2 Împărați 2 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

Înălțarea lui Ilie la cer

1Ilie, din Ghilgal, pornise,

Iar Elisei îl însoțise.

Domnul, atuncea, a voit

Să îl ridice, negreșit,

La cer. Printr-un vârtej de vânt,

El l-a luat de pe pământ.

2Însă-nainte de-a fi dus,

Lui Elisei, așa i-a spus:

„Rămâi aici, pentru că eu

Trimis am fost, de Dumnezeu,

Ca să mă duc pân la Betel.”

Dar Elisei îi zise-astfel:

„Îți spun, pe viul Dumnezeu

Și pe-al tău suflet viu, că eu,

Nicicând n-am să te părăsesc.

Iată că vreau să te-nsoțesc.”

După ce-a cuvântat astfel,

Cei doi plecară, spre Betel.

3Fiii prorocilor erau

Lângă Betel și-i așteptau.

Când i-au văzut, în grabă, ei

Au alergat la Elisei,

Și-l întrebară: „Știi tu oare,

Precum că Domnul, de gând, are,

Să îți răpească-n ceruri, sus,

Stăpânul, astăzi?” „Știu” – a spus,

Îndată, Elisei. Apoi,

El a mai zis: „Vă rog, pe voi,

Ca despre vestea ce o știți,

Cu nimeni să nu mai vorbiți.”

4Ilie s-a apropiat

De Elise și-a cuvântat:

„Rămâi aici, pentru că eu

Trimis am fost, de Dumnezeu,

La Ierihon.” Atuncea el

Răspunse-ndată-n acest fel:

„Îți spun, pe viul Dumnezeu

Și pe-al tău suflet viu, că eu,

Nicicând, n-am să te părăsesc.

Iată că vreau să te-nsoțesc.”

Sfârși de cuvântat și-apoi,

La Ierihon s-au dus cei doi.

5Fiii prorocilor erau

La Ierihon și-i așteptau.

La Elisei, ei au venit

Și-n felu-acesta i-au vorbit:

„Ascultă, ai aflat tu oare,

Precum că Domnul, de gând, are,

Să îți răpească-n ceruri, sus,

Stăpânul, astăzi?” „Știu” – a spus

Îndată, Elisei. Apoi,

El a mai zis: „Vă rog, pe voi,

Ca despre vestea ce o știți,

Cu nimeni să nu mai vorbiți.”

6Ilie s-a apropiat

De Elise și-a cuvântat:

„Rămâi aici, pentru că eu

Trimis am fost, de Dumnezeu,

Pân’ la Iordan.” Atuncea el

Răspunse-ndată-n acest fel:

„Îți spun, pe viul Dumnezeu

Și pe-al tău suflet viu, că eu,

Nicicând, n-am să te părăsesc.

Iată că vreau să te-nsoțesc

Și am să merg cu tine-acum.”

Apoi, ei și-au văzut de drum.

7Cincizeci de inși, cari – negreșit –

Fii de proroci s-au dovedit,

În fața lor au alergat –

Lângă Iordan – și-au așteptat.

8Mantaua pe cari a purtat-o,

Ilie și-a înfășurat-o,

Făcând-o sul. El a venit,

Cu ea, la râu, și a lovit

În apele Iordanului.

Acestea, înaintea lui,

În două părți s-au despicat,

Astfel încât, ca pe uscat,

Trecut-au peste râu cei doi.

9Ilie i-a vorbit apoi,

În acest fel, lui Elisei:

„Te rog, îmi spune dar, ce vrei?

Pentru că iată: eu voiesc,

Dorința, să ți-o împlinesc

Mai înainte de-a fi dus

De Dumnezeu, în ceruri, sus.”

Atuncea, Elisei a zis:

„Iată care e al meu vis:

Din duhul care-i peste tine,

Să faci să vină, peste mine,

Acum, o parte anumită.

Vreau o măsură îndoită!”

10Ilie zise: „Lucru greu

Îmi ceri, dar te asigur eu,

Că dacă mă vei fi zărit,

La ceruri când voi fi răpit,

Se va-ntâmpla precum dorești,

Iar ce îmi ceri, ai să primești.

De nu mă vei vedea, ei bine,

Nu vine duhul peste tine.”

11Singuri, pe drum, cei doi erau.

Mergeau agale și vorbeau,

Când din înalturi a venit

Un car, din flăcări întocmit,

Iar caii care îl trăgeau,

De-asemeni, tot de foc, erau.

