Iov 21 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Răspunsul lui Iov

1Țofar, cuvântul, și-a sfârșit.

La rândul său, Iov a vorbit:

2„Acuma, eu vă rog să stați

Și vorbele mi le-ascultați!

Atâta doar am a vă cere:

Dați-mi această mângâiere,

3Lăsați-mă ca să vorbesc,

Căci doar atâta îmi doresc.

În urmă, dacă vă gândiți,

Puteți să mă batjocoriți.

4Plângerea mea, în contra cui,

Se-ndreaptă? Contra omului

Făcută-i ea, acuma, oare?

De ce aș mai avea răbdare?

5Priviți-mă și vă mirați

Și-apoi, gura vă astupați,

Cu mâna! Dacă mă gândesc,

6Mă înspăimânt, mă pomenesc

Că trupu-mi este apucat

De un puternic tremurat

Și întrebări, gându-mi, lovesc:

7De ce oare, cei răi trăiesc?

De ce îi vezi îmbătrânind

Și în putere tot sporind?

8Semințele lor se-ntăresc,

Odraslele lor propășesc

9Și-n casă, pacea le domnește,

Iar umbra fricii nu-i pândește.

În toate, lor le merge bine.

A Domnului nuia nu vine,

Din cer, ca să îi pedepsească

Și pentru fapte să-i lovească.

10Taurii lor sunt plini de vlagă:

Pe oricare au să-l aleagă,

La fel de bine se prăsesc.

Juncanele lor zămislesc

11Și nu leapădă. Ei își lasă

Liberi copiii să le iasă

Și să se zbenguie apoi,

În jurul lor, ca niște oi.

12Cu muzică se desfătează:

Toba și harfa îi distrează,

Cavalul mângâios le cântă

Și cu-al lui sunet le încântă

Auzul. De nimic n-au știre.

13Își trec zilele-n fericire,

Dar într-o clipă, nu mai sânt,

Căci se pogoară în mormânt.

14Și totuși, nu de mult erau

În contra Domnului. Ziceau:

„Pleacă de pe a noastră cale,

Căci noi nu vrem, pe ale Tale

Cărări, nicicând, ca să pășim!

15De ce trebuie să slujim

Aceluia A Tot Puternic?

Cine e El? E oare vrednic?

Sau ce putem să câștigăm,

Când rugăciuni Îi înălțăm?”

16Nu și-au întins ei stăpânirea,

Ca să cuprindă fericirea?

Departe însă, e de mine

Al răilor sfat. Voi știți bine

17Cum că se poate întâmpla

Să li se stingă candela,

Să se pogoare sărăcia

Și să-i cuprindă; iar mânia

Lui Dumnezeu să îi lovească

Și-n felu-acesta să simțească

Durerea, pe acest pământ,

18Făcându-i pai, luat de vânt,

Și pleavă, de vârtej, purtată.

19O să-mi răspundeți voi, îndată,

Că pentru-ai Săi fii, Dumnezeu

Ține pedeapsa. Însă, eu

Gândesc căci cel nelegiuit

Ar trebui ca pedepsit

Să fie-ntâi, de către El,

Pentru că doar în acest fel,

Își va simți nimicnicia;

20Cel rău să soarbă din mânia

Lui Dumnezeu și să își vadă

Pieirea care îl vrea pradă.

21Căci ce îi pasă omului

Cel rău, ce-o fi de casa lui,

Când anii i s-au împlinit

Și-apoi, pe veci, a adormit?

22Acum însă, vă întreb eu:

Îl învățăm, pe Dumnezeu?

Vă rog, luați bine aminte!

Îl învățăm noi, oare, minte,

Pe Cel cari, duhuri, stăpânește

Și peste ceruri cârmuiește?

23Chiar în mijlocul propășirii,

Al păcii și al fericirii,

Unii se sting, pe ne-așteptate,

24Având coapsele încărcate

De pătura grăsimilor,

Iar măduva oaselor lor

25Plină-i de suc. Un altul moare

Și doar amărăciune are

În suflet – nu s-a bucurat,

Din fericire n-a gustat;

26Și amândoi dorm, în pământ;

Mâncați de-aceiași viermi, ei sânt.

27Cunosc prea bine ce gândiți,

Ce judecăți strâmbe rostiți,

Asupra mea. Ați întrebat:

28„Unde se află așezat

Apăsătorul? Casa lui –

Cortul nelegiuitului –

29Unde se află?” Nu-ntrebați

Pe călători, ca să aflați

Ceea ce ei istorisesc?

30Cei răi, într-una, izbutesc

Ca de necaz cruțați să fie,

Scăpați în ziua de mânie.

31Cine îi va mustra în față,

Pentru purtarea lor, în viață?

De cine fi-va răsplătit

Cel rău, pentru ce-a făptuit?

32La groapă, acel om e dus

Și un străjer îi este pus,

33Iar bulgării grei, de pământ

Din vale, mai ușori îi sânt,

Căci toți oamenii, după el,

Vor merge, precum tot la fel,

‘Nainte-i, alții sunt plecați.

34Atuncea, pentru ce îmi dați

Deșarte mângâieri? Știți voi,

Ce va rămâne, mai apoi,

Din tot ce-ați spus? Doar viclenie!

Iată cu ce mi-ați vorbit, mie!”