Ieremia 31 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

1Domnul a zis: „Atuncea Eu

Voi fi chemat drept Dumnezeu,

De semințiile pe care

Neamul lui Israel le are.

Popor al Meu, vor fi astfel,

Toți cei crescuți din Israel.”

2Domnul – apoi – a cuvântat:

„Poporul care a scăpat

De sabie, acum, se știe

Că are trecere-n pustie:

Spre locul de odihnă-astfel,

Merge poporul Israel.”

3„Din depărtare, Domnul – iată –

În a mea față, Se arată

Și zice astfel: „Pentru că,

Cu o iubire veșnică

Eu te iubesc, tu vei avea

Parte de bunătatea Mea!

4Am să te-așez din nou și – iată –

Vei fi fecioara minunată

A neamului lui Israel.

Ai să te-mpodobești astfel –

Iar – cu timpanele avute

În vremile de mult trecute,

Căci ai să fii iar, la mijloc,

Când veselie e și joc.

5Pe înălțimile pe care

Țara Samariei le are,

Vei sădi vii și-al tău popor

O să mănânce roada lor.

6Are să vină ziua când

Străjerii vor porni, strigând,

Prin muntele lui Efraim:

„Hai, în Sion să ne suim,

La Cel care este mereu,

Al nostru Domn și Dumnezeu!

7Căci Domnul zice: „Vă sculați

Și peste Iacov să strigați,

Cu chiote de veselie,

Plini de o mare bucurie,

În fruntea neamurilor stând!

Vă înălțați glasul, cântând

Cântări de laudă, mereu,

Pentru al vostru Dumnezeu

Și spuneți: „Doamne, izbăvește

Poporul care se vădește

Drept rămășița cea pe care,

Neamul lui Israel o are!”

8„Iată că Eu îi adun iară –

Să îi aduc în a lor țară –

Din miazănoapte, unde sânt,

Și de la capăt de pământ.

Orbul se află printre ei,

Șchiopul de-asemeni și femei

Ce se vădesc însărcinate,

Precum și cele ce-s aflate

În chinul facerii. Căci iată,

Mare mulțime se arată,

Venind încoace. Înapoi,

În țară, îi aduc apoi.

9Vine plângând acel popor

Și în mijlocul rugilor,

Îl duc la apele bogate.

Picioarele le sunt purtate

Pe un drum neted. Când pășesc,

Oamenii nu se poticnesc.

Tatăl lui Israel sunt Eu,

Iar cel dintâi născut al Meu

E Efraim!” Seama luați

10Voi neamuri toate și-ascultați

Cuvântul Domnului, să-l știți

Ca în ostroave să-l rostiți!

Să spuneți dar, în acest fel:

„Acela cari, pe Israel,

L-a risipit, o să-l adune

Și-l va păzi pe-a Sa pășune,

La fel precum cel ce-i păstor

Veghează-asupra turmelor.

11Căci Iacov e răscumpărat,

De Domnul care l-a scăpat

Din mâna neamului acel

Ce-a fost mai tare decât el.

12Ei vor veni, cu bucurie

Și chiote de veselie,

Pe muntele Sionului.

Vor alerga pe culmea lui,

La bunătățile pe care

Domnul le dă, la fiecare:

La grâu, la untdelemn, la oi,

La mustul dulce și la boi.

Ale lor suflete se-arată

Ca și grădina cea udată.

Nimic nu o să le lipsească

Și astfel n-au să mai tânjească.

13Fetele lor, cu bucurie,

La joc, atuncea, au să vie.

De-asemenea, tinerii lor –

Dar și bătrânii din popor –

Au să se bucure, în pace.

În bucurie, voi preface

Jalea, căci bunătatea Mea,

Atuncea îi va mângâia,

Dând bucurie, tuturor,

După necazurile lor.

14Căci cu grăsime, de îndat’,

Are să fie săturat

Și sufletul preoților.

Îl satur pe al Meu popor,

Cu bunătățile pe care

Cel ce îi este Domn le are.”

