Ezechiel 11 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Duhul m-a dus – căci m-a răpit –

La poarta de la răsărit

A Casei Domnului, aflată

Spre răsărit pusă. Și iată

Că douăzeci și cinci erau

Numărul celor cari ședeau

În acel loc. Când m-am uitat

Mai bine, eu am observat

Că omul care se găsea

În mijloc, e Iazania –

Cari, lui Azur, îi e fecior.

De-asemeni, în mijlocul lor,

Era Pelatia – cel care,

Părinte, pe Benaia-l are.

Ei, căpetenii, se vădeau,

Peste popor, că se aflau.

2Atuncea, glasul Domnului

Îmi zise: „Fiu al omului,

Ei sunt oameni-aceia cari,

Peste popor sunt cei mai mari,

Iar planurile zămislite,

De-aceștia, sunt nelegiuite!

Doar sfaturi rele, în cetate,

Din partea lor, mereu sunt date!

3Ei zic așa: „Nu e venită,

Încă, vremea cea potrivită,

În care să ne liniștim

Și case-apoi, să ne zidim.

N-a venit, încă, acel an!

Cetatea este un cazan,

Iar noi cu toți suntem – astfel –

Doar carnea ce se află-n el.”

4De-aceea, tu să le vorbești

Și-n contra lor să prorocești!”

5Atunci, din ‘naltul cerului,

Căzut-a Duhul Domnului

Asupra mea și a vorbit:

„Spune: „Așa a glăsuit

Domnul: „Deci zis-ai în ăst fel,

Tu, casă a lui Israel!

Dar iată că Eu știu, prea bine,

Ceea ce-n gând, vouă, vă vine!

6Omoruri mari, nenumărate,

Ați săvârșit voi, în cetate,

Și trupuri moarte-ați aruncat,

Pe ulițe, neîncetat.

7De-aceea, Cel care, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu,

A zis așa: „Morții pe care,

Voi i-ați întins, fără-ncetare,

Pe ulițe, an după an,

Sunt carnea din acest cazan,

Deci din cetate. Însă voi –

Din ea – o să fiți scoși apoi.

8Speriați – de sabie – sunteți

Însă scăpare nu aveți,

Căci voi aduce sabia

Și o să fiți tăiați de ea,

Pentru că astfel am zis Eu,

Care sunt Domnul Dumnezeu”

9„Iată că pe neașteptate,

Eu vă voi scoate din cetate

Și-n mâinile străinilor

Am să îl dau pe-al vost popor,

Căci judecățile rostite

Au să Îmi fie împlinite!

10Vă va ucide sabia,

Căci vă fac judecata Mea,

La al lui Israel hotar

Și veți putea ști, așadar,

Că Eu sunt Domnul. Să mai știți

11Că nu voi sunteți hărăziți

Ca să fiți carnea din cazan,

Pentru că Eu – în al Meu plan –

Voiesc ca să vă judec dar,

La al lui Israel hotar.

12În felu-acesta – mai apoi –

Că Eu sunt Domnul, veți ști voi.

Și tot astfel, veți ști atunci,

Precum că Eu v-am dat porunci

Și că voi nu le-ați ascultat,

Iar legile nu Mi-ați urmat,

Căci – după cum Eu am văzut –

Doar obiceiuri v-au plăcut,

Pe care le au, bunăoară,

Popoarele ce vă-nconjoară.”

13Pe când acolo mă aflam

Și-n felu-acesta proroceam,

Pieri Pelatia, cel care,

Părinte, pe Benaia-l are.

Când lucru-acesta l-am văzut,

Jos, la pământ, eu am căzut,

Strigând la Domnul Dumnezeu:

„Ah! Doamne, Dumnezeul meu!

Vei nimici, în acest fel,

Ce-a mai rămas, din Israel?”

14Atunci, cuvântul Domnului

15Îmi zise: „Fiu al omului,

Iată că despre ai tăi frați,

Cari în robie sunt aflați

Și de asemenea la fel,

Despre toți cei din Israel,

Oamenii din Ierusalim

Așa vorbesc mereu: „Noi știm

Că ei, de Domnul, sunt departe.

De-aceea, noi doar avem parte

De astă țară minunată,

Ce-n stăpânire ne-a fost dată!…”

16Astfel, la oamenii acei,

Du-te și spune despre ei:

„Așa a zis Cel cari, mereu,

E Domn precum și Dumnezeu:

„Chiar dacă-i țin îndepărtați

Și printre neamuri răsfirați –

În diferite țări – se cheamă

Că totuși, Eu – de bună seamă –

Un timp, drept Templu le-am slujit

În țara-n care au venit.”

17De-aceea, tu să le mai spui:

„Iată cuvântul Domnului,

Cuvântul Celui cari mereu

E-adevăratul Dumnezeu:

„În vremurile de apoi,

Vă voi aduce înapoi,

Din locu-n care vă găsiți

Azi, printre neamuri, risipiți,

Căci a lui Israel moșie,

Dată-ndărăt, o să vă fie.

18Când iar, în țară o să stați,

Afară o să aruncați –

Din ea – idoli și spurcăciuni

Și ale voastre urâciuni.

19Pun altă inimă în voi

Și un duh nou vă dau apoi.

Iau inimile dovedite

A fi din piatră întocmite

Și-n locul lor așez apoi,

Inimi de carne, inimi noi,

20Ca să urmeze fiecare,

Poruncile cele pe care,

Din vremuri vechi le-am rânduit

Și să păzească, negreșit,

Legea pe care-am dat-o Eu

Spre-a fi-mplinită tot mereu.

21Însă cu cei care simțesc

Plăceri, la idoli când slujesc

Sau îi consideră drept buni

Pe cei care fac urâciuni,

Am să M-arăt necruțător

Și-asupra capetelor lor

Am să întorc faptele care

Le săvârșește fiecare.”

22În urmă, heruvimi-acei –

Cu slava Domnului pe ei –

De la pământ s-au ridicat,

Iar ale lor roți i-au urmat.

Slava Acelui cari, mereu,

În Israel e Dumnezeu,

Era deasupra tuturor,

Deasupra capetelor lor.

23Și slava Domnului, de-ndat’,

De pe cetate s-a-nălțat

Și-a mers pe muntele pe care

Cetatea-n răsărit îl are.

24Pe mine, Duhul m-a răpit

Și iarăși eu m-am pomenit

Precum că sunt luat pe sus

Și în vedenie sunt dus

Iar, în Haldeea, înapoi,

La cei ce sunt prinși de război.

În acest fel, a dispărut

Vedenia ce am avut.

25Celor ce-au fost prinși de război,

Eu le-am istorisit apoi,

Ceea ce Domnul mi-a făcut

Mie, atunci, de cunoscut.