Uimit sta Elisei, pe loc,

În timp ce carul cel de foc,

Într-un vârtej de vânt l-a dus,

Pe-al său stăpân, în ceruri, sus.

12Atuncea, Elisei – speriat –

Privind spre ceruri, a strigat

În urma lui, aste cuvinte:

„Părinte! Oh! Al meu părinte!”,

Și-apoi: „Carul lui Israel

Și călărimea lui, la fel!”

Pe urmă, nu l-a mai zărit

Pe-al său stăpân și – necăjit –

Veșmântul și l-a sfâșiat.

A mers apoi și a luat

Mantaua pe cari o lăsase

Ilie, când la cer, plecase.

13El, cu mantaua, înapoi

Se-ntoarse la Iordan și-apoi,

14Ale lui ape le-a lovit

Și-n felu-acesta a vorbit:

„Unde e Domnul Cel pe care

Ilie-al meu, stăpân, Îl are?”

Apele-atunci s-au despicat,

Iar Elisei, ca pe uscat,

În clipa ‘ceea, a putut,

Peste Iordan să fi trecut.

Fiii prorocilor trimit să caute pe Ilie

15În fața Ierihonului –

Pe câmpul dinaintea lui –

Fiii prorocilor ședeau

Și-n zare, spre Iordan, priveau.

Când pe Ilie l-au văzut,

Peste Iordan cum a trecut,

Au zis: „E, peste Elisei,

Al lui Ilie duh.” Toți cei

Care acolo s-au aflat,

Fugiră și s-au închinat

În fața lui, pân’ la pământ

16Și-apoi au zis: „Iată că sânt

Aicea, cincizeci de bărbați,

Viteji. Sunt oameni încercați.

Poruncă dă, ca să pornească

Și pe Ilie să-l găsească.

Poate că Duhul l-a luat

Și-n urmă, l-o fi aruncat

Pe-un munte sau poate-n vreo vale.

Fă dar, precum găsești cu cale.”

„Lăsați-i” – zise Elisei –

„Nu-i mai trimiteți!” Însă ei

17Atât de mult au stăruit,

Încât în urmă s-a-nvoit

Și-a zis: „Trimiteți-i!” De-ndat’,

Cincizeci de oameni au plecat

În căutarea lui Ilie.

Trei zile, după cum se știe,

În lung și-n lat au scotocit,

Fără ca să îl fi găsit.

18La Ierihon s-au întors ei

Și merseră la Elisei;

Dar Elisei, cum i-a zărit,

În felu-acesta le-a vorbit:

„Nu v-am spus eu să nu plecați?

N-am zis, să nu îl căutați?”

Vindecarea apelor de la Ierihon

19Locuitorii cei pe care

Cetatea Ierihon îi are,

Grabnic, la Elisei s-au dus

Și-apoi, în acest fel i-au spus:

„Privește la cetate. Iată:

E foarte bine așezată,

Dar dacă apele sunt rele,

Ogoarele-s sterpe și ele.”

20Îndată, Elisei le-a spus:

„Un blid nou, vreau să-mi fie-adus.

Mai vreau un pic de sare-apoi,

În acel blid, să puneți voi.”

Oameni-atuncea au făcut

Așa precum li s-a cerut.

21Când Elisei a căpătat

Vasul cu sare, s-a-ndreptat

Către al apelor izvor.

A aruncat, în unda lor,

Sarea care fusese-n el

Și-a glăsuit în acest fel:

„Așa vorbește Domnul: „Iată,

Această apă-i vindecată.

Moartea, din ea, n-o să mai vie;

Sterpe câmpii, n-au să mai fie.”

22Iar apele s-au vindecat,

În felu-acesta, de îndat’ –

Așa cum spus-a Dumnezeu –

Și bune au rămas, mereu.

Pedepsirea copiilor

23Când Elisei a terminat

Cu apele, a apucat

Drumul ce duce la Betel.

Dar din cetate, după el,

Câțiva copii au alergat

Și în batjocur-au strigat:

„Hai, suie-te, pleșuvule!”

24S-a mâniat, la vorbele

Pe care i le-au aruncat,

S-a-ntors și-apoi i-a blestemat,

În Numele Domnului Sfânt.

Îndată, la al său cuvânt,

Dintr-o pădure au ieșit

Doi urși, care s-au repezit

Către acei copii și-apoi,

Ucis-au patruzeci și doi.

25De-acolo, spre Carmel s-a dus

Și a urcat pe munte, sus,

De unde-n urmă, el voia

Să meargă la Samaria.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help