Ieremia 6 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Să fugă fiii care vin

Din ramura lui Beniamin!

Cei din Ierusalim, fugiți,

Fugiți și nu vă mai opriți!

Cei din Tecoa, să sunați

Din trâmbiți și să ridicați –

Lângă Bet-Hacherem – un semn!

Să faceți precum vă îndemn,

Căci de la miazănoapte-apare

Nenorociri și prăpăd mare.

2Pe cea frumoasă, subțirică,

Ce-i e, Sionului, drept fiică,

Nenorociri se prăvălesc

Și-ndată ele-o nimicesc!

3Ceata păstorilor se-adună

În juru-i, iar ei au să-și pună,

Îndată, corturile lor,

Veghind asupra turmelor.”

4Vă pregătiți s-o atacați,

S-o bateți și să o luați!

S-o atacăm, fără cruțare,

Chiar ziua, în amiaza mare!”

„O, vai are a fi de noi,

Căci ziua scade, iar apoi,

Umbrele serii se lungesc

Și negurile ne-ncolțesc.”

5„Haidem dar, noaptea să pornim

Și-n contra ei să ne suim,

Zdrobind palatele domnești

Și casele împărătești!”

6„Căci cu un glas răsunător,

Cel care-i Domn al oștilor

A spus în acest fel: „Tăiați

Copacii toți și ridicați

Șanțuri, ca să împrejmuim

Cetatea din Ierusalim!

Ea e cetatea răzvrătită

Ce trebuie-a fi pedepsită!

Ea e cetatea cea în care

Se află multă apăsare.

7Precum țâșnește apa până

Când se revarsă din fântână,

Așa țâșnește, din cetate,

Nemărginita-i răutate.

Doar silnicie și prăpăd,

Între ale ei ziduri, văd.

Durere mare-n ea găsesc,

Care privirea Mi-o rănesc.

8Ierusalime, ia aminte

La ale Mele-nvățăminte

Și caută să te porți bine,

Să nu Mă-ndepărtez de tine,

S-ajungi o țară pustiită

Ce nu mai este locuită!”

9„Cu glasul Său răsunător,

Cel care-i Domn al oștilor

A cuvântat în acest fel:

„Am să aleg, din Israel –

În urmă – doar o rămășiță,

Precum ciorchinii de pe viță

Care în vie s-au aflat,

Culesul când s-a terminat.

Puneți din nou, mâna pe ea

Și faceți dar, asemenea

Culegătorului de vițe

Cari pune mâna pe mlădițe.”

10„Cui trebuie să îi vorbesc?

Pe cine, martor, să-l găsesc?”

Urechea lor surdă se-arată,

Căci împrejur nu e tăiată.

În stare nu-s să ia aminte,

Iar ale Domnului cuvinte

Sunt o ocară pentru ei,

Pentru toți oamenii acei.

11Iată, a Domnului mânie,

Asupră-ne, gata-i să vie.

De ea, umplut eu mă simțesc

Și nu pot să o mai opresc.”

„Toarnă-o peste-un copil aflat

În uliță. Toarnă-o de-ndat’,

Asupra adunărilor

Ce sunt ale tinerilor;

Căci prinși, atuncea, au să fie

Bărbatul și a lui soție

Și cel care-i bătrân aflat

Și cel de zile încărcat.

12Casele lor vor fi luate

Ca altora să fie date.

La fel va fi cu-al lor ogor

Și-apoi și cu soațele lor,

Când mâna Mea se va întinde

Și-a Mea mânie va cuprinde

Țara întreagă și pe cei

Cari sunt locuitori ai ei.

Așa va fi căci, negreșit,

Domnul e Cel care-a vorbit.”

13„De la cel mic, pân la cel mare,

Lacom se-arată fiecare.

De la proroc – fără-ndoială –

Și pân’ la preot, toți înșeală.

14Chip ușuratic dovedesc,

Atunci când ei se îngrijesc

De rana fiicei cea pe care

Sărmanul Meu popor o are,

Zicând mereu: „Pace se face!”

Și totuși, nu e nici o pace!

15Sunt rușinați și nu sunt buni

Căci săvârșesc doar urâciuni.

