Matei 26 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Sfătuirea împotriva lui Iisus

1După ce-a isprăvit, Iisus,

Discipolilor Săi, le-a spus:

2„Doar peste două zile, noi

Vom ține Paștele. Apoi –

Pentru că timpul s-a-mplinit –

El, Fiul, fi-va răstignit.”

3Atuncea, preoții cei mari,

Bătrâni din sfat și cărturari,

În curtea marelui preot,

S-au adunat, de peste tot –

Din întregul Ierusalim.

4„Caiafa! Să ne sfătuim!” –

I-au zis, căci era preot mare.

S-au înțeles să Îl omoare.

Din vorbe, vrut-au să-I întindă

Un laț, cu vicleșug să-L prindă.

5Au hotărât a face toate,

Chiar după Paște. „Nu se poate” –

Și-au zis – „acum, să-L arestăm,

Căci trebuie ca să păstrăm

Calmul, în timpul Paștelor,

Spre liniștea noroadelor.

Să treacă praznicul, și-apoi,

Vom pune mâna, pe El, noi!”

Mirul turnat pe capul lui Iisus

6Iisus, la Simon, locuia –

Leprosul – în Betania.

7Era la masă așezat

Iisus, când s-a apropiat

Femeia, de scaunul Lui,

Ducând pe vârful capului,

Un vas de alabastru, plin

Cu un mir scump și foarte fin,

Plin de miresme. A lăsat

Jos vasul și-apoi a turnat

Mirul, pe capul lui Iisus.

8Atuncea, ucenici-au spus:

„Ce rost, astă risipă, are,

Când noi, pe acest mir, pe care,

Pe capul Tău, ea l-a turnat,

9Vânzându-l scump, am fi luat

Mulți bani, să-i dăm săracilor?”

10El zise ucenicilor:

„De ce îi faceți supărare,

Femeii ăsteia, voi, oare,

Când, un frumos gest, a făcut?

11Pe cei săraci, voi i-ați avut

Și îi aveți cu voi, mereu.

Pe Mine, însă, vă spun Eu,

Nu-ntotdeauna Mă aveți.

12Acuma, dacă să știți vreți,

Aflați că ea n-a risipit

Mirul, ci doar M-a pregătit,

Pe Mine, pentru-ngropăciune.

13Încă ceva am a vă spune:

Oriunde, propovăduită

E Evanghelia, vestită

Va fi și fapta ce-a făcut

Femeia, precum ați văzut.”

Vânzarea lui Iisus

14Din ucenici, din doisprezece

Unul, grăbit a fost să plece,

La preoți, căci iubea mult banul.

Era Iuda Iscarioteanul,

Discipolul care s-a dus,

15La preoții cei mari, și-a spus:

„Cât, oare, ați putea să-mi dați,

De vă ajut să-L înhățați,

Pe-acest Iisus? Ce-am de primit?”

Atuncea, ei i-au cântărit

Treizeci de-arginți. El i-a luat

16Și-apoi, mereu, a căutat

Prilej, ca pe Învățător,

Să-L poată da pe mâna lor.

Descoperirea vânzătorului

17Când praznicul a început,

Toți ucenici-ndat’ au vrut

Ca să Îi pună o-ntrebare:

„Ne spune, unde ai vrea, oare,

Să stai la masa Paștelor,

În praznicul Azimelor?”

18El zise: „Mergeți în cetate

Căci gata sunt, acolo, toate.

Un om anume-o să-ntâlniți,

Căruia, astfel, să-i vorbiți:

„Învățătorul nostru vine

Aici, și ne-a trimis la tine,

Să-ți spunem: „Iată, vremea Mea

Se-apropie. Acum, aș vrea,

În casa ta să mă așez,

Ca Paștele să le serbez,

Cu ucenicii.” Ei s-au dus

19Și au făcut tot ce le-a spus,

Căci Paștele le-au pregătit.

20Când înserarea a venit,

Iisus, în casă, a intrat

Și cu cei doisprezece-a stat,

În jurul mesei. El, apoi,

21Le zise: „Unul, dintre voi,

O să Mă vândă”. S-au speriat,

22Atuncea, toți și-au întrebat,

Voind să știe fiecare:

„Doamne, nu-s eu acela, oare?”