15În acest fel, Domnu-a vorbit:

„Un țipăt greu s-a auzit

Din Rama. Plânsul este mare,

Iar lacrimile sunt amare.

Rahela, pruncii, și-i jelește

Și mângâiere nu voiește,

Căci pruncii ei dragi nu mai sânt!”

16Apoi, a zis Domnul Cel Sfânt:

„Oprește plânsul tău amar

Și șterge-ți lacrimile dar,

Căci truda ta, neobosită,

Are să fie răsplătită.

De la vrăjmașii tăi, apoi,

Te voi aduce înapoi.

17E o nădejde pentru cei

Ce-ți sunt urmași, pentru că ei

Se vor întoarce, negreșit,

În țara-n care-au locuit!

Din țările neamurilor,

Se vor întoarce-n țara lor!”

18Aud, pe Efraim bocind

Și printre scâncete vorbind:

„A Ta pedeapsă m-a atins,

Ca pe un junc ce-i nedeprins

A trage-n jug. Întoarce-mă,

La Tine și ajută-mă

Să mă întorc, spre Tine, eu,

Căci îmi ești Domn și Dumnezeu!

19Iată, venit-am înapoi

Și-n urmă, m-am căit apoi,

Iar după ce-am recunoscut

Greșelile ce le-am făcut,

Mă bat pe pulpe, ne-ncetat,

Căci mă simt tare rușinat.

Asupră-mi, port ocara grea,

Încă din tinerețea mea.”

20„Îmi este Efraim, iubit?

Un scump copil, s-a dovedit?”

„Atunci când despre el vorbesc,

Pe dată Eu Îmi amintesc

De el, cu mare gingășie

Și simt un foc, flacăra vie,

Căci arde inima în Mine.

De-aceea, îi voi face bine

Și-am să-i arăt, fără-ncetare,

Nemărginita-Mi îndurare.”

21„Semne să îți așezi pe drum

Și stâlpi să îți înalți acum.

Ia seama dar, neîncetat,

La drumul care l-ai urmat…

Te-ntoarce tu, fiica pe care,

Neamul lui Israel o are!

Vino și locuiește iară,

Cetățile din a ta țară!

22Până când ai să pribegești?

Până când ai să rătăcești?

Un lucru nou, pe-acest pământ,

Face – acum – Domnul Cel Sfânt:

Femeia se va fi-nvățat

Ca să-l pețească pe bărbat.”

Israel și Iuda vor propăși împreună

23„Domnul oștirilor – Acel

Ce-i Dumnezeu în Israel –

A zis: „Iată, la Iuda-n țară,

Curând o să se spună iară,

Când voi aduce înapoi

Pe toți ai săi prinși de război:

„Domnul, asupră-ți, să vegheze

Și să te binecuvinteze

Pe tine, locul sfânt în care

Neprihănirea, cuib, își are,

Pe tine cari ești munte sfânt!”

24Toți cei care din Iuda sânt,

Vor sta-n cetăți – de bună seamă –

În pace, fără să se teamă.

Plugarul și cel ce-i păstor

Vor locui în țara lor.

25Voi răcori sufletul care

E chinuit de sete mare,

Iar sufletul înfometat

Are să fie săturat.” –

26La aste lucruri, m-am trezit

Grabnic din somn și am privit,

Căci somnul ce mă-nvăluise,

Drept un somn dulce se vădise. –

27Domnul a zis: „Iată, curând,

Are să vină vremea când

Casa lui Iuda și la fel

Și casele lui Israel,

Să le însămânțez, voiesc –

Așa după cum plănuiesc –

Cu o sămânță ce Îmi place,

De oameni și de dobitoace.

28Așa după cum am vegheat,

Asupra lor – când i-am tăiat

Sau când i-am smuls ori i-am lovit,

I-am dărâmat și nimicit –

La fel și-acum, când îi sădesc,

Am să-i veghez și-am să-i zidesc.

Așa va fi căci, negreșit,

Domnul e Cel care-a vorbit!”

