Daniel 2 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

Visul lui Nebucadențar

1Când Nebucadențar făcea

Doi ani de când împărățea,

Un vis anume, a avut.

Visul acela a făcut

Să-i fie duhul tulburat,

Iar somnul i l-a alungat.

2Atuncea, el a poruncit

Să-i cheme-n față-i – negreșit –

Pe cei care sunt vrăjitori,

Sau sunt în stele cititori,

Pe toți cei care se vădeau

Cum că descântece făceau

Și-a mai chemat, pe lângă ei,

Pe o mulțime de Haldei,

Voind să afle de îndat’,

Ce-nseamnă ceea ce-a visat.

Așa precum a poruncit,

‘Naintea lui, toți au venit.

3După ce toți s-au adunat,

În acest fel a cuvântat:

„Un vis anume, am avut.

Visul acela a făcut

Să-mi fie duhul tulburat,

Iar somnul mi l-a alungat.

Voiesc – acum – să-mi deslușiți

Visul și să mi-l tălmăciți!”

4Haldeii, cum îl auziră,

În aramaică-i vorbiră:

„Trăiască-al nostru împărat,

Pe veșnicie! Ce-ai visat,

Robilor tăi tu să le spui

Și-ndată, tâlcul visului,

Ei au să ți-l destăinuiască,

Pentru că pot să-l deslușească!”

5Atuncea, împăratul lor,

Astfel le-a zis Haldeilor:

„Să știți că mi-a scăpat din minte,

Când v-am vorbit mai înainte,

Un lucru important. Voiesc –

Acum – să vi-l împărtășesc.

Iată-l: dacă nu o să fiți

În stare, visul, să mi-l știți

Și dacă nu veți putea voi

Ca să mi-l tâlcuiți apoi,

Vă voi preface în bucăți

Și-am să dărâm, de prin cetăți,

Casele voastre, ca să fie

Doar un morman de murdărie.

6Dar dacă, însă, o să fiți

În stare, visul, să mi-l știți

Și dacă veți putea ca voi

Să mi-l și tâlcuiți apoi,

Cu daruri mari vă răsplătesc,

Cu cinste vă învrednicesc.

Să-mi spuneți dar, ce am visat

Și-apoi să-mi spuneți ce-a-nsemnat!”

7Ei au răspuns, a doua oară:

„Vrem ca-mpăratul – bunăoară –

Să spună ce vis a avut

Și îi vom face cunoscut,

Îndată, tâlcul cel pe care

Visul ce l-a visat îl are!”

8Dar împăratu-a cuvântat:

„Acuma văd – cu-adevărat –

Precum că voi vă străduiți,

Vreme ca să mai dobândiți,

Căci ați văzut de mai ‘nainte,

Ce lucru mi-a scăpat din minte.

9Aflați că dacă – de îndat’ –

Nu îmi veți spune ce-am visat,

Aceeași soartă aveți-apoi,

Pentru că bine văd că voi,

Să vă-nțelegeți doar voiți,

Și-n urmă-n fața mea veniți

Doar cu minciuni, ca să puteți

Câștiga timp și să vedeți

Cu ochii voștri fiecare,

Cum e a vremilor schimbare.

De-aceea, vreau ca imediat

Să-mi spuneți voi, ce am visat,

Pentru că dacă o să-l știți,

Visul, puteți să-l tălmăciți!”

10Haldei-atunci răspuns au dat

Și ziseră către-mpărat:

„Oameni, precum voiești, nu sânt

Pe fața-ntregului pământ.

Nu este nimeni priceput

Să-ți spună ceea ce-ai cerut.

De-aceea, nici un împărat –

Oricât a fost de înălțat

Și-oricât de mare s-a făcut –

Așa ceva nu a cerut,

De la cei cari sunt vrăjitori

Sau sunt în stele cititori,

Cum n-a cerut nici de la cei

Care se dovedeau Haldei!

11Lucrul cerut de tine-i greu.

Să știi dar că numai un zeu

Poate să facă ce-ai cerut

Și, precum bine e știut,

Nu printre muritori sunt ei,

Iar muritorii nu sunt zei!”

12Când împăratu-a auzit

Cuvintele ce le-au rostit,

De-ndată el s-a mâniat

Iar slugilor, porunci, le-a dat,

Să-i piardă pe-nțelepții lui

Din țara Babilonului.

