Matei 14 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Moartea lui Ioan Botezătorul

1Irod era, în vremea ‘ceea,

Cârmuitor, peste Iudeea.

Despre Iisus, a auzit,

Căci multe i s-au povestit.

2„Este Ioan Botezătorul” –

A zis el, către slujitorul

Său, într-o zi – „a înviat!

Așa poate fi explicat

Felul în care-a săvârșit

Toate câte mi-ai povestit.”

3Irod e cel ce l-a închis,

Pentru că el – Ioan – a zis:

4„Nu poți să iei femeia asta,

Fiindcă ea este nevasta

Lui Filip – frate-tău!” Astfel,

Despre Irodiada, el

Vorbise, și știa oricine –

Chiar și Irod – că nu e bine

Să-i fie soață, când soț are.

5Irod, de-aceea, să-l omoare,

Ar fi dorit, dar se temea

De-ntreg norodul ce credea

Cum că Ioan e proroc mare.

6Când, ziua de aniversare,

Irod, cu fast, și-a celebrat,

Încântătoare, a dansat –

Spre admirația pleiadei

De oaspeți – a Irodiadei

Fată. Irod, cu jurământ,

7Făgădui că, pe pământ,

O să îi dea orice-i va cere.

8Atunci, la a maică-si vrere,

Îi spuse lui Irod: „Să-mi dai,

Al lui Ioan cap. Să îl tai,

Și-ntr-o tipsie-l vreau adus!”

9S-a întristat Irod. De spus,

N-a spus nimic, căci a jurat;

10Ci doar poruncă el a dat,

Când își chemase slujitorul:

„Vreau, lui Ioan Botezătorul,

Capul să-i tai! Să-mi fie-adus!”

11I-au tăiat capul și l-au pus

Pe-o farfurie, când l-au dat

Fetei. Aceasta l-a luat,

Și mamei i l-a dăruit.

12Discipolii lui au venit –

Ai lui Ioan – și i-au luat

Trupul și-apoi, l-au îngropat.

Înmulțirea pâinilor

13Când a aflat că a murit

Ioan, Iisus, trist, S-a suit

Într-o corabie, pornind

Către pustiu, singur fiind.

Noroadele au auzit

Că a plecat și au ieșit

De prin cetăți și, pe uscat,

În mare grabă, L-au urmat.

14Când din corabie-a ieșit

Și spre mulțime a privit,

Iisus a fost înduioșat,

Iar pe bolnavi, i-a vindecat.

15Se înserase. La Iisus,

Discipolii au mers și-au spus:

„Pustiu, locul acesta este;

S-a înserat și trebuiește

Să lași norodul să se ducă

Și, de mâncare, să-și aducă.”

16„De-aceasta, nu vă-ngrijorați!

Voi, de mâncare, să le dați!”

17Ei ziseră: „Oare, glumești?

Avem cinci pâini doar, și doi pești!”

18„Aduceți totu-aici!” – le-a spus,

Discipolilor Săi, Iisus.

19Noroadelor, le-a poruncit

Ca jos să stea. Când a primit

Pâinea și peștii, le-a luat,

Apoi le-a binecuvântat,

Dându-le ucenicilor

Să le împartă la popor.

20Toți cei prezenți s-au săturat,

Iar după masă-au ridicat

Douăsprezece coșuri pline

Cu rămășițele de pâine.

21Au fost, atuncea, săturați,

Un număr de cinci mii bărbați,

Fără a trece-n rândul lor

Și numărul femeilor

Cu-ai lor copii, care erau

Acolo și Îl ascultau.

Umblarea pe mare

22Pe ucenicii Săi, Iisus,

În acea seară chiar, i-a pus

Să ia corabia și-apoi,

Să se întoarcă înapoi,

În locul de unde-au plecat,

23Iar El, norodul, l-a lăsat

Să meargă unde a dorit.

Ca să se roage, S-a suit

Pe munte. Noaptea s-a lăsat,

Iar El, singur, acolo-a stat.

24În acest timp, corabia,

Furtunii care se-ntețea,

A trebuit să-i facă față.

25Deodată, înspre dimineață,

Cei din corabie-au zărit,

În negură – nedefinit –

Ceva, ca și o arătare,

Care venea, la ei, pe mare.

26Era Iisus. Când L-au văzut,

S-au îngrozit căci au crezut

Că o nălucă le-a adus

Furtuna. Însă, El le-a spus:

27„Nu vă speriați! Ci îndrăzniți,

Căci Eu sunt!” Ei priveau uimiți,

28Când Petru-a zis: „Dacă Tu ești,

Doamne, atunci, să poruncești,

Pe apă, ca să vin, la Tine!”

29Iisus răspunse-ndată: „Bine.

Hai, vin-o!” Petru, hotărât,

Din barca lor, a coborât

Și-apoi, pe mare, a umblat,

Asemeni ca și pe uscat.

30Simțind, însă, vântul cel tare,

S-a-nspăimântat și-atunci, în mare,

Prinse ușor să se scufunde.

Uimit, privi spre locul unde

Era Iisus, și-nspăimântat,

„Mă scapă, Doamne!” – a strigat,

Fiind în gura morții prins.

31Iisus, îndată, a întins

Mâna, din valuri l-a săltat,

Și-n urmă, El a cuvântat:

„Slab credincios, te-ai dovedit.

Spune-Mi, de ce te-ai îndoit?”

32Când, în corabie, intrară,

Vânturi și valuri încetară.

33Toți cei prezenți au alergat

La Domnul, I s-au închinat

Și-au zis, privind la fața Lui:

„Tu ești chiar Fiul Domnului!”

34Trecură marea. S-au oprit

Într-un ținut ce-a fost numit

Locul Ghenezaretului.

35Cei de prin partea locului –

Care-L știură pe Iisus –

Au răspândit vestea și-au spus

Și împrejur – deci tuturor –

Să vină, cu bolnavii lor.

36Mulți, dintre cei care erau

Bolnavi, atât doar Îl rugau,

Să-i lase, haina, să-I atingă

Și astfel, boala să-și învingă.

Cei care s-au apropiat,

De haina Lui, s-au vindecat.