Ezechiel 9 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Apoi – puternic, răspicat –

Chiar la ureche, mi-a strigat:

„Apropiați-vă! Veniți

Voi, cei ce sunteți pregătiți

Să-i dați cetății, de îndată,

Pedeapsa bine meritată!

Să vină-ngrabă fiecare,

Purtând în mâini, unealta care,

De nimicire-i pregătită!”

2Îndată ce a fost rostită

Astă chemare, au venit

Șase bărbați. Ei s-au ivit

În lungul drumului cel care

Duce spre poarta de intrare,

În miazănoapte așezată

Și-n partea cea de sus, aflată.

Bărbați-acei, în mâini, purtau,

Uneltele ce le aveau,

Unelte-anume pregătite,

Pentru distrugere menite.

În rândul lor, un om – aflat,

În strai de in, înveșmântat –

O călimară, se vădea,

La cingătoare, că avea.

Oamenii s-au apropiat

Și-n urmă, ei s-au așezat

Lângă altarul cel știut

Că din aramă e făcut.

3Slava – Acelui cari mereu,

În Israel e Dumnezeu și cari,

Pe-un heruvim, a stat –

Ușor atunci, s-a ridicat

Și-a mers spre pragul cel pe care,

Casa-l avuse la intrare.

El l-a chemat pe omu-acel

Cu strai de in, purtând cu el,

O călimară agățată

La cingătoare și legată.

4Domnul i-a zis apoi: „Să pleci

Și prin Ierusalim să treci,

Pentru că vreau ca în cetate

Să te-ngrijești a fi-nsemnate

Frunțile oamenilor care

Gemete scot fără-ncetare,

Din pricina păcatelor,

Precum și-a urâciunilor

Care se fac în locu-acel.

5Voi, ceilalți, mergeți după el!” –

A zis și celorlalți bărbați,

Care erau acolo-aflați.

„Când în cetate o să fiți,

Fără de milă să loviți!

Să fiți dar, fără îndurare!

6De la cel mic, la cel mai mare –

De la copii, tineri, femei,

Fecioare și până la cei

Ce sunt bătrâni – să îi loviți

Pe toți și să îi nimiciți!

Dar să vegheați ca nu cumva,

Să se atingă cineva,

De cei pe care îi aflați

Că sunt, pe frunte, însemnați!

Să faceți precum v-am spus Eu

Și-ncepeți cu Locașul Meu!”

Așa precum li s-a cerut,

Ei cu bătrâni-au început

Care la Templu s-au aflat.

7Domnul, apoi, a cuvântat:

Mergeți degrabă și spurcați

Întreaga casă! Să intrați,

În urmă, pe ale ei porți

Și-i umpleți curțile cu morți!

Ieșiți!” Atunci, ei au plecat

Și în cetate au intrat

Și să ucidă-au început,

Așa precum li s-a cerut.

8Ei au pornit, în acel ceas,

Ca să ucidă, și-am rămas

Singur, acolo. M-am temut

Și, la pământ, eu am căzut,

Strigând la Domnul Dumnezeu:

„Ah! Doamne, Dumnezeul meu!

Vei nimici, în acest fel,

Ce-a mai rămas, din Israel,

Vărsând – în marea Ta mânie –

Peste Ierusalim, urgie?”

9„Nelegiuirea cea pe care

Iuda și Israel o are” –

Îmi zise Domnul – „negreșit,

Peste măsură s-a-nmulțit!

Omorurile – am văzut –

Precum că țara au umplut.

Și-am mai văzut că în cetate

Se află numai nedreptate.

Ei fac așa, pentru că zic

Că „Domnul nu vede nimic,

Fiindcă Domnu-a părăsit

Această țară, negreșit!”

10De-aceea, ei nu vor avea

Parte de îndurarea Mea.

Nu voi avea milă de ei,

Căci peste oamenii acei,

Voi face ca să fi căzut

Răul pe care l-au făcut.”

11Atunci, omul înveșmântat

În strai de in – care-a purtat

O călimară – a vorbit:

„Făcut-am ce mi-a poruncit!”