13Când hotărârea a fost dată,

S-a și trecut apoi, de-ndată,

Grabnic, la împlinirea ei,

De a-i ucide pe toți cei

Cari înțelepți se dovedeau.

Slujbașii tocmai căutau

Pe Daniel și pe cei care,

Tovarăși, Daniel îi are,

Ca să îi piardă, negreșit.

14Dar Daniel a glăsuit,

Cu minte și cu judecată,

Când căpetenia-nsărcinată

Cu prinderea-nțelepților

Și-apoi cu omorârea lor,

În a lui față a venit,

Ca să îl piardă, negreșit.

Acel care a căpătat

Porunca de la împărat

Să îi omoare, se numea

Drept Arioc și se vădea

A fi mai marele pe care

Ceata străjerilor îl are.

15La Arioc, cel ce-i aflat

Drept căpitan la împărat,

A mers, în urmă, Daniel

Și i-a vorbit în acest fel:

„De ce, al nostru împărat,

Așa porunci aspre, a dat?”

Iar Arioc i-a și făcut,

Totul, apoi, de cunoscut.

16Când Daniel a auzit

Ceea ce i s-a povestit,

S-a dus degrabă la palat,

Ca să îl roage pe-mpărat,

Să îi dea timp, să-l păsuiască

Și visul să i-l tâlcuiască.

17Apoi, acasă merse el

Și a vorbit cu Mișael,

Precum și cu Hanania

Și-asemeni cu Azaria.

El le-a istorisit, îndat’,

Toate pe câte le-a aflat

18Cerându-le la fiecare,

Ca să Îl roage de-ndurare,

Pe Dumnezeul cerului,

Ca taina împăratului

Să le-o descoperă și-astfel,

Să nu piară nici Daniel

Și nici cei care-l însoțeau

Și cari tovarăși îi erau,

Odată cu-nțelepții care

Cetatea Babilon îi are.

19După aceea – negreșit –

Taina i s-a descoperit,

Lui Daniel, care-a avut

O viziune și-a văzut

Tot ceea ce s-a arătat

În vis, marelui împărat.

Vedenia ce o zărise,

În timpul nopții o primise.

Atunci L-a binecuvântat

Pe Domnul Cel adevărat,

Pe Dumnezeul cerului,

Precum și al pământului.

20Tocmai de-aceea, Daniel

A glăsuit în acest fel:

„Vreau, binecuvântat, mereu,

Să fie al lui Dumnezeu

Sfânt Nume! Vreau, pe veșnicie,

El binecuvântat să fie!

A Lui este puterea toată

Și-nțelepciunea, totodată.

21El schimbă vremi și-asemenea

Și-mprejurări, după cum vrea.

El îi răstoarnă pe-mpărați,

Căci tot de El sunt ridicați.

El este-Acela care pune,

În înțelepți, înțelepciune.

Cei pricepuți, și ei – la fel –

Pricepere au de la El!

22Tot ceea ce este ascuns,

Ce e adânc, de nepătruns,

Și tot ceea ce este greu,

Doar El descoperă, mereu.

El poate, astfel, a pătrunde

Ceea ce-n beznă se ascunde.

Are-o-nțelegere deplină,

Căci locuiește în lumină.

23El este Dumnezeul lor,

Adică al părinților

Pe care îi avusem eu.

Pe El, eu Îl slujesc, mereu.

Pe El, îl laud ne-ncetat!

Înțelepciune, El mi-a dat

Și mi-a făcut de cunoscut

Lucrul pe care l-am cerut.

El ne-a descoperit de-ndat’,

Taina avută de-mpărat!”

24După aceea, Daniel,

Lui Arioc, îi zise-astfel:

„Nu-i pierde pe-nțelepți-aflați

În Babilon! Să îi cruțați!

Du-mă degrabă, la-mpărat

Să-i tâlcuiesc ce a visat!”

Căci Arioc era cel care

Primit-a ordin să-i omoare

Pe înțelepții adunați,

Cari sunt în Babilon aflați.

25Când Arioc l-a auzit

Pe Daniel cum a vorbit,

În mare grabă l-a luat

Și-apoi s-a dus la împărat.

