Faptele apostolilor 2 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Pogorârea Duhului Sfânt

1În ziua, care se numea

A Cincizecimii, se găsea

Ceata apostolilor, toată,

În acel loc, iar, adunată.

2Din cer, deodată, a venit

Un sunet, ca un vâjâit

De vânt puternic, și-a umplut

Casa în care au șezut.

3Atuncea, niște limbi de foc

Ivitu-s-au, în acel loc,

Peste întreaga adunare,

Și-n urmă, peste fiecare

Din cei prezenți, s-au așezat.

4În felu-acesta, imediat,

De Duhul Sfânt, ei s-au umplut

Și-apoi, cu toți-au început –

Cum le da Duhul, să vorbească –

În alte limbi, să glăsuiască.

5Ierusalimul găzduia,

Pe mulți, în vremea aceea.

Alături de Iudei, erau

Oameni cucernici, cari veneau

Din neamurile câte sânt

Azi, risipite, pe pământ.

6Când sunetul s-a auzit,

Mulțimea, grabnic, a venit

Și a rămas încremenită,

Văzând minunea săvârșită,

Căci auzeau, pe fiecare

Dintre apostoli, vorbind tare

Și pe-nțelesul tuturor,

În limbile noroadelor,

Care-n Ierusalim erau.

7Uimite, gloatele-și ziceau:

„Priviți-i dar, pe fiecare.

Nu sunt din Galileea, oare?

8Cum pot, atunci, să ne vorbească,

În limba noastră, părintească?

De unde, oare, au știut,

Limbile-n care ne-am născut?

9Suntem Parți, Mezi și Elamiți;

Locuitori mulți sunt veniți

De prin Mesopotamia,

Iudeea, Capadocia;

Uni-s din Pont; alți-au venit

Din Asia; mulți au sosit

10Din Frigia, Pamfilia,

Egipt, dar și din Libia –

Dinspre Cirena; oaspeți sânt

Veniți, de pe-al Romei pământ;

Avem Iudei sau prozeliți;

11Cretani și-Arabi mai sunt veniți.

Cu toate că noi mulți suntem,

Iată dar că acum, putem

Ca fiecare-n limba lui,

Despre lucrarea Domnului,

Să afle, prin vorbirea lor,

Căci se-adresează tuturor.”

12Toți se înghesuiau să-i vadă

Și nu știau ce să mai creadă.

Unii, pe alții, se priveau,

Nedumeriți, și se-ntrebau:

„Ce-nseamnă asta, fraților?”

13Dar alții, batjocoritor,

Ziceau și arătau spre ei:

„Sunt plini de must oameni-acei!

Nu-i auziți? Nu-i vedeți oare?”

14Petru se ridică-n picioare,

Între cei unșpe; a privit,

În jurul său, și a vorbit:

„Mă ascultați bărbați Iudei!

De-asemeni, ascultați toți cei

Cari, în Ierusalim, sunteți!

15Oameni-aceștia nu sunt beți,

Așa precum vă-nchipuiți,

Căci este – precum bine știți –

Al treilea ceas din zi. Deci, voi

16Care, mirați, priviți, la noi,

Acum vedeți că se-mplinește

Chiar ceea ce Ioel vestește:

17„Domnul a zis: „Din Duhul Meu,

Peste orice făptură, Eu,

Când vremea o să se-mplinească,

Turna-voi. Au să proorocească

Ai voști’ copii. De-asemenea,

Tinerii voștri vor avea

Vedenii. Visuri vor fi date,

Bătrânilor, spre-a fi visate.

18Da! Chiar și peste robii Mei –

Însă, nu numai peste ei,

Ci și peste roabele Mele –

Turna-voi, în zilele-acele,

Din al Meu Duh, de-au să vorbească

Cu toții și-au să prorocească.

19Semne, în cer, vor fi făcute,

Iar, pe pământ, vor fi văzute

Minuni, sânge și fum și foc;

20Soare nu va mai fi, deloc –

În beznă, el se va preface,

Iar luna, sânge, se va face.

Toate acestea au să fie,

Mai înainte ca să vie

Măreața zi, strălucitoare,

21A Domnului. Atunci, cel care

Cheamă Numele Domnului,

Primi-va mântuirea Lui.”

Cuvântarea lui Petru

22„Voi toți, care sunteți veniți

Aici, bărbați Israeliți,

Să ascultați aste cuvinte

Și-apoi, luați bine aminte,

La tot ce eu vă voi fi spus.

Pe-acel Nazarinean, Iisus,

De Dumnezeu adeverit

Prin semne ce le-a săvârșit

Plin de putere, L-ați văzut.

Minunile ce le-a făcut

Domnul, prin El, de-asemenea.

Voi știți și ce lucruri făcea,

Căci El, pe față, a lucrat.

23Omul Acesta a fost dat,

Pe-a voastră mână – țineți minte? –

Cum hotărât-a, din ‘nainte,

A Domnului știință. Voi,

Grabnic, L-ați răstignit apoi,

Și L-ați ucis – cum bine știți! –

Prin mâna celor dovediți

A fi fără de lege. Dar,

24L-a înviat Dumnezeu, iar.

Al morții lanț, Domnul l-a frânt,

Eliberându-L, din mormânt,

Pentru că moartea nu putea,

În stăpânire, a-L avea.