23Privind în jurul Său, Iisus

Le-a zâmbit blând și-apoi le-a spus:

„Cel ce cu mine va întinde

Mâna în strachină, Mă vinde.

24Să știți că Fiul omului –

Cum este scris – pe drumul Lui,

Va merge, către al Lui țel.

Dar vai va fi de omu-acel,

Prin care, El este vândut!.

Mai bine, nu s-ar fi născut!”

25Iuda a-ntins, cu El, iar când,

„Sunt eu, cel care-am să te vând?”,

L-a întrebat uimit, Iisus,

„Da, vânzătorule!”, i-a spus.

Cina cea de taină

26Iisus, o pâine, a luat;

După ce-a binecuvântat,

A frânt-o în bucăți mai mici,

Pe care-apoi, la ucenici,

Le-a dat, spunându-le: „Luați

Pâinea aceasta, și-o mâncați.

Acesta este trupul Meu.”

27Luând cupa, Lui Dumnezeu,

I-a mulțumit și-apoi, le-a dat-o.

Când ucenicii au luat-o,

„Beți toți din ea” – le-a zis Iisus –

28„E al Meu sânge. El e pus,

Să întărească, pe pământ,

Acuma, noul legământ.

Se varsă, pentru mulți, spre-a lor

Iertare, a păcatelor.

29Din rodul viței, n-am să beau,

Până atunci când am să stau,

La Tatăl, în Împărăție.

Când acea zi are să vie,

Vinul cel nou, Eu îl voi bea,

Cu voi, șezând alăturea.”

Iisus înștiințează pe ucenicii Săi

30După ce masa au sfârșit,

Cântul de Paști, obișnuit,

Cu toții l-au cântat în cor.

Spre muntele Măslinilor,

31Plecară-apoi. Ajungând sus,

În vârf de munte, Domnu-a spus:

„Iată, vreau să vă dau de știre,

Că pricină, de poticnire –

În mine – toți o să găsiți,

În astă noapte. Căci, să știți,

E scris: „Păstorul Îl voi bate

Și risipite vor fi toate

Oile turmei”. Dar apoi,

32Voi învia și merge-voi,

‘Naintea voastră-n Galileea.”

33Petru a spus: „Chiar când aceia,

Cari sunt aflați cu noi, aici” –

Și-a arătat spre ucenici –

„Se-mpiedică, n-am să-Ți găsesc

Motive, să mă poticnesc!”

34Iisus i-a zis: „Adevărat

Îți spun, că nu va fi cântat

Cocoșul – chiar în noaptea asta –

Și-atunci, când va veni năpasta,

Ai să te lepezi, de trei ori,

Chiar tu, de Mine, până-n zori.”

35Petru răspunse: „Și să mor,

Tot nu mă leapăd! Trădător,

Nu sunt, și știi aceasta, bine!

Nu mă voi lepăda de Tine!”

Toți ucenici-au spus la fel,

Că nu se lepăda de El.

Ghetsimani

36S-au dus într-un loc îngrădit,

Ce Ghetsimani era numit.

Acolo-a zis Iisus: „Vegheați!

Plec să Mă rog! Voi așteptați!”

37Luă pe Petru – dintre ei –

Și pe fiii lui Zebedei.

Mâhnit, El S-a simțit deodată,

Iar către cei trei zise: „Iată

38Că sufletu-Mi e obosit…

De întristare e lovit…

Abia poate să o mai poarte,

Căci întristarea e de moarte.

Rămâneți să vegheați, cu Mine,

Și poate-am să Mă simt mai bine.”

39Apoi, puțin, S-a-ndepărtat,

S-a prăbușit și S-a rugat:

„Tată, iată a Mea dorință:

Te rog, dacă e cu putință,

Îndepărtează ăst pahar,

Ce Mi-a fost dat, de Mine; dar,

Nu vrerea-Mi fie-nfăptuită,

Ci voia-Ți, vreau a fi-mplinită.”

40Când rugăciunea Și-a sfârșit,

Pe ucenici, El i-a găsit

Dormind. „Ce! N-ați putut să stați,

Un ceas, cu Mine, să vegheați!” –

I-a zis lui Petru; iar apoi,

41„Vegheați! Rugați-vă și voi!” –

Le spuse – „Ca să nu cădeți

În vreo ispită, căci vedeți

Că duhu-i plin de râvnă, iar

Carnea-i neputincioasă dar.”