Se-nfățișă în fața lui

Și-i zise împăratului:

„Află-mpărate că, la noi,

Chiar printre prinșii de război

Care din Iuda au venit,

Un om anume am găsit,

În stare să îți deslușească

Visul și să ți-l tâlcuiască!”

26Atuncea, Nebucadențar,

Lui Daniel, zis Beltșațar,

Îi spuse: „Crezi că izbutești,

Visul ca să mi-l tâlcuiești?

Poți să îmi spui tu, ce-am visat,

Precum și ce a însemnat

Visul pe care l-am avut?

Poți face dar, ce ți-am cerut?”

27În urmă, Daniel a zis:

„În ce privește al tău vis –

Ceea ce ceri tu, împărate –

E-o taină pe care n-o poate

Pătrunde cel cei vrăjitor

Sau e în stele cititor,

Căci înțelepții, ce îi are

Măria-ta, nu sunt în stare

Să o pătrundă. E prea greu.

28Dar e în cer un Dumnezeu,

La care nu-i nimic ascuns

Și nu-i nimic de nepătruns.

El îți va face cunoscut

Visul pe care l-ai avut.

De-aceea-ți zic: Ia seama dar

Și-ascultă, Nebucadențar,

Căci Dumnezeu ți-arată ție,

Ce fel de vremuri au să vie.

Iată acum, ce ai visat,

În patul tău când te-ai aflat:

29Ți-ai măcinat a ta gândire,

Cu gânduri ce sunt cu privire

La vremurile viitoare,

Cari după ăst timp vor apare.

Cel care tainele le știe,

A vrut să îți arete ție,

Ce o să fie-n viitor.

30Dar dacă eu – biet muritor –

Din a Lui parte dobândesc

Putință să îți tălmăcesc

Lucrul acesta, să știi bine

Precum că nu se află-n mine

O mult mai multă-nțelepciune,

Decât pot cei vii să adune.

Eu am venit – cum ai cerut –

Ca să îți fac de cunoscut

Lucrul pe care ți-l dorești,

Din inimă, să-l deslușești.

31În visul pe cari l-ai avut,

Un mare chip tu ai văzut.

O strălucire mare-avuse

Chipul, cum nu se mai văzuse.

Figura înfricoșătoare,

În fața ta sta, în picioare.

32Din aur doar, era făcut

Capul pe care l-a avut

Chipul acela. Pieptul lui

Și-apoi brațele chipului,

Doar din argint erau făcute.

Pântecul, coapsele avute,

Cu toate-au fost – de bună seamă –

Făcute numai din aramă,

33Iar materialul tuturor

Fluierelor picioarelor

Fusese fierul, negreșit.

Către picioare ai privit

Și cu uimire ai văzut

Că sunt din fier, dar și din lut.

34Pe când la el tu ai privit,

O piatră-atunci s-a dezlipit,

Fără să o fi ajutat

Vreo mână. Piatra s-a-ndreptat

Spre chipul pe cari l-ai zărit

Și cu putere i-a izbit

Picioarele ce s-au făcut

Parte din fier, parte din lut.

Chipul acela a picat

Și în bucăți s-a sfărâmat.

35Atunci, argint, aur, aramă

Și fier și lut – de bună seamă –

Ajuns-au toate, dintr-odată,

Precum e pleava vânturată,

În arie, în timp de vară.

Vânturi porniră și suflară

Peste acel chip prăbușit,

Încât nimic nu s-a găsit,

În urmă, din chipul acel.

Dar piatra care-a dat în el –

Și care-apoi l-a sfărâmat –

A tot crescut, neîncetat.

Un munte mare s-a făcut

Și-ntreg pământul l-a umplut.

36Acesta-i firul visului

Și iată tâlcuirea lui:

37Tu, împărate, ești aflat

Peste-mpărați, drept împărat,

Căci Dumnezeul cerului

Ți-a dat – în bunătatea Lui –

Putere, slavă, bogăție,

Precum și astă-mpărăție.

38Stăpân ești tu, al tuturor

Copiilor oamenilor,

Al fiarelor pământului

Și-al păsărilor cerului.

Tu ești dar, chipul luminat

Care din aur e turnat!

