Faptele apostolilor 26 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Pavel înaintea lui Agripa

1Când Festus, vorba, își sfârșise,

Agripa, către Pavel, zise:

„Poți să te aperi!” Imediat,

El, brațul, și l-a ridicat

Și-n apărare, a vorbit:

2„Mă socotesc că-s fericit

Astăzi, mărite împărat

Agripa, căci, înfățișat

Fiind, în față-ți, îndrăznesc,

Cu-ncredere, ca să vorbesc

Și fără teamă-n apărare,

De lucrurile pentru care,

Iudeii mă învinuiesc.

3Deci, împărate, eu vorbesc

Liber, aici, față de tine,

Pentru că tu știi foarte bine

Și datina Iudeilor

Și ne-nțelegerile lor.

4Acum dar, viața-mi e știută,

De toți, căci fost-a petrecută,

Din tinerețe, tot mereu,

În mijlocul neamului meu,

Chiar în Ierusalim. Aș vrea

5S-adaug, cum că ar putea

Iudeii – de au să voiască –

Acuma, să mărturisească,

Pentru că bine știu că eu

Trăit-am ca un Fariseu,

În felu-n care o cerea

Strâmta partidă ce-o avea

Religiunea noastră. Iată,

6Că am fost dat în judecată,

Pentru că am nădăjduit

În ceea ce-a făgăduit,

Părinților noști’, Dumnezeu;

7Pentru-mplinirea ei, și eu,

Și-alături mie-mi sunt – să știi –

Douăsprezece seminții,

Din Israel, cari așteptăm –

Și zi și noapte ne rugăm

Lui Dumnezeu și Îi slujim –

Făgăduința, s-o primim.

Deci, pentru-a mea nădejde, iată,

Sunt dat, acum, în judecată,

De-acești Iudei, azi, împărate!

8Credeți că Dumnezeu nu poate,

Ca pe acei care morți sânt,

Să îi ridice din mormânt?

9Cu-adevărat, eu am crezut

Cum că am multe de făcut,

10Tot împotriva lui Iisus

Și-al Numelui Său. Chiar m-am dus,

Pân’ la Ierusalim. Îndat’,

Pe mulți sfinți, i-am întemnițat,

Căci preoții cei mai de seamă

Mi-au dat puterea. Fără teamă,

Eu, votul, mi l-am dăruit,

La moarte, când i-au osândit.

11I-am pedepsit, adesea, eu,

În sinagogi, voind mereu

Să-i fac pe-aceștia să hulească,

Iar în pornirea-mi nebunească,

Am prigonit pe orișicine,

Chiar și-n cetățile străine.

12Cu gându-acesta, am pornit

Către Damasc, căci întărit,

Am fost, de preoți – cum se cere –

Cu învoire și putere.

13Pe la amiază, împărate,

Eram pe drum, către cetate –

De-ai mei tovarăși, însoțit –

Când iată că a strălucit,

În jurul nostru, o lumină

Care, din cer, părea să vină.

Atât de tare-a luminat,

Încât părea întunecat

Chiar soarele. Când am văzut

14Așa ceva, noi am căzut,

Toți, la pământ, și-am auzit

Îndat-un glas cari mi-a vorbit:

„Saul, de ce Mă prigonești?

Îți este greu să nimerești –

S-arunci piciorul, înapoi –

Într-un țepuș?” Eu, mai apoi,

15„Doamne, cine ești Tu?”, am spus.

El îmi răspunse: „Sunt Iisus,

Acel pe care-L prigonești.

16M-am arătat ție, căci ești

Ales să Îmi fii slujitor

Și martor al lucrărilor

Care de tine-au fost văzute

Și ale celor cari, făcute,

Vor fi de Mine și, pe care,

Le vei vedea-n continuare.

17Din ăst norod, Eu te-am ales

Și, dintre Neamuri, te-am cules.

Acuma dar, fii pregătit

Pentru că am să te trimit

Să mergi la Neamuri, înapoi,

18Căci tu le vei deschide-apoi,

Ochii, să vadă și să vină,

Din întuneric, la lumină;

De sub Satana, să se smulgă,

La Dumnezeu ca să ajungă.

Crezând în Mine, fiecare

Are să capete iertare,

Pentru păcat; de-asemenea,

Și părtășie vor avea,

Cu toți cei sfinți, la moștenire.”

19Mi-am revenit, apoi, în fire

Și-astfel, Agripa împărate,

Ăstei vedenii minunate,

N-am vrut să mă împotrivesc;

20Ci început-am să vorbesc,

Celor cari, în Damasc, erau

Și-apoi celor ce se aflau

Chiar la Ierusalim. M-am dus

Și prin Iudeea și am spus,

În urmă, și Neamurilor.

Deci, eu vorbit-am, tuturor.

La pocăință-am îndemnat

Și, tuturor, le-am arătat

Că trebuie, la Dumnezeu,

Să se întoarcă și, mereu,

Să facă fapte-orice ființă,

Cari vrednice-s de pocăință.

21Iată de ce, acești Iudei

M-au prins, în Templu și-apoi, ei

Au căutat, cu-nfrigurare,

Motive, ca să mă omoare.

22Dar, sprijinit de Dumnezeu,

Rămas-am încă-n viață eu.

În acest fel, necontenit,

Oriunde, am mărturisit –

La mare, cât și la cel mic –

Făr’ a m-abate cu nimic

De la ceea ce Moise-a zis

Și ceea ce proroci-au scris

Că se va întâmpla în lume,

La timpul potrivit; și-anume

23Cum că Hristos o să sosească

Și are ca să pătimească,

Iar după ce are să fie

Primul care o să învie,

Va da lumină, tuturor:

Norodului, Neamurilor.”

24Pavel vorbea, în apărare,

Când Festus zis-a, cu glas tare:

„Măi Pavele, iată, îți spun:

Eu mă gândesc că ești nebun!

Multă învățătură ai,

Iar ea te face ca să dai

În nebunie. Crede-mă!”

25„Nu sunt nebun, ascultă-mă

Mărite Festus! Chibzuite,

Îmi sunt cuvintele rostite.

Vorbele-mi sunt adevărate,

26Iar împăratul știe, toate

Aceste lucruri, și-ndrăznesc,

Fără sfială, să vorbesc,

Căci știu că îi sunt cunoscute

Pentru că n-au fost petrecute,

Ascunse-n colț, ci în zi plină,

Învăluite în lumină!

27Te-ntreb Agripa, împărate:

Crezi în proroci? Știu, prea-nălțate,

Căci crezi, iar asta-i foarte bine.”

28„Precum văd eu, tu vrei, pe mine,

Ca să mă faci creștin, de-ndat’” –

Răspunse-Agripa împărat.

29„Fie curând, fie târziu” –

Îi zise Pavel – „eu nu știu;

Însă, Îl rog pe Dumnezeu,

Să fiți la fel precum sunt eu –

Toți cei care mă ascultați –

Dar nu vreau, lanțuri, să purtați,

Precum port eu. În rest, oricine,

Voiesc să fie ca și mine.”

Nevinovăția lui Pavel recunoscută

30Toți – împăratul, dregătorul,

Cu Berenice și poporul

Care acolo s-a aflat –

31Au zis, după ce au plecat:

„Omul acest n-a săvârșit

Nimic, spre a fi pedepsit

Cu lanțuri sau cu închisoare.

N-au dreptul ca să îl omoare.”

32Apoi, Agripa i-a vorbit,

Lui Festus, astfel: „Negreșit,

Omul acest ar fi putut

Fi liber, de n-ar fi cerut,

Ca în fața Cezarului,

Să judecăm, cauza lui.”