42De ucenici, S-a-ndepărtat

Și-a mers, din nou, de S-a rugat,

Zicând: „Tată, de nu se poate

Să-ndepărtezi relele toate,

De Mine – trebuind să iau

Acest pahar și să îl beau –

Atunci, nu vreau, zădărnicită

Să-ți fie voia, ci-mplinită!”

43S-a-ntors, apoi, la ucenici,

Dar i-a găsit dormind, căci nici

De astă dată, n-au vegheat

Și iarăși, somnul i-a furat.

44Iisus, din nou, i-a părăsit,

Ca să se roage, și-a găsit

Un loc, unde S-a așezat.

A treia oară S-a rugat,

Și-aceleași vorbe le-a rostit.

45L-a ucenici, a revenit,

Spunându-le: „Acum, dormiți!

Puteți ca să vă odihniți!

Timpul, Fiului omului,

S-a împlinit, iar soarta Lui

E-n mâinile oamenilor,

Căci e lăsată-n seama lor.

46Sculați! Al vost’ Învățător

E căutat, de vânzător!”

Prinderea lui Iisus

47Pe când Iisus, încă, vorbea,

Iuda, de ei, se-apropia –

De gloată însoțit – să-L lege.

Armați cu săbii și ciomege,

Gloata aceea de strânsură –

Toată acea adunătură –

Trimisă-a fost, după Iisus,

De preoții cei mai de sus

Și de bătrânii lor, din sfat.

48Semn, vânzătorul a lăsat,

Celor care erau cu el:

„Învățătorul e acel,

Pe care, eu am să-L sărut.

Când vi-L fac, astfel, cunoscut,

Veți tăbărî să-L înhățați!”

49Apoi – urmat de-ai săi fârtați,

De la distanță – de Iisus,

Apropiindu-se, I-a spus:

„Învățătorule! A-Ți spune,

O vorbă am: cu plecăciune!”

Vorbindu-I, s-a apropiat

Și, pe obraz, L-a sărutat.

50„Prietene, ce ai venit

Să faci, fă dar, pân’ la sfârșit!” –

Lui Iuda, i-a răspuns Iisus.

Gloata, atunci, mâna a pus,

Pe El, și nu L-a mai scăpat.

51Un ucenic a încercat

Să-I sară-n ajutor. Grăbit,

A scos sabia și-a lovit

Pe-un om, chiar lângă el aflat.

Astfel, urechea i-a tăiat,

Unui rob al preotului.

52Atuncea, ucenicului,

Iisus i-a zis: „Pune-o la loc.

Așează-ți sabia în toc.

Cel ce de ea s-a folosit,

De sabie va fi lovit,

Și moartea-i va veni prin ea.

53Crezi că, pe Tatăl, n-aș putea

Să-L rog, să-Mi dea ajutorare?

Doar peste doișpe legiuni are,

De îngeri, gata pregătite,

Pe care le-ar putea trimite,

Dacă le-aș cere, imediat!

54Însă, așa de-aș fi lucrat,

Cum oare s-ar fi împlinit

Tot, ce-n Scripturi, a fost vestit?”

55Apoi, S-a-ntors ca să privească

Adunătura omenească,

Pe-a cărei mână, a-ncăput.

Când plini de ură i-a văzut,

Pe cei din juru-I, le-a vorbit:

„Voi, după Mine, ați ieșit,

Armați cu săbii și ciomege,

Ca după-un călcător de lege –

De parcă aș fi un tâlhar –

Ca să Mă prindeți. Uitați dar,

Că-n toate zilele, ședeam

În Templu, unde, învățam

Noroadele. Iată, mereu,

În al vost’ mijloc, am fost Eu,

Și-atunci, nu M-ați întemnițat.

56Toate, acum, s-au întâmplat,

Spre-a se-mplini ce a fost scris,

Ceea ce prin proroci s-a zis.”

Toți ucenicii au fugit,

Lăsându-L singur, părăsit,

În mâna cetei de tâlhari

Și-a preoților celor mari.

Iisus înaintea Sinedriului

57În fața lui Caiafa, dus,

A fost, apoi, Domnul Iisus.

