Iov 4 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Cuvântarea lui Elifaz către Iov

1Sfârșind Iov vorba, Elifaz

‘Nalță din palme-al său obraz,

2Și zise: „Dacă îndrăznim

Noi, ție – astăzi – să-ți vorbim,

Atunci ai să te superi, oare?

Eu n-am să tac, măi frățioare.

Căci cine ar putea să tacă?

Vorbi-voi, chiar de n-o să-ți placă!

3De multe ori, i-ai învățat

Pe alții și puteri ai dat

Brațelor care-au obosit.

4Cuvântul tău a întărit

Genunchiul slab și-a ridicat

Pe cel care s-a clătinat.

5Și-acuma, ce văd eu? Ei bine,

Ești slab, când e vorba de tine!

Deci tu dacă ai fi atins,

Te tulburi! Oare, nu-n adins,

E frica ta de Dumnezeu?

Nu îți e ea, sprijin, mereu?

6Nădejdile în ce-ți vor sta?

Nu în neprihănirea ta?

7Spune-mi – din câte-ai auzit –

Nevinovatul a pierit?

Sau oamenii neprihăniți

Au fost, vreodată, nimiciți?

8Căci după câte am văzut,

În acest fel li s-a făcut

Doar celor care au arat

Fărădelegi și-au semănat

Nelegiuiri, pe-al lor ogor,

Căci ei seceră roada lor!

9Prinși de suflarea Domnului,

Sub arșița mâniei Lui,

Cei răi – cu toți – sunt nimiciți!

10Iată că dinții sunt zdrobiți

Tuturor puilor de lei.

Leii cei mari, leii acei

Cari spaimă au împrăștiat,

Mugetul și l-au încetat.

11Leul bătrân, lipsit de pradă,

Piere. Leoaica o să-și vadă

Toți puii cum au flămânzit

Și cum, apoi, s-au risipit.”

Toți oamenii sunt vinovați

12„Un gând – cuvânt – s-a furișat

Tiptil, iar eu i-am ascultat

Glasul, pe-aripi de vânt șoptit.

13Eram, atuncea, adormit;

Eram exact în clipa când,

De-a nopții vise, al meu gând,

Puternic, era frământat,

Când omul este cufundat

În somn adânc; eu am simțit

14Atunci, cum groaza m-a lovit,

Cum spaima-n gheare m-a luat,

Cum oasele mi-au tremurat.

15Pe lângă mine a trecut

Un duh… Părul mi s-a făcut

Precum sunt țepii pe arici –

Mi s-a zbârlit. N-am putut nici

Să mai respir când am văzut

16Chipul acel necunoscut,

Când acel glas abia șoptit,

Urechea mea l-a auzit:

17„Nu va fi omul vinovat

Față de Cel ce l-a creat?

Va fi curat și fără vină,

18Când Dumnezeu află pricină

La îngeri – căci și ei greșesc?

Dacă în cei care-L slujesc,

Nu se încrede Dumnezeu –

Găsindu-le greșeli, mereu –

19Cu-atât mai mult, la cei ce sânt

În căși de lut, de pe pământ,

Găsi-va rele; căci zidiți

Sunt din țărână și zdrobiți

Pot fi, ca viermele, ușor.

20Și astfel, tot ce-i muritor,

De dimineață, e lovit,

Iar până-n seară-i nimicit

Și va pieri. Când se sfârșește

Din lume, nu-și mai amintește

Nimeni, de el, căci e uitat.

21Al vieții fir îi e tăiat

Și moare: cât s-a străduit,

Înțelepciune, n-a găsit!”