Romani 14 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Îngăduința creștinească

1„Bine-l primiți – cu-ngăduință –

Pe cel cari slab e, în credință.

La vorbă, să nu vă lungiți,

Despre păreri de care știți

Că-s îndoielnice vădite,

Ci trebuie-a fi ocolite.

2Unul va crede că, de toate –

Ca să mănânce – de vrea, poate.

Un altul cari slab se vădește,

Doar cu verdețuri se hrănește.

3Cel ce mănâncă, nu-ndrăznească

Pe altul să-l disprețuiască,

Dacă acela nu mănâncă.

De-asemenea, oprit e, încă,

Acela care n-a mâncat,

Ca să îl judece de-ndat’,

Pe celălalt, căci – negreșit –

De Dumnezeu, a fost primit.

4Cine ești tu, spre a putea

Să judeci, robul altuia?

Dacă rămâne în picioare,

Sau dacă pică – frățioare –

Nu-i treaba ta – nu-i robul tău;

Treabă-i pentru stăpânul său.

Dar totuși, iată că el are

Ca să rămână în picioare –

Căci Dumnezeu are putere,

Și îi va da, după plăcere,

Tăria, pentru a putea

Ca, în picioare, el să stea.

5O zi, anume e văzută –

De unul – și-ntr-un fel, ținută.

Dar altul – diferit de el –

Ia, toate zilele, la fel.

În mintea sa dar, fiecare

S-aibă deplină-ncredințare.

6Acelui om cărui îi place,

Ca între zile, de a face

Deosebiri, să știți că el,

Doar pentru Domnul face-astfel.

Iar cu acel care, din fire,

Nu face vreo deosebire

A zilelor, este la fel:

Nu face, pentru Domnul, el.

Cine mănâncă, tot mereu,

Mănâncă pentru Dumnezeu,

Căci Îi aduce mulțumire.

De-asemenea, vă dau de știre

Precum că și acela care

S-a abținut de la mâncare,

Tot pentru Domnul n-a mâncat.

Prin felu-n care-a procedat,

Lui Dumnezeu, I-a mulțumit.

7Într-adevăr, e dovedit

Că nimeni dintre voi – știu bine –

Că nu trăiește pentru sine,

Iar pentru sine, negreșit,

Nimeni, nicicând, nu a murit.

8Căci, pentru Dumnezeu, trăim

Și-asemeni, pentru El, murim.

Chiar dacă-n viață suntem noi

Sau chiar dacă murim apoi,

Să spunem – siguri – noi putem,

Cum că ai Domnului, suntem.

9Iată, Hristosul – negreșit –

Pentru aceasta a murit

Și-apoi, în urmă, a-nviat;

Căci doar așa a căpătat

Putere, peste-ntreaga fire,

Ca să îi aibă-n stăpânire

Pe toți cei vii, de pe pământ,

Dar și pe cei care morți sânt.

10Dar pentru ce – te întreb eu –

Îți judeci fratele, mereu?

Sau pentru ce-l disprețuiești,

Pe frate’ tău? Să te gândești

Că toți avem a merge-odată,

La scaunul de judecată,

Al lui Hristos, precum s-a zis

11Și cum e, în Scriptură, scris:

„Mă jur, acum, pe viața Mea,

Că orice om va-ngenunchea

‘Nainte-Mi” – zice Dumnezeu –

„Și toți Mă vor slăvi, mereu.”

12Deci, fiecare dintre noi,

Seamă are să dea, apoi –

De sine însuși – Domnului,

Când va ședea în fața Lui.”

Să nu jignim pe fratele nostru

13„Deci haideți ca să încercăm,

Pe alții, să nu-i judecăm.

Mai bine e, dragii mei frați,

Ca voi, atenți, să judecați,

Mereu, ceea ce săvârșiți

Voi înșivă, ca să nu fiți

O piatră pentru poticnire –

Prilejul de păcătuire –

Pentru al vostru frate, care

Nu este ca și voi de tare.

14Eu știu – și sunt încredințat –

Cum că nimic nu-i necurat,

În sine, în Hristos Iisus.

Deci, din acest motiv, am spus:

E necurat lucrul acel,

Doar pentru cine crede-astfel.

15Dar săvârșești un lucru rău,

Când îi aduci, fratelui tău,

Atât de multă întristare,

Pornind doar de la o mâncare.

Prin acest lucru, dovedești,

Că-n dragoste, tu nu mai ești!

Nu-l nimici – te rog frumos –

Pe-acela pentru cari, Hristos –

Cum știi prea bine – a murit,

Prin ceea ce tu ai gătit!

16Nu faceți ca al vostru „bine”,

„Rău”, pentru alții, a se ține.

17Împărăția – vă spun eu –

Cari este a lui Dumnezeu,

Nu e-n mâncări și băutură.

În Ea găsești, făr’ de măsură,

Neprihănirea ce te-mbie,

Pacea și multă bucurie.

Să știți că toate-acestea sânt

Aflate doar în Duhul Sfânt.

18Cel cari, în acest fel – frumos –

O să-L slujească pe Hristos,

Plăcut este, de Dumnezeu,

Iar oameni-l cinstesc mereu.

19Așadar, voi să încercați,

Neîncetat, ca să umblați,

Doar după lucrurile care

Dau pacea, cu îndestulare,

Și care au să se vădească

Precum că pot să ne zidească.

20Nu nimici – te rog dar, eu –

Un lucru al lui Dumnezeu,

Pentru acea simplă mâncare!

La drept vorbind – știu – fiecare

Din aste lucruri, sunt curate.

Totuși, atuncea când un frate,

Văzându-mă că am mâncat

Din ele, s-a împiedicat,

Acestea – pentru a lui fire –

Prilej vor fi, de poticnire.

În mijloc de cădere are

Să se prefacă-acea mâncare,

Și-atuncea – pentru frate’ tău –

Aceasta este ceva rău.

21E bine, carne – dacă vrei –

Să nu mănânci, și să nu bei

Nici vinuri, ci să te ferești

Și, ne-ncetat, să te păzești

De orice lucru care, rău,

Este văzut, de frate’ tău,

Fiind prilej de poticnire,

Sau de cădere, ori slăbire.

22Încredințarea ta, să știi,

Doar pentru tine, să o ții,

Ca să ți-o știe Dumnezeu.

Ferice zic, va fi, mereu,

De-acel cari nu se osândește

În ceea ce „bine” găsește.

23Însă, cel care s-a-ndoit –

Și a mâncat – e osândit,

Căci el, nu din încredințare,

Mănâncă, din acea mâncare.

Vă spun dar, să se știe bine,

Că tot ceea ce nu ne vine

Dintr-o încredere, luat

Are să fie, drept păcat.”