Apocalipsa 10 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Apoi, când iarăși m-am uitat,

Alt înger mi s-a arătat.

Era puternic și-a pornit,

Din cer, în nor învăluit.

Purta, de-asupra capului,

Un arc al curcubeului.

Fața-i era ca soarele,

Și stâlpi de foc, picioarele.

Din cer se pogora ușor,

Învăluit fiind în nor.

2În mâini, o carte, el avea,

Pe cari, deschisă, o ținea.

A pus piciorul drept, pe mare,

Iar stângul, pe pământul tare.

3Apoi, puternic, a vorbit,

Parcă un leu ar fi răgit.

Când acest înger a strigat,

Și tunetele-apoi, de-ndat’,

Își sloboziră glasul lor –

Iar numărul tunetelor

E șapte. Când le-am auzit,

4Eu eram gata, pregătit,

Ca, pe condei, mâna a pune,

Să pot să scriu, tot ce vor spune.

Atunci, un glas venit de sus –

Din ceruri – în ăst fel, mi-a spus:

„Nu scrie, ce ai auzit!

Pecetluiește ce-au rostit

Acuma, tunetele-acele,

Cari, șapte-n număr, au fost ele!”

5Iar îngerul acela care

Ședea cu un picior pe mare,

Iar cu un altul, pe pământ,

Și-a înălțat dreapta, în vânt.

Când brațul și l-a ridicat,

6Spre ceruri, el a și jurat

Pe Cel care-i nemuritor

Și-i viu, în vecii vecilor,

Acela care a făcut

Tot ceea ce este văzut –

Și cer și mare și pământ

Și toate câte-n ele sânt –

Că nu mai e timp de pierdut,

7Și totul fi-va cunoscut,

În zilele acelea-n care

Al șaptelea înger apare.

Atunci când mâna își va pune

Pe trâmbiță și o să sune

Apoi, din ea, taina pe care

Al nostru Dumnezeu o are,

Se va sfârși, fiind făcută,

La toată lumea, cunoscută,

După o veste bună, dată,

Demult – în vremea-ndepărtată –

Spre bucuria tuturor

Robilor Săi, prorocilor.

8Glasul pe cari l-am auzit

Din ceruri, iarăși mi-a vorbit:

„Du-te și ia cartea pe care

Îngeru-n mâna sa, o are –

Cel care în picioare-a stat,

Pe mare, cât și pe uscat!”

9Atunci, la înger, eu m-am dus,

Și, cartea, să mi-o dea, i-am spus.

„Ia-o, mănânc-o!” – mi-a zis el –

„Și vei simți în acest fel,

Că pântecul ți-l amărăște,

În timp ce gura ți-o-ndulcește.

Mai dulce-n gură-ți va fi ea,

Decât mierea îți va părea.”

10Eu, cărticica, am luat-o,

Din mâna lui, și am mâncat-o.

În gură, dulce mi-a părut –

Ca mierea – dar mi s-a umplut

Pântecu-n urmă – pot a spune –

De foarte mulă-amărăciune.

11Apoi mi-a spus: „Ai să vorbești,

Din nou, și ai să prorocești,

Despre noroade, de-mpărați

Cari peste ele-s așezați,

De limbi și neamuri care sânt

Pe fața-ntregului pământ.”