Țefania 2 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Amenințări împotriva popoarelor străine

1„Vino-ți în fire, de îndat’,

Tu neam ce ești nerușinat,

Și cercetează! Te grăbește,

2Până când nu se împlinește

Asupră-ți hotărârea dată –

Ca pleava trece vremea, iată –

Până nu vine ziua Lui,

Ziua mâniei Domnului!

3Pe Domnul să Îl căutați

Voi toți cei care vă aflați

În țară și sunteți smeriți

Și-a Lui poruncă o-mpliniți!

După dreptate, alergați!

Smerenia să o căutați,

Și poate mila Domnului

Vă va cruța, în ziua Lui!”

4„Căci Gaza are-a fi lovită

Și astfel fi-va pustiită.

Și Ascalonul, pustiit,

Va fi și el și izgonit –

Chiar ziua, în amiaza mare –

Va fi poporu-acela care

E în Asdod. Când o să vină

Timpul acel, din rădăcină,

Ecronul smuls are să fie

Și se va prăbuși pe glie!

5Vai de cei care se vădesc,

Pe malul mării, că trăiesc!

Vai, fi-va de acel popor,

Din neamul Cheretiților!

Canaanule, țară pe care

Neamul de Filisteni o are,

Iată ceea ce-a cuvântat

Domnu-mpotrivă-ți: „Spulberat

Tu ai să fii și nimenea,

În tine, nu va mai ședea!

6Al mării mal are să fie

Izlaz pe care au să vie

Turme de oi, la pășunat.

Acolo, își vor fi-nălțat

Păstorii, colibele lor,

Chiar lângă târla oilor.

7Aceste maluri au să fie

Date celor ce au să vie

Din Iuda, căci sunt rămășiță

Ce-a mai rămas din a lui viță.

Acolo, ei vor paște-n tihnă;

Vor avea parte de odihnă,

În casele cele pe care

Ținutul Ascalon le are.

Căci Domnul Dumnezeul lor

Nu-Și va uita al Său popor,

Ci-i va aduce înapoi,

Pe cei cari sunt prinși de război.”

8„Iată că Eu am auzit

Ocările ce le-a rostit

Moabul. Am mai ascultat

Batjocuri ce le-au aruncat

Ai lui Amon feciori, mereu,

Când defăimau poporul Meu

Și când, plini de trufie mare,

Treceau peste-ale lui hotare.

9Pe viața Mea” – a zis Cel care

E Domnul pe cari oastea-L are

Și, totodată, este Cel

Ce-i Dumnezeu, în Israel –

„Moabu-n vremea ce-o să vie,

Ca și Sodoma, o să fie,

Iar neamul lui Amon – la fel –

Ca și Gomora, fi-va el.

Pe toți îi voi fi nimicit!

Îl fac un loc acoperit

Cu mărăcini, o groapă-n care

Se va găsi, mereu, doar sare,

Căci un pustiu are să fie,

În urmă, pentru veșnicie.

Cei care sunt o rămășiță

Din a poporului Meu viță,

Atunci, au să îi jefuiască

Și-n urmă au să-i stăpânească.

10Aceasta se va fi-ntâmplat,

Pentru că ei s-au arătat

Semeți și l-au batjocorit

Pe-al Meu popor, necontenit,

Disprețuind acel popor

Al Domnului oștirilor.

11Grozav va fi Domnul, cu ei,

Iar pe cei cari sunt dumnezei

Pe-acest pământ, El îi lovește –

În orice loc – și-i nimicește.

Apoi, oricine-n țara lui

O să se-nchine Domnului,

Cu tot poporu-acela care

E pe ostroavele din mare.”

12„De a Mea sabie, apoi,

Nu veți putea scăpa nici voi,

Aceia care vă vădiți

Că-n Etiopia trăiți.”

13Spre miazănoapte-Și va întinde

El, al Său braț, și va cuprinde

Asiria. Ninive n-are

Nici o putință de scăpare,

Căci prefăcut are să fie

Într-o întindere pustie.

Va fi doar un pământ uscat,

Din care apa a secat.

14Cirezi de vite-au să se-așeze

Și în cetate-au să-nnopteze.

Acoperișul stâlpilor

Va fi locul aricilor

Și-al pelicanilor. Vor sta

Acolo și vor înnopta.

În cadrele ferestrelor

Se-aude doar țipătul lor.

Nu va mai fi vreo căptușeală

De cedru, ci – fără-ndoială –

Doar pustiirea va avea,

Pe praguri, loc unde să stea.

15Iată cetatea cea știută

Drept veselă și încrezută

Cari își ținea privirea sus

Și cari în inimă și-a spus:

„Doar eu, iar în afara mea,

Nu se mai află nimenea!”

Vai! Cum ajuns-a ca să fie

Doar o întindere pustie,

Un loc neprimitor, în care

Sunt doar culcușuri pentru fiare!

Cei care-o văd, trec fluierând,

Spre ea, cu mâna, arătând!”