Psalmii 112 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

1Voi, cei cari pe pământ v-aflați,

Pe Domnul să Îl lăudați!

Ferice e de omul care,

Mereu, teamă de Domnul are

Și în porunca Domnului,

Își va afla plăcerea lui!

2Urmașii care ai lui sânt,

Vor fi puternici pe pământ,

Căci fi-va binecuvântat

Neamul care s-a arătat

Precum că e neprihănit.

3Omul acela, negreșit,

Belșug are și bogăție,

În casa lui, căci pe vecie,

Neprihănirea-i dăinuiește.

4Pe a lui cale strălucește,

Mereu, lumina – bunăoară –

Când negura îl înconjoară.

El este drept și-ndurător,

E milostiv și iertător.

5Ce bine-i merge omului

Care-i milos și-n jurul lui,

Mereu e gata să ajute,

Gata fiind să împrumute,

Iar faptele ce-s săvârșite,

După dreptate-s rânduite!

6Omul acel, neprihănit,

Nu va putea a fi clintit

Și astfel, pomenirea lui,

Ține în veacul veacului.

7De rele vești, teamă nu are,

Căci inima lui este tare

Și-ncrezătoare tot mereu,

În al său Domn și Dumnezeu.

8Inima lui e mângâiată

Și n-are teamă niciodată,

Căci el își vede împlinită

Dorința-n inimă nutrită,

Față de oamenii cei răi,

Cari se vădesc dușmani ai săi.

9El este darnic cu cel care

Aflat este în lipsă mare,

Iar mila lui are să ție,

De-acum și până-n veșnicie.

Al său cap este înălțat,

Fiind cu slavă-ncununat.

10Văzând ăst lucru, ne-ndoios,

Omul cel rău e mânios.

Atuncea el din dinți scrâșnește

Cu furie și se topește,

Iar poftele lui, jinduite,

Rămâne-vor neîmplinite.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help