2 Corinteni 10 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Pavel își apără slujba lui

1„Eu, Pavel dar, vă rog frumos,

Prin bunătatea lui Hristos

Și prin blândețea Lui, cea mare –

Eu, „îndrăzneț, din depărtare

În contra voastră, dar smerit,

Atunci când sunt, la voi, sosit” –

2Să nu mă faceți, așa dar,

Când am să fiu de față iar,

Ca să alerg la îndrăzneală,

Pe care-apoi – fără-ndoială –

În contra unora, voiesc,

Atuncea să o folosesc,

Căci își închipuie – dragi frați –

Precum că noi suntem mânați,

De firea noastră, pământească.

3Trăim, în firea cea lumească,

Însă nu ne luptăm – să știți –

Fiind, de ea, călăuziți.

Așa că, armele cu care

Luptăm, acuma, fiecare,

Nu sunt, acestei firi, supuse,

Căci nu-s, de pe pământ, aduse;

4Ci ele-s arme întărite

De Dumnezeu și pregătite,

Mereu, să fie în măsură,

Să surpe orice-ntăritură.

5Noi răsturnăm, necontenit,

Tot ceea ce s-a izvodit

În mințile oamenilor

Și orice înălțime-a lor

Care-mpotrivă-i stă, mereu,

Cunoașterii lui Dumnezeu;

Și orice gând – neîndoios –

Rob, ascultării lui Hristos,

Dorim ca să îl facem noi.

6Îndată ce sfârși-veți voi

Cu ascultarea, vreau să știți,

Că suntem gata, pregătiți,

Să-l pedepsim, pe fiecare,

Pentru a lui neascultare.

7Vreau să vă-ntreb, dragii mei frați:

La-nfățișare, vă uitați?

Dacă va crede cineva,

Că „este-al lui Hristos”, cumva,

Să aibă în vedere-apoi,

Că tot ai Lui, suntem și noi.

8Eu, să mă laud, aș putea,

Mai mult, cu stăpânirea mea,

Dată de Domnul, peste voi,

Pentru zidirea voastră-apoi.

Dacă aș face-o, să știți bine,

Precum că nu mi-ar fi rușine.

9V-am zis așa, ca nu cumva,

Să-nfricoșez, pe cineva,

Cu o epistolă de-a mea,

Prin ce se află scris în ea.

10„De fapt”, spun ei, „ceea ce-a zis

Și, prin epistole, ne-a scris,

Sunt lucruri, de putere, pline,

Cu greutate. Dar, știm bine,

Că dacă el însuși, apoi,

O să se afle printre noi,

E moale, și-n cuvântul lui,

Vedem că, greutate, nu-i.”

11Cel cari, astfel, ne-a judecat,

Să fie bine-ncredințat,

Că tot așa cum scriem, noi

Ne vom purta și când, la voi,

Avem, de față, ca să fim.

Așa precum, să scriem, știm –

Departe-atunci când ne aflăm –

La fel, vom ști să ne purtăm,

În fapte, când sosim, apoi,

Față în față, stând, cu voi!”

Pavel și potrivnicii lui

12„Desigur – fără îndoială –

N-avem așa o îndrăzneală,

Ca să ne punem cu acei

Care se laudă. Dar ei,

Pentru că, singuri, se măsoară,

Doar prin ei înșiși, bunăoară,

Prin acest fapt, sunt dovediți

Că de pricepere-s lipsiți.

13Noi, însă, nu ne lăudăm –

Și nici măcar nu încercăm –

Peste măsura ce-o avem,

Căci laude-a primi, putem

Doar în măsura însemnată

De Dumnezeu și așezată

Câmpului nostru, ca apoi,

Astfel, s-ajungem pân’ la voi.

14Nu ne întindem, în zadar –

Acuma – nici prea mult noi dar –

De parcă n-am ajuns la voi –

Pentru că știm bine, apoi,

Că-n Evanghelia lui Hristos,

Ne-aflăm la voi, neîndoios.

15Nu încercăm, în fața voastră,

Apoi, peste măsura noastră,

Ca să ne lăudăm, cumva,

Cu ce-a trudit altcineva.

Nădăjduim că dacă crește

Credința voastră, se lărgește

Și câmpul nost’, de lucru-apoi,

Pe care, îl avem, la voi.

16Că vom putea atuncea – știm –

Ca Evanghelia, s-o vestim

Și în ținuturile care

Le-aveți, dincolo de hotare,

Fără ca să pătrundem noi,

În lucrul altuia apoi,

Căci nu vrem să ne lăudăm,

De-a gata, când, ceva, luăm.

17Ci „când dorește cineva,

Ca să se laude, cumva,

Are să-i fie-ngăduit,

Numai în Domnul, negreșit.”

18Căci nu este primit acel

Care se laudă, ci cel

Care, de Domnul, ne-ncetat,

Are să fie lăudat.”