din casa ‘ceea, la-mpărat,

Femei, nicicând, n-au mai intrat,

Decât dacă le-a chemat el,

Pe nume. Deci, în acest fel,

Femeile nu mai puteau

Să meargă, după cum voiau,

În casa împăratului.

15La împlinirea timpului,

Estera fu și ea luată –

Abihail îi era tată,

Iar unchi, Iudeul ce-o-nfiase

Pe când, de suflet, o luase,

Cari Mardoheu a fost numit.

Nimic, Estera n-a voit

Să ia, în plus. Ea a luat

Numai atât cât i-a fost dat

De famenul Hagai. Astfel,

Căpătă trecere la el –

Precum și-n fața tuturor –

Prin felul ei cuceritor.

16Estera, deci, a fost luată,

Dusă apoi și-nfățișată

În casa împăratului.

Era-n scurgerea timpului,

Luna a zecea – tălmăcit,

Tebet, acesta s-a numit.

Ahașveroș era-mpărat,

De șapte ani înscăunat.

17El, pe Estera, a iubit-o

Și mult mai mult a prețuit-o

Decât fusese fiecare

Din fetele acelea care

Erau în casa-mpărătească.

Ea a putut să dobândească

Trecere mare-n ochii lui.

Din mâna împăratului,

Primi cununa-mpărătească

Și a ajuns s-o-nlocuiască,

Astfel, pe Vasti. A urmat

18Un praznic dat de împărat

În cinstea ei, prilej cu care

El a făcut o ușurare

A sarcinilor ce erau

Peste ținuturi și-apăsau.

Nespus de darnic s-a vădit,

Căci multe daruri a-mpărțit.

Mardoheu descoperă o uneltire împotriva împăratului

19În urmă, când se adunară

Fetele iar – a doua oară –

La poarta împăratului

Sta Mardoheu. Copila lui,

20Estera, încă nu își spuse

Locul în care se născuse,

Poporul din care ieșise,

Căci el nu îi îngăduise.

Ea a urmat, cu scumpătate,

Poruncile ce i-au fost date,

Precum făcuse-n timpul cel

În care se afla la el.

21Când Mardoheu la poartă sta

Și-nfrigurat, vești, aștepta

De la Estera, s-a-ntâmplat

Că doi fameni s-au supărat

Pe-Ahașveroș. Ei se numeau

Bigtan și Tereș și erau

În slujba împăratului,

Ca păzitori ai pragului

Acestuia. Ei au voit

Să îl lovească, negreșit

Și-n mare grabă, pe-mpărat.

22Dar Mardoheu, cum a aflat

De al lor plan, iute s-a dus

Și-apoi Esterei i l-a spus.

Ea-l înștiință pe împărat,

23Iar faptul fiind cercetat

Și-apoi în urmă dovedit,

Cei doi, pedeapsa și-au primit:

Au fost, la moarte, condamnați,

Sfârșind prin a fi spânzurați.

Lucrul acesta a fost scris –

Precum Ahașveroș a zis –

În cartea Cronicilor lui,

În fața împăratului.