39În urma ta, are să fie –

Curând – o altă-mpărăție

Care va fi mai ne-nsemnată.

Apoi a treia se arată

Care va fi – de bună seamă –

Făcută numai din aramă

Și care o să izbutească,

Pământul, să îl stăpânească.

40După aceasta, o să vie

Și o a patra-mpărăție,

Având tăria fierului.

După cum fieru-n calea lui

Sfarmă și rupe ce-ntâlnește,

Asemenea se dovedește

A fi și-a patra-mpărăție

Care va trebui să vie.

41Picioarele – cum ai văzut –

Și degetele s-au făcut

Din fier, o parte – negreșit –

Iar altă parte s-a-ntocmit

Din lut. Așa are să fie

Și cea de-a patra-mpărăție,

Căci împărțită va fi ea.

Astfel, în parte, va avea

Tăria fierului, precum

Tu, în vedenia de-acum,

Fierul acela l-ai văzut

Că e amestecat cu lut.

42Cum sunt și degetele care

Chipul le are la picioare –

Din fier, o parte s-au făcut,

Iar altă parte e din lut –

La fel și-a patra-mpărăție

Ce va veni, are să fie:

În parte se arată tare

Și-n parte, slabă va apare.

43Lucrul pe care l-ai văzut –

Deci fier amestecat cu lut –

Înseamnă că-n împărăție,

Legați cu toții au să fie

Prin legături ce-s omenești,

Pe cari poți să le dobândești

Doar prin căsătorie. Ele –

Căsătoriile acele –

Nu îi vor ține strâns lipiți

Pe cei ce-s astfel înrudiți,

Așa precum nu s-a putut

Să se unească fier și lut.

44Însă în vremea cea pe care

Această-mpărăție-o are –

În vremea-n care-nscăunați,

Pe tron, sunt ai ei împărați –

Acela care, tot mereu,

E-al cerurilor Dumnezeu

Va ridica o-mpărăție

Cari veșnică are să fie.

Află că nimeni, peste ea,

A fi stăpân, nu va putea,

Căci nimicite, de ea, sânt

Domniile de pe pământ.

De-aceea, astă-mpărăție

Va dăinui pe veșnicie.

45Aceasta-nseamnă piatra care

Desprinsă-i din muntele mare –

Fără a trebui, cumva,

Să o ajute cineva –

Sfărmând argint – cum ai văzut –

Aur, aramă, fier și lut.

Deci iată, Cel care, mereu,

E marele nost’ Dumnezeu,

Acum, prin al tău vis, a vrut

Ca să îți facă cunoscut

Ceea ce are ca să fie

În vremile ce au să vie.

Visul pe care l-ai visat,

Află că e adevărat

Și-n urmă, tâlcuirea lui

Este asemeni visului,

Căci după cum se va vedea,

Temeinică este și ea.”

46Când împăratu-a auzit

Lucrul acest, s-a prăbușit

Jos, la pământ, și s-a-nchinat

Lui Daniel. Porunci a dat

Să se aducă jertfe care

Se vădeau jertfe de mâncare.

Jertfele-acelea rânduite

Sunt de miresme însoțite.

47În urmă, către Daniel,

El glăsuit-a în ăst fel:

„Cu-adevărat, văzut-am eu

Cum că al vostru Dumnezeu

E Domnul dumnezeilor

Și Domnul împăraților,

Căci El doar ți-a descoperit

Taina de care mi-ai vorbit!”

48Apoi, ajunse Daniel

Ca înălțat să fie el,

De către al său împărat,

Căci multe bogății i-a dat.

A dat, în stăpânirea lui,

Ținutul Babilonului.

L-a așezat drept cel mai mare

Peste-nțelepții cei pe care

Îi are-mpărăția lui

Și țara Babilonului.

49După aceea, l-a rugat

Chiar Daniel, pe împărat,

Să lase trebile pe care

Ținutul Babilon le are,

Pe mâini și-n grija celor trei

Care prieteni îi sunt ei.

Primul, Șadrac, este chemat.

El, de Meșac, este urmat,

Iar cel de-al treilea, negreșit,

Drept Abed-Nego, e numit.

Doar Daniel a mai rămas

Lângă-mpărat, în acel ceas,

Pentru că fost-a locul lui,

La curtea împăratului.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help