Iov 10 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„De viață, eu sunt dezgustat.

Iată că astăzi, glas am dat

Plângerii mele și vorbesc

Cu-amărăciunea ce-o simțesc.

2De-aceea-I spun lui Dumnezeu:

„Nu-Ți osândi robul, mereu!

Arată-mi ce n-am făcut bine,

Încât acum Te cerți cu mine!

3Îți place să mă chinuiești?

Sau poate că disprețuiești

Făpturile mâinilor Tale,

Pentru că ai găsit cu cale

Ca bunătatea Ta cerească,

Peste cei răi, să strălucească?

4De carne oare-s ochii Tăi?

Vezi ca și omul, cu ai săi?

5Oare zilele Domnului

Sunt ca zilele omului?

Iar anii Tăi ca ai lui sânt,

6Încât îmi cauți, pe pământ,

Păcatul ce l-am săvârșit,

Să-l cercetezi? Dar n-am greșit,

7Și știi că sunt nevinovat

Și că nu pot să fiu scăpat

Din a Ta mână. Bine știu

8Că m-ai făcut un suflet viu;

Că mâinile-Ți m-au modelat

În întregime – chip mi-ai dat…

Și-acuma, Tu mă nimicești!

9Dar oare, nu Îți amintești

Căci precum lutul m-ai lucrat?

Acum, de ce Te-ai mâniat

Și vrei ca să mă faci țărână?

10Nu m-a muls, oare, a Ta mână,

Ca laptele? M-ai închegat

Ca brânza și m-ai îmbrăcat,

11Când strai din carne mi-ai făcut,

În piele prins, și l-ai țesut

Cu oase; vinele-au fost ața.

12Mi-ai dat bunăvoință. Viața,

Prin grija Ta, mi-a fost păstrată.

13Ce-ai urmărit, acuma știu! Iată

Ce gând, în inimă, aveai

Și ce anume Tu doreai:

14Voiai ca să mă urmărești

Și, grabnic, să mă pedepsești.

15Vai mie, de sunt vinovat!

Chiar dacă sunt nevinovat,

De îndrăzneală sunt lipsit

Să-mi ridic capul, căci hrănit

Sunt cu rușine, înglodat

16În făr’de legi. De-am ridicat

Capul, cumva, mă urmărești

Precum un leu și mă lovești

Cu lucruri de mirat. Ai pus

17Noi martori, care i-ai adus

În contra mea. Tu Îți sporești

Mânia și mă năpădești

Cu valuri de nenorocire.

Nu pot scăpa de-a Ta privire!

18Tu, din a mamei pântece,

M-ai scos afară. Pentru ce?

De-aș fi murit când m-am născut!

Al Tău ochi nu m-ar fi văzut;

19Eram precum cei ce nu sânt:

Din pântece, drept în mormânt

20Aș fi trecut! Nu sunt puține

Zilele mele? Greu îmi vine

Ca să răsuflu! Rău îmi face!

Să plece și să îmi dea pace!

Aș vrea ca să mă odihnesc.

21Mai înainte să pornesc,

Aș vrea să mai respir puțin

Și-apoi să plec, să nu mai vin,

22Să plec spre țara umbrei morții.

Voi trece peste pragul porții,

În țara cea de beznă plină,

Unde-ntunericu-i lumină!”