1Voi lăuda pe Domnul meu,
Din toată inima, mereu.
Minuni câte-a înfăptuit,
Eu le voi fi istorisit.
2Tu Doamne, îmi ești bucurie.
Din Tine, îmi fac veselie
Și – Prea Înalte Dumnezeu –
Am să-Ți cânt Numele, mereu.
3Căci iată, toți vrăjmașii mei
Dau înapoi, pentru că ei
Se clatină – nu pot a sta –
Ci pier cu toți, în fața Ta.
4Dreptatea, Tu mi-o sprijinești
Și pricina mi-o întărești.
Ești așezat, din veșnicie,
Pe al Tău scaun de domnie,
Căci Tu ești drept judecător.
5Pedeapsă dai neamurilor,
Iar numele au să le fie
Șterse apoi, pentru vecie.
6S-au dus vrăjmașii, într-un ceas!
Nici unul nu a mai rămas.
Niște ruine doar mai sânt,
Împrăștiate pe pământ
7Ei au pierit, dar Dumnezeu,
În veac va-mpărăți, mereu.
El și-a gătit acuma – iată –
Scaunul Său de judecată.
8Dreptate-mparte Dumnezeu,
Și judecă lumea, mereu.
Nu face vreo deosebire
Și astfel – fără părtinire –
Popoarele pământului,
Le judecă din jilțul Lui.
9Doar Domnul este, negreșit,
Scăparea celui asuprit –
Celui ce este în necaz –
Înseninând al lui obraz.
10Toți oamenii din astă lume
Care cunosc al Tău Sfânt Nume,
Se-ncred în Tine, căci Tu ești
Cel care nu îi părăsești
Pe cei care Te-au căutat
Și pe-a Ta cale au umblat!
11Domnul, mereu, împărățește
Și în Sion El se găsește.
Cântați cu toții, Domnului,
Vestiți apoi, isprava Lui!
Lucrările Lui de sub soare
Vestiți-le printre popoare!
12Căci sângele nevinovat,
De către El e răzbunat.
De toți aceia care sânt
Nenorociți pe-acest pământ,
Își amintește, ne-ncetat,
Căci al lor strigăt, nu-i uitat.
13O Doamne, Dumnezeul meu,
Arată-mi mila Ta, mereu!
Tu vezi ticăloșia-n cari,
Dușmanii mei cei mulți și mari,
Acum, pe mine, m-au adus.
Ridică-mă, o Doamne, sus!
Ia-mă de la acele porți
Care-i veghează pe cei morți,
14S-aduc laude Domnului
La porțile Sionului,
Și să mă bucur, ne-ncetat,
De mântuirea ce mi-ai dat.
15În gropile ce le-ai făcut,
Iată că neamuri au căzut.
În lațu-ascuns, de Tine-ntins,
Ele, picioarele, și-au prins.
16Atunci când Domnul Se ivește,
Dreptate-n juru-I, împărțește.
Cel rău, în lucrul mâinii lui,
Prins este-n fața Domnului.
17Spre locuința morților
Merge poporul răilor,
Și neamuri care au uitat
De Dumnezeu, neîncetat.
18Nenorocitul n-o să fie
Uitat de Domnul, pe vecie.
Nădejdile sărmanului
Nu pier în veacul veacului.
19Te scoală Doamne! Nu lăsa
Ca omul, cu puterea sa,
Să poată birui vreodată!
Doamne, să chemi la judecată,
Pe neamurile care sânt
Aflate pe al Tău pământ!
20Aruncă groaza Doamne-n ei,
Să știe oamenii acei
Căci numai niște oameni sânt,
Iar Tu ești Dumnezeul Sfânt!
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.