Lângă Caiafa, se aflau

Mulți cărturari; îl însoțeau

Și vârstnicii norodului,

Pândind venirea Domnului.

58Petru, din umbră, L-a urmat,

Pân’ la Caiafa și-a intrat

În curțile preotului,

Șezând, apoi, cu-aprozii lui,

Sfârșitul să îl urmărească.

59Toți căutau ca să găsească –

Preoți, bătrâni și cărturari –

Pe cineva, vreun martor cari,

O mincinoasă mărturie,

Să facă și motiv să fie,

În contra lui Iisus, prin care,

Să poată ca să Îl omoare.

60Deși mulți martori le-au venit,

Pe nimeni, însă, n-au găsit,

Pentru-a depune-o mărturie,

Prin care-nvinuit să fie.

La urmă, doi, tot s-au aflat.

61Ei ziseră: „L-am ascultat

Spunând: „Templul Lui Dumnezeu,

Îl stric și, în trei zile, Eu,

La loc, pot să îl reclădesc.”

62Auzind ceea ce vorbesc,

Din jilțul său, s-a ridicat

Marele preot și-a-ntrebat:

„I-auzi pe-acești oameni ce zic?

Tu nu ai de răspuns nimic?”

63Iisus tăcea, privind în jur.

Preotu-a zis atunci: „Te jur

Pe Dumnezeu cel viu, că-I ești

Fiu și Hristos, cum ne vorbești!”

64„Da! Eu sunt!” le-a răspuns Iisus

„Ba mai mult, iată ce-am de spus:

De-acum, Îl veți vedea, mereu,

La dreapta, lângă Dumnezeu,

Șezând, pe Fiul omului,

Căci braț e, al puterii Lui.

Pe norii cerului, și voi,

Îl veți vedea venind, apoi!”

65Marele preot s-a sculat

Și hainele și-a sfâșiat,

Țipând într-una: „A hulit!

Acum, cu toți L-ați auzit!

Deci, ce nevoie mai avem

De martori, când, chiar noi suntem

Martori, la ce-a mărturisit?!

Cu noi, de față, a hulit!

66Spuneți! Care-i părerea voastră?”

„E vinovat, în fața noastră” –

Întreg soboru-a glăsuit –

„Cu moartea, fie pedepsit!”

67Astfel, Iisus a fost lăsat,

Celor din sală; L-au scuipat

Drept în obraz, L-au pălmuit

Și-apoi, cu pumnii, L-au lovit,

68Zicând: „Hristoase, prorocește!

Cine e cel ce Te lovește?”

Tăgăduirea lui Petru

69Petru, în curte, s-a aflat,

Cu alții stând, când, observat,

Fost-a de-o slujnică. La el,

Aceasta merse: „Cu Acel

Iisus, venit din Galileea,

Și tu ai fost!” – i-a zis femeia.

70„N-am fost! Și nu-i adevărat!

Nu știu ce spui” – s-a lepădat

Petru, în fața tuturor.

71Când a ieșit însă-n pridvor,

O alta l-a zărit și-a spus:

„Și-acesta fost-a cu Iisus!”

72S-a lepădat, cu jurământ,

Petru, zicând: „Vă jur! Nu sânt,

Din ceata omului Acel!”

73Dar alții au venit la el,

Spunându-i: „Nu-ncape-ndoială,

Că-omu-acesta ne înșeală.

Tu ești din ceata lui Iisus!

Deci, în zadar, limba ți-ai pus,

Minciuni, să ne trimită-n stol,

Căci vorba ta te dă de gol!”

74Petru-ngrozit, iar s-a jurat

Și-n urmă, s-a și blestemat,

Zicând: „Eu nu știu cine este,

Omul Acesta!” Când, de veste,

Însă, a prins că a cântat

Cocoșul, brusc s-a deșteptat,

75Și-ndată și-a reamintit

Tot ce Iisus i-a povestit:

„Petre, îți spun adevărat,

Că încă nu va fi cântat

Cocoșul – chiar în noaptea asta! –

Și-atunci, când va veni năpasta,

Chiar tu, de Mine, de trei ori,

Ai să te lepezi, până-n zori.”

Cu inima îndurerată,

De remușcare măcinată,

Petru – cu chipul ca de var –

Plecă să-și plângă-al său amar.