Proverbe 10 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Binecuvântarea dreptății, blestemul păcatului

1Cu-nțelepciunea într-un ton,

Proverbele lui Solomon

Călăuzesc pe drumul drept.

Un fiu care e înțelept,

E bucuria tatălui;

Însă mâhnirea mamei lui,

Este nebunul, din păcate.

2Comorile ce-s câștigate

Lucrând nedrept, nu-ți folosesc

Căci repede se risipesc;

Dar de la moarte izbăvește

Neprihănirea. Îngrijește

3Domnul, de cel neprihănit:

De foame, el nu-i chinuit;

Și pe cei răi Domnu-i veghează,

Căci pofta le-o îndepărtează.

4Cine e leneș sărăcește;

Dar harnicul se-mbogățește.

5Cel care vara a muncit,

Pricepere a dovedit;

Dar cel care – la secerat –

Doarme, este nerușinat.

6Peste neprihănit, din zări,

Vor curge binecuvântări;

Dar gura celor răi – se știe –

Este izvor de silnicie.

7Omul care-i neprihănit,

Are să fie pomenit

Mereu, căci binecuvântată

E amintirea lui; uitată

E pomenirea celui rău,

Căci și el și numele său

Vor putrezi. Acela care

8O inimă-nțeleaptă are,

Învățătură dobândește;

Însă, singur se prăpădește

Omul cu gura nestrunită.

9Cui îi este neprihănită

Purtarea, umblă fără teamă;

Însă cel rău, bage de seamă

Că apucând pe căi sucite

Care îi par a fi ferite

Voind ca să îi dea ocol

Dreptății, se va da de gol.

10Cine din ochi clipește, are

Să dea pricini de întristare;

Dacă nesocotit vorbește,

Atunci singur se prăpădește.

11Gura celui neprihănit

Izvor de viață-i, negreșit;

Dar gura celor răi, se știe

Că e izvor de silnicie.

12Astfel, ura certuri stârnește;

Dar dragostea acoperește

Orice greșeală s-a făcut.

13În gura celui priceput

Sunt înțeleptele cuvinte;

Însă pe cel lipsit de minte,

Nuiaua să-l învețe are,

Când va simți-o, pe spinare.

14Știință, cei deștepți păstrează;

Dar pe nebun, îl depărtează

De viață gura și-a lui fire,

Călăuzindu-l spre pieire.

15Averea-i casă întărită

Pentru bogat; dar socotită

Pricină de nenorocire,

Ducându-i sigur la pieire,

E sărăcia – precum știți –

Pentru toți cei nenorociți.

16Omul cel drept, al său venit,

Pentru-a trăi l-a folosit;

Dar cel rău tot ce-a câștigat

Va folosi pentru păcat.

17Cel cari certarea-și amintește,

Pe calea vieții se găsește;

Cel cari mustrarea a uitat,

Pe căi greșite-a apucat.

18Cel care ura și-a dosit,

Ca mincinos a fost găsit;

Iar cine bârfe răspândește,

A fi nebun se dovedește.

19Cel care mult o să vorbească,

Mult are să păcătuiască;

Însă cel care a vorbit

Puțin doar, este chibzuit.

20Limba neprihănitului

E-asemenea argintului;

Cel rău, cu sufletul său mic,

Inimă are de nimic.

21Buzele celui ne-ntinat,

Pe mulți oameni i-a-nviorat;

Dar cel nebun morți-i sortit,

Căci minte nu a dovedit.

22Când Domnul binecuvântează,

Dă bogății și-ndestulează,

Iar binecuvântarea dată

N-o va lăsa a fi urmată

De întristări sau de necaz

Ce-nlăcrimează-al tău obraz.

23Pentru nebun, a face rău,

Plăcere e; la rândul său,

Cel înțelept, plăcere are,

Când priceput, a sa lucrare,

Cu sârguință o-mplinește.

24Cel rău, chiar dacă se păzește,

De ce se teme, e lovit;

Dar omului neprihănit,

Tot ceea ce o să-și dorească

Are să i se împlinească.

25Cum trece un vârtej, la fel

Peri-va și cel rău; dar cel

Neprihănit stă în picioare,

Căci temelii veșnice are.

26Cum e oțelul pentru dinți

Și cum în ochi, fumul îl simți,

Așa-i leneșul pentru cel

Care s-a încrezut în el.

27Frica de Dumnezeu lărgește

Zilele vieții; dar lovește,

Scurtând anii acelor care

Pășesc pe-a răului cărare.

28Chiar așteptarea o să fie

Prilej de mare bucurie

Pentru acel neprihănit;

Însă-n zadar a năzuit

Cel ce e rău – nădejdea lui,

29Pieri-va. Calea Domnului

E zidul ce l-a apărat

Pe omul cel nevinovat;

Topenie se dovedește,

Pentru cel care săvârșește

30Doar rele. Cel neprihănit

Rămâne-va de neclintit;

Însă cei răi, toți, au să piară

Și nu vor locui în țară.

31Neprihănitul când vorbește,

Înțelepciunea-i izvorăște

Din gură; dar limba smintită

Are să fie nimicită.

32Gura celui neprihănit,

Lucruri plăcute, a rostit;

Cel rău, când gura-i cuvântează,

Cu răutăți, înveninează.