25David, de El, zisese: „Eu,

În față-L am, pe Dumnezeu.

El, dreapta mea, se dovedește

Și, tot mereu, mă însoțește,

Fiindu-mi sprijin, ne-ncetat.

De-aceea, nu m-am clătinat.

26De-aceea, limba mi-e voioasă,

Iar inima mi-e bucuroasă;

Chiar trupul îmi e fericit,

Căci în nădejde-i odihnit,

27Pentru că știu, prea bine, eu,

Că n-ai să lași sufletul meu

Să stea-n a morții Locuință

Și știu că nu e cu putință

Să lași să vadă Sfântul Tău,

Cum putrezește trupul Său.

28Mi-ai deslușit calea, spre viață

Și-apoi, cu starea Ta de față,

Mă vei umplea de bucurie.”

29Cât despre David, cum se știe,

Să-mi fie dar îngăduit,

Ca să vă spun că a murit

Și că se află îngropat.

Mormântul lui e așezat,

Aici, la noi, în acest loc.

30David a fost, însă, prooroc

Și a știut că Dumnezeu –

Precum la-ncredințat mereu,

Prin jurământ – va ridica

Și pe-al său tron îl va urca,

Pe un urmaș al său. Astfel,

31A proorocit și-a vorbit el

Despre-nvierea lui Hristos,

Atuncea când a zis că jos,

În Locuința morților,

Supus putreziciunilor,

Sufletul nu-i va fi lăsat,

Nici trupul nu-i va fi culcat.

32Iată dar, că pe-acest Iisus,

Domnul – așa precum v-am spus –

L-a înviat, iar noi putem

A zice, martori că-I suntem.

33S-a înălțat, la locul Lui –

În cer – la dreapta Domnului,

Iar Duhul Sfânt, făgăduit

De al Său Tată, L-a primit

Și-apoi, din El, El a turnat,

Tot ce-ați văzut și-ați ascultat.

34David, în cer, nu s-a suit;

Ci, în ăst fel, el a vorbit:

„Domnul a zis, Domnului meu:

35„Să stai la dreapta Mea, mereu,

Până când voi găsi o cale,

Prin care, sub tălpile Tale,

Dușmanii, să Ți-i pot a pune”.

36Iată ce am a vă mai spune,

Acuma, vouă, despre El:

Tu, casă a lui Israel!

Iisus, pe care L-ai văzut

Aici, află c-a fost făcut,

De Dumnezeu, Domn și Hristos.

Din ceruri, El venit-a jos,

La tine; însă, L-ai primit

Cu ură, și L-ai răstignit!”

Cei dintâi creștini

37Ascultători-au fost pătrunși,

De aste vorbe, și străpunși

De ele-n inimi, s-au simțit,

Căci ziseră: „Noi am greșit!

Dar ce să facem, fraților?”

38Petru răspunse, tuturor,

De-ndată: „Ascultați! Să știți,

Trebuie să vă pocăiți

Și fiecare dintre voi

Să fie botezat apoi,

Spre ștergerea păcatelor,

În Numele mântuitor,

Al Domnului Hristos Iisus,

Urmând ca să primiți, de sus –

Din ceruri deci – Duhul Cel Sfânt,

În dar, dat vouă, pe pământ.

39A fost astă făgăduință,

Făcută oricărei ființă,

Din lume: ea e pentru voi,

Pentru copiii voștri-apoi,

Și pentru toți cari, pe-al lor drum,

Departe sunt, de ea, acum,

În orișicât va fi de mare

Numărul celora pe care

O să îi cheme Dumnezeu,

La El, prin vremuri, tot mereu.

40Astfel, Petru mărturisea,

Dădea îndemnuri și zicea:

„Grăbiți-vă ca mântuiți,

Din ăst neam ticălos, să fiți!”

41Acei ce-i ascultau vorbirea,

Primindu-i propovăduirea,

Îndată, s-au și botezat

Și astfel, s-au adăugat,

Atuncea, la numărul lor –

La cel al ucenicilor,

Fiind, în rândul, lor cuprinși –

Aproape de trei mii de inși.

42Pe-apostoli, ei îi ascultau

Și, împreună, stăruiau

În dreapta lor învățătură

Și în frățeasca legătură.

Tot împreună se aflau

Și-atunci când pâinile frângeau,

Obișnuind să se adune,

Spre-a se uni, în rugăciune.

43De frică, plini, cu toți erau,

Iar, prin apostoli, se făceau

Minuni și semne, ne-ncetat.

44Cei ce-au crezut, s-au adunat,

Cu toții, la un loc, și-aveau –

Toate – de obște. Își vindeau –

45Mulți dintre ei – ogoarele;

Alți-și vindeau averile,

Iar banii erau împărțiți,

După nevoi; și nelipsiți,

46Din Templu, zilnic, ei erau.

Acasă, pâinile frângeau,

Luând hrana, în curăție

De inimă și bucurie.

47Oriunde se aflau, mereu,

Îl lăudau pe Dumnezeu.

Întreg norodul îi iubea,

Iar Domnul, ne-ncetat, sporea

Numărul lor, cu noi veniți,

Cari și ei fost-au mântuiți.