29„Când va veni timpul acel,

Nu se va mai spune astfel:

„Când aguridă au mâncat

Părinții, iată, s-a-ntâmplat

Că pruncilor lor, negreșit,

Toți dinții li s-au sterpezit”,

30Ci o să moară fiecare,

Pentru păcatele pe care

El însuși le-a înfăptuit,

Căci dinții li s-au sterpezit

Doar celor care au luat

Din aguridă, de-au mâncat!”

Legământul cel nou

31Domnul a zis: „Curând apare

Un timp anume, vreme-n care

Cu casele lui Israel

Și de asemenea – la fel –

Cu cele care-n Iuda sânt,

Voi face un nou legământ.

32Nu-i precum cel pe cari, odat’,

Cu-ai lor părinți l-am încheiat

Când al Meu braț Mi l-am întins

Și când de mână Eu i-am prins

Ca din Egipt să-i scot afară

Și să le dăruiesc o țară.

Ei au călcat, apoi, mereu,

Acel vechi legământ al Meu,

Deși asupra lor vegheam

Și astfel, drept de sorți, aveam.”

33În urmă, zis-a Domnul Sfânt:

„Iată dar, noul legământ,

Pe care-l fac cu Israel:

„Voi pune Legea Mea, în el,

Și o va ști al său popor,

Căci scrisă-i ea-n inima lor.

Ei toți vor fi poporul Meu,

Iar Eu le voi fi Dumnezeu.

34Pe frate sau de-asemenea

Pe-al lui aproape, nimenea

Nu are să îl mai învețe

Ori să-l îndemne cu povețe

Spunându-i seamănului Său:

„Hai să-L cunoști pe Domnul tău!”

Mă va cunoaște fiecare,

De la cel mic, la cel mai mare,

Căci dau iertare tuturor

Și uit nelegiuirea lor.”

Primirea lui Israel tot atât de sigură ca legile firii

35„Așa vorbește Domnul, care

A întocmit pământ și mare,

Acela care a putut

Ca soarele să-l fi făcut

Și-apoi, pe cer, să îl așeze

Ca ziua să o lumineze,

Acela cari a rânduit

Lună și stele, negreșit,

Pe cerul nopții, să-l vegheze

Și fața să i-o lumineze,

Cel care întărâtă marea

Și face să răsune zarea

De urletul înfuriat

Al valului ce-a fost iscat,

Acela care e știut

De lume și e cunoscut

De către orice muritor,

Ca fiind Domn al oștilor:

36Dacă vor înceta, cândva,

Toate aceste legi, cumva,

Atunci, neamul lui Israel

Va înceta a fi și el

Un neam, popor sau seminție,

În fața Mea, pentru vecie!”

37În urmă, Domnul a mai spus:

„Iată cât e cerul, de sus!

Dacă se va-ntâmpla, cumva,

Să îl măsoare cineva,

Iar temeliile – vreodat’ –

Pe care este așezat

Pământul, fi-vor măsurate

De cineva și cercetate,

Atuncea doar, neamul acel

Cari este al lui Israel,

Am să îl leapăd, negreșit,

Pentru tot ce a făptuit!”

38Domnul mai glăsuise: „Iată,

Vin zilele când, ridicată,

Astă cetate o să fie.

Se va zidi din temelie,

Pentru cinstirea Domnului,

Pornind din poarta unghiului

Și ajungând la turnul cel

Ce este-al lui Hananeel.

39Frânghia pentru măsurat,

În față-i se va fi aflat,

Mergând apoi, de bună seamă,

Spre dealul cari Gareb se cheamă.

De-acolo, o să ocolească

Și la Goat o să se-oprească.

40Valea în care-i aruncată

Cenușa doar și totodată,

Sunt trupurile moarte-aduse

Pentru a fi acolo puse,

Cu tot cuprinsul câmpului,

Al apelor Chedronului

Și pân’ la unghiul porților

Care sunt ale cailor –

În partea de la răsărit –

Au să ajungă, negreșit,

Doar Domnului a fi-nchinate.

Ele nu vor mai fi surpate,

Nu vor mai fi nici pustiite,

Căci nu vor mai fi nimicite.”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help