Cu toate-acestea, nu e cine

Ca să roșească de rușine.

De-aceea, are să se vadă

Precum că ei toți au să cadă,

Cu cei ce cad și răsturnați –

Curând – vor fi acei bărbați,

Căci Domnul are să-i lovească

Atunci când o să-i pedepsească.

Așa va fi căci, negreșit,

Domnul e Cel care-a vorbit.”

16„Așa vorbește Dumnezeu:

„Un sfat, voiesc să vă dau Eu:

Ieșiți în drumuri, vă uitați

Jur împrejur și întrebați:

„Care este vechea cărare

Și care-i calea bună, oare?”

Umblați pe ea și-o să găsiți

Odihna care o doriți,

Odihna bună, cea de care,

Sufletul vost’, nevoie, are!”

Dar ei răspund, la vorba Mea:

„Nu vrem ca să umblăm pe ea!”

17„Niște străjeri pun, peste voi:

„Fiți cu luare-aminte-apoi,

La cetele străjerilor,

La sunetul trâmbiței lor!”

Dar ei răspund, lipsiți de minte:

„Nu vrem ca să luăm aminte!”

18„De-aceea neamuri, ascultați!

Popoarelor, seama luați

La ce va fi în viitor,

La ce-o să li se-ntâmple lor!

19Ascultă și tu vântule,

Precum și tu, pământule!

Are să vadă-ntreaga fire

Cum am s-aduc nenorocire

Peste acest întreg popor,

Ca rod al gândurilor lor,

Căci ei nu au luat aminte

La ale Mele-nvățăminte

Și pentru că nu au luat

În seamă Legea ce le-am dat.

20Tămâia Îmi trebuie Mie,

Care din Seba o să vie?

De trestie mirositoare,

Credeți că am nevoie oare,

Ce dintr-o țară-ndepărtată

Adusă e, spre a-Mi fi dată?

Arderi de tot, care se fac,

Aflați că nu Îmi sunt pe plac.

Jertfele voastre, să se știe

Că nu Îmi sunt plăcute Mie.”

21De-aceea, Domnul a venit

Și-n felu-acesta a vorbit:

„Iată, luați cu toți aminte,

Căci îi voi pune înainte

Ăstui popor, cu bună știre –

Curând – pietre de poticnire,

De cari părinții se lovesc

Iar ai lor fii se poticnesc

Cu prieteni și vecini din țară

Și-n felu-acesta au să piară.”

22„Așa vorbește Domnul: „Iată

Că dintr-o țară-ndepărtată,

De la un capăt de pământ,

Vin niște oameni care sânt

Din miazănoapte. Un neam mare

Se-arată de la depărtare.

23De arc și scut sunt sprijiniți;

Sunt fără milă și cumpliți.

Pe cai puternici călăresc

Și către tine se pornesc

Să simți focul războiului,

Tu, fiică a Sionului!”

24„La vuietul venirii lor,

Scade tăria brațelor

Și-o groază mare-apoi ne paște,

Ca pe femeia care naște.”

25„Să nu vă duceți pe ogoare

Și nici pe drum sau pe cărare!

Acolo este sabia

Vrăjmașului. Fugiți de ea,

Căci numai spaimă răspândește,

Jur împrejur, când se rotește!

26Astfel, tu – fiica cea pe care

Sărmanul meu popor o are –

Numai în sac te învelește,

Stai în cenușă și jelește!

Plânge amar, până târziu,

Ca după singurul tău fiu!

Pe negândite, cade-apoi

Pustiitorul, peste noi.”

27„De pază, te pusesem Eu,

Să stai peste poporul Meu.

Drept cetățuie să îi fii

Și ale lui căi să le știi.

Necontenit să-l cercetezi

Și-asupra lui să priveghezi.

28Dar toți sunt niște răzvrătiți.

Sunt niște bârfitori vădiți.

Sunt fier precum sunt și aramă

Și sunt stricați, de bună seamă.

29Foalele ard, plumbu-i topit,

Dar zgura nu s-a dezlipit.

Degeaba vreau să curățesc

De zgură, că nu izbutesc.”

30„De-aceea se vor fi chemat

„Argint, de Domnul, lepădat.”