Ieremia 40 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Ieremia slobod

1Iată cuvântul cel de sus,

Care de Domnul a fost spus

Lui Ieremia-n vremea care,

Nebuzardan – capul cel mare

Al străjii – l-a eliberat

Din Rama, unde-a fost legat

Cu lanțuri spre-a fi dus apoi –

Cu toți ceilalți prinși de război

Din Iuda – robi la cel aflat

În Babilon, drept împărat.

2Când căpitanul străjilor

Le-a poruncit slujbașilor,

La Ieremia să se ducă

Și-n fața lui să îl aducă,

În felu-acesta i-a vorbit:

„Mai dinainte a vestit

Domnul și Dumnezeul tău,

Nenorocirea și-acest rău

Cari pe cetate a căzut

Și pe popor, cum ai văzut.

3Dar Domnul a și împlinit

Cuvintele ce le-a vestit

Și toate vi s-au întâmplat

Pentru că nu L-ați ascultat,

Ci ați păcătuit, mereu.

4Acuma însă, iată, eu

Te izbăvesc de lanțul care

Îți ține mâinile-n strânsoare.

În Babilon, dacă voiești,

Tu poți ca să mă însoțești.

Acolo îți va merge bine,

Căci voi avea grijă de tine.

Dar dacă nu-ți place, să știi

Că nu ești obligat să vii.

În față, vreau a te uita:

Privește, toată țara ta

E înainte-ți. Poți s-apuci

Ori încotro vrei să te duci.

Ești liber, în ce vrei a face!

Du-te și stai unde îți place!”

5Dar pentru că el a zărit

Că Ieremia-a zăbovit

În a-i răspunde, zise-apoi:

„Întoarce-te dar, înapoi,

Și du-te la Ghedalia

Cari, pe Achim, tată-l avea

Și-apoi, pe spița neamului,

Șafan fusese tatăl lui.

Ghedalia e așezat,

De cel cari este împărat

În Babilon, drept cel mai mare

Peste cetățile pe care

Țara lui Iuda le avea.

Rămâi cu el, și vei putea,

Cu-al tău popor să viețuiești!

Sau du-te încotro voiești!”

În urmă, căpitanul care

Fusese peste străji mai mare,

I-a dat merinde și-a avut

Grijă, daruri, să-i fi făcut.

După aceea, l-a-nvoit

Să plece unde a dorit.

6Atunci, prorocul a plecat

La Mițpa și s-a așezat,

În urmă, la Ghedalia

Cari, pe Achim, tată-l avea,

Și a rămas – în acest fel –

Lângă poporul său, și el.

Puțini Iudei se mai aflară

Și mai rămaseră în țară.

Ghedalia

7Vestea s-a răspândit, pe dată,

Și s-a aflat în țara toată

Că pus fusese, dregător,

Ghedalia, peste popor,

De către cel ce-i așezat

În Babilon, ca împărat.

La el s-au dus, atunci, cei cari

Peste oștiri erau mai mari

Și încă-n câmpuri mai ședeau

Cu oștile ce le aveau.

Știau că lui Ghedalia –

Cari, pe Achim, tată-l avea –

I-au fost, atunci, încredințați

Atât femei, prunci și bărbați,

Cât și săracii ce scăpară

Și n-au fost strămutați din țară.

8În acel timp, Ghedalia,

La Mițpa, tabăra-și avea.

În mare grabă, pân’ la el

S-au dus, atuncea, Ismael –

Acela care îl avea,

Drept tată, pe Netania –

Cu Iohanan – acela care,

Pe Careah, părinte-l are.

Fiul lui Tanhumet, numit

Seraia, i-a mai însoțit.

I-au mai avut însoțitori

Și pe ai lui Efai feciori.

Oameni-aceștia se vădeau

Că din Netofa se trăgeau.

Mai merse la Ghedalia,

Atuncea, și Iazania,

Fiul lui Macatit. Cu ei,

S-au dus și oamenii acei

Ce se aflau în slujba lor.

9Când a văzut acel popor,

Ghedalia s-a-nfățișat

‘Naintea lor și a jurat

Spunându-le: „De bună seamă,

Nu trebuie s-aveți vreo teamă,

Din pricina Haldeilor.

Rămâneți cu al vost’ popor,

În țara voastră. Dar să știți

Că trebuie să îl slujiți

Pe împăratul cel pe care,

În frunte, Babilonu-l are.

În felu-acesta, orișicine

Să afle că-i va merge bine!

10Iată, la Mițpa rămân eu,

Să pot răspunde tot mereu,

Poruncilor Haldeilor.

Deci am să strâng de la popor,

Vinul și poamele de vară.

Și untdelemnu-am să-l strâng iară,

Iar voi, ca să mă ajutați,

În vase să le așezați,

Pentru ca astfel, liniștiți,

Voi, în cetăți, să locuiți!”

11Iudeii care au șezut

În al Moabului ținut,

Sau cei aflați la Amoniți,

Ori cei cari fost-au risipiți

În țara Edomiților

Și-n țările din jurul lor,

Aflară că acela care,

În Babilon era mai mare,

O rămășiță a lăsat

În Iuda și a așezat

În fruntea ăstui mic popor,

Pe un Iudeu, drept dregător.

El s-a numit Ghedalia

Iar pe Achim, tată-l avea

Și-apoi, pe spița neamului,

Șafan fusese tatăl lui.

12Atuncea, toți Iudei-aflați

Prin alte țări împrăștiați,

Cu tot avutul lor plecară,

Din nou, spre a lui Iuda țară.

Au mers dar, la Ghedalia

Care la Mițpa se găsea.

Mare belșug ei adunară

Din vin și poamele de vară.

13La Mițpa, la Ghedalia,

Au mai venit, de-asemenea,

Și Iohanan – acela care,

Pe Careah, părinte-l are –

Cu căpitanii oștilor

Aflați pe câmp, cu toți ai lor.

14În fața lui, ei toți s-au dus

Și-apoi în acest fel i-au spus:

„Nu știi că Balis – cel aflat,

Peste-Amoniți ca împărat –

L-a-nsărcinat pe Ismael

Să te omoare? Omu-acel

E fiul lui Netania.”

Degeaba, căci Ghedalia –

Cari este-al lui Achim fecior –

N-a vrut să creadă vorba lor.

15Atuncea Iohanan – cel care,

Pe Careah, părinte-l are –

La Mițpa, lui Ghedalia,

I-a spus în taină ce gândea:

„Eu vreau, mărite dregător,

Să merg degrabă, să-l omor

Pe fiul lui Netania –

Pe Ismael – căci nimenea,

Nicicând, nu va afla nimic.

Mă lasă dar, să fac cum zic.

Mai bine, piară Ismael!

De ce să te omoare el?

De ce, oare, să reușească,

În urmă, să îi risipească

Pe-acești Iudei care – vezi bine –

Se strâng, acuma, lângă tine?

Să moară a lui Iuda viță,

Pierind această rămășiță?”

16Când auzi Ghedalia –

Cari, pe Achim, tată-l avea –

Ce zis-a Iohanan – cel care,

Pe Careah, părinte-l are –

A cuvântat în acest fel:

„Să nu-l ucizi pe Ismael,

Căci ceea ce mi-ai arătat

Nu cred că e adevărat!”