Neemia 6 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Noi piedici

1Când încă nu am terminat

Lucrarea – căci n-am așezat

Nici ușile-n canatul lor,

Aflat în zidul porților –

Vestea că lucrul s-a sfârșit,

Iute ca vântul, s-a lățit.

Lucrul acesta fu aflat,

Îndată, și de Sambalat,

De Tobia și de cel care

Arab fusese, din născare

Și cari, Gheșem, fost-a numit.

Aceștia toți au auzit

Căci gata e zidul acel

Și nu mai sunt spărturi în el.

2Atunci, Gheșem și Sambalat,

Soli mi-au trimis și-au cuvântat:

„Vino ca să ne întâlnim,

Căci trebuie ca să vorbim.

Vino în satele aflate,

În valea Ono așezate.”

Pentru că gând rău ei mi-au pus,

3Eu soli trimis-am și le-am spus:

„Acum sunt prins cu o lucrare

Ce se vădește foarte mare.

Nu pot, la voi, să mă pogor,

Să-mi părăsesc al meu popor,

Căci știu că lucrul, negreșit –

De voi pleca – va fi oprit.”

4De patru ori, ei m-au chemat,

Însă mereu, răspuns, le-am dat,

Că-mi pare rău, dar nicidecum

Nu pot să mă pornesc la drum.

5A cincea oară, Sambalat

Trimis-a soli, care mi-au dat,

Atunci, scrisoarea cea deschisă,

Care de el fusese scrisă.

6Prin ea, astfel, el mi-a vorbit:

„Printre popoare s-a zvonit,

Iar Gașmu spune că acei

Ce se vădesc a fi Iudei –

Avându-te pe tine-n frunte –

Sunt gata ca să mă înfrunte.

Voi să vă răsculați voiți

Căci de aceea construiți

Zidul acela. Tu dorești,

Peste Iudei, să-mpărățești.

7Ba chiar proroci, tu ai adus,

Pe care-n urmă, tu i-ai pus

Ca la Ierusalim, de-ndat’,

Să te numească împărat,

Peste-a lui Iuda țară. Eu

Voi scrie la-mpăratul meu,

Despre aceste lucruri toate.

Mai bine, stai și te socoate

Și vino să ne întâlnim,

Grabnic, și să ne sfătuim.”

8Când am citit, răspuns am dat,

Scrisorilor lui Sambalat:

„Ce-ai scris tu, în a ta scrisoare,

E ceea ce ți se năzare.

Nu e nimic adevărat

Din ceea ce ai înșirat,

Căci vorbele ce le-ai rostit,

Tu însuți doar, le-ai născocit!”

9Oameni-aceștia căutau

Să ne-nspăimânte, căci ziceau:

„Li se înmoaie inima,

Iar lucrul, nu și-l vor urma.”

Doamne, al nostru Dumnezeu,

Tu întărește-mă, mereu!

10M-am dus, în grabă, la Șemaia,

Care e fiul lui Delaia

Și al lui Mehetabeel.

El mi-a vorbit, în acest fel:

„Haidem la Casa Domnului!

În mijlocul Templului Lui,

Vreau, amândoi, ca să ședem

Și ușile să le-ncuiem,

Căci noaptea, ei vor tăbărî

Asupră-ți și te-or omorî.”

11Eu am răspuns: „Dar dragul meu,

Cum pot fugi, la Templu, eu?

Crezi că un om, asemeni mie,

Poate – la Templu – ca să vie,

Să intre să se-adăpostească

Și-apoi – în urmă – să trăiască?

În Templu, n-am să intru eu!”

12Știut-am că nu Dumnezeu

E-Acela care l-a trimis,

Iar vorbele ce mi le-a zis,

Nu de la Domnul le-a primit,

Ci el, așa, mi-a prorocit,

Căci Tobia și Sambalat,

O plată, în argint, i-au dat.

13Ei se gândeau în acest fel,

Că de-l vor câștiga pe el,

Am să mă tem și, negreșit,

Voi face cum m-a sfătuit

Și săvârși-voi un păcat,

Pentru că ei au căutat,

Pe mine, să mă defăimeze

Și numele să mi-l păteze.

14De Tobia și Sambalat,

Adu-Ți aminte, ne-ncetat,

O Doamne, Dumnezeul meu!

Adu-Ți aminte, tot mereu,

De prorocița ‘ceea care,

Noadia, drept nume are

Și de prorocii ce-au cătat

Ca să mă sperie, ne-ncetat!

15Trecut-au două’șicinci de zile

Din ale lunii Elul file,

Când zidul fost-a isprăvit.

Cincizeci și două s-au vădit

Zilele-n care am lucrat,

Până când zidul s-a-nălțat.

16Vrăjmașii noștri, când aflară

Că am sfârșit, se-nspăimântară

Și s-au smerit, căci au știut

Că lucrurile s-au făcut

Prin voia Celui cari, mereu,

Este al nostru Dumnezeu.

17Pe-atuncea, mulți fruntași erau

Dintre Iudei, cari trimiteau

Scrisori la Tobia și-astfel,

Primeau răspunsuri, de la el.

18Mulți din Iudei, dintre-ai noști’ frați,

Prin jurământ erau legați

De el, pentru că se vădea

Drept rudă cu Șecania,

Cari este-al lui Arah fecior.

Știam de înrudirea lor,

Căci Tobia ginere-i fuse.

Fiul pe care îl avuse

Fusese Iohanan chemat.

Acel fecior s-a însurat,

Iar fata care-a fost luată,

Pe Meșulam, îl avea tată

Și Meșulam e-acel care,

Pe Berechia, tată-l are.

19Oameni-aceia se vădeau

Cum că, de bine, îl vorbeau,

Pe Tobia, în fața mea,

Iar el, scrisori, îmi trimitea,

Voind să mă intimideze,

Mereu, și să mă-nfricoșeze.