Faptele apostolilor 17 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Pavel la Tesalonic

1Pavel și Sila au trecut

Prin Amfipoli, și-au străbătut

Și Apolonia apoi.

Astfel, ajunseră cei doi,

Pân’ la Tesalonic, în care

Era o sinagogă mare,

Ce adunase mulți Iudei.

2Cum avea Pavel obicei,

În sinagogă, a intrat,

La rând, trei zile de Sabat

Și, din Scriptură, le-a vorbit,

3Dovedind – clar și lămurit –

Cum că Hristosul trebuia

Să sufere, și-asemenea,

Să-nvie. „Deci, acest Iisus,

Pe care vi-L vestesc” – a spus

Pavel, după toate aceste –

„Să știți voi, că Hristosul este.”

4Unii din ei, și-un număr mare

De greci, femei de frunte, care

Teamă de Domnul au avut,

Tot ce-a spus Pavel, au crezut

Și au sfârșit trecând apoi,

Grabnic, de partea celor doi.

5Iudeii care n-au crezut,

De pizmă-ndată, s-au umplut;

În jurul lor, au adunat

Mulți oameni și-au întărâtat

Cetatea. Toți, la unison,

Asupra casei lui Iason,

Cu furie, s-au aruncat

Și să îi prindă-au încercat,

Pe Pavel și pe Sila; dar,

Truda lor fost-a în zadar.

6Furioși, pentru că nu-i aflară,

Pe Iason, ei îl înhățară

Și pe câțiva frați. I-au luat

Și-n grabă i-au înfățișat,

‘Naintea dregătorilor,

Strigând apoi, în fața lor:

„Oameni-acești-au răscolit

Întreaga lume, și-au venit,

Acum, și-aici! După cum știți,

7De Iason, fost-au găzduiți.

Ei sunt contra Cezarului!

Sunt contra ordinelor lui!

La toată lumea, ei au spus

Că e alt împărat: Iisus!”

8Astfel, Iudei-au tulburat

Întreg norodul adunat,

Încât Iason și ceilalți frați,

9Cu greu au fost eliberați,

Căci fiecare, negreșit,

Să dea zălog, a trebuit.

Pavel la Bereea

10Pavel și Sila-au fost luați,

Și-apoi, trimiși – de către frați –

Noaptea, la Berea. Aici, ei,

În sinagogă, la Iudei,

Intrară, de cum au sosit.

11Iudei-aceștia i-au primit,

Căci inimi mai alese-aveau,

Decât cei care se aflau

Pe la Tesalonic. Apoi,

Ei au primit, de la cei doi,

Cuvântul. Râvnă dovedeau,

Scripturile, când le citeau,

Voind să vadă, lămurit,

De-i drept tot ce li s-a vestit.

12Mulți începură-atunci să crează.

La fel, multe femei de vază,

Din ale Grecilor, crezură

Și ucenici, mulți, se făcură.

13Când, la Tesalonic, aflară

Iudeii, că cei doi intrară

În Berea și că au vestit

Cuvântul, grabnic, au venit

Acolo și, prin vorba lor,

Ei, inima noroadelor,

S-o tulbure, au încercat.

14Pe Pavel, frații l-au luat –

După această întâmplare –

Și îl trimiseră pe mare.

La Berea, Sila a rămas,

Cu Timotei, în acel ceas.

Pavel la Atena – Cuvântarea

15Cei ce cu Pavel se porniră,

Pân’ la Atena-l însoțiră.

Cu bine-ajunseră și-apoi,

S-au întors, grabnic, înapoi,

A sa poruncă aducând,

De-a fi urmat cât mai curând,

De Sila și de Timotei.

16Pe când îi aștepta pe ei,

Pavel, în duh, s-a-ntărâtat,

Văzând cât e de încărcat,

De idoli, acel loc. Astfel,

17În sinagogă, vorbea el,

În fiecare dimineață,

Iudeilor, iar, în piață,

Celor pe care-i întâlnea.

18Cu marii filozofi, vorbea,

Cari epicurieni erau,

Precum și stoici. Mulți ziceau:

„Palavragiul, ce voiește?

Despre ce, oare, ne vorbește?”

Iar alții, când l-au auzit

Cum, pe Iisus, el L-a vestit,

Au zis, de siguranță plini:

„Vestește dumnezei străini.”

19Atunci, mâna, pe el, au pus

Și, la Areopag, l-au dus,

Unde l-au întrebat apoi:

„Putem afla, acum, și noi,

Ce-i astă-nvățătură nouă?

20Împărtășește-ne-o și nouă,

Fiindcă tu aduci ceva

Ciudat, pentru auz. Cumva,

Ne spune-acuma, fără frică,

Ce vrea aceasta, ca să zică?”

21Cine-n Atena locuia,

În altfel, vremea, nu-și trecea,

Decât umblând, vești, a căta

Și, ceva nou, a asculta.

22Acolo, la Areopag,

Pavel vorbitu-le-a cu drag:

„Bărbați Atenieni! Voiesc

A spune-ntâi, că vă găsesc

Foarte religioși. Mergeam

23Și, prin cetate, mă uitam,

Atent, la locurile care

Le aveți voi, pentru-nchinare.

Descoperit-am așadar,

În drumul meu, chiar și-un altar,

Pe care-i scris, cum am văzut,

„Pentru un Domn necunoscut”.

Ei bine, ceea ce cinstiți

Cu toții, dar fără să știți,

Tocmai aceea, vestesc eu.

24Aflați acum, că Dumnezeu,

Cel care, lumea, a făcut –

Cu tot ce-n ea a fost văzut –

Este chiar Domnul cerului,

Precum și al pământului,

Care, nicicând, n-a locuit,

În templele ce le-au zidit

Mâini omenești. Lui nu-i slujesc

25Astfel de mâini – nu-i trebuiesc.

Căci El este Acela care

Dă, tuturor, viață, suflare,

Și toate lucrurile. El

26Făcut-a dar, în așa fel,

Încât toți oameni-au ieșit

Din unul, și au locuit

Pământul tot; le-a așezat

Vremuri anume, și le-a dat

Hotare, locuinței lor,

27Ca orișicare muritor

Să-L caute, pe Dumnezeu;

Să se silească, tot mereu,

Să-L afle, bâjbâind apoi,

Deși, aproape e, de noi.

28Prin El, avem noi, viața dar,

Și-asemenea mișcarea, iar

Ființa, tot prin El, ni-e dată,

Precum ai voști’ poeți – odată –

De El, în graiul versului,

Au spus: „Suntem din neamul Lui.”

29Deci, iată care-i sfatul meu:

Dacă, din neam de Dumnezeu,

Cum am văzut, ne tragem firea,

Atuncea, noi – Dumnezeirea –

Trebuie, simplu, s-o privim;

Nu trebuie să o gândim

A fi la fel aurului,

Asemenea argintului,

Sau cum sunt pietrele cioplite

De către om, meșteșugite,

Cu iscusință, cu mult greu.

30Să știți dar, toți, că Dumnezeu

Nu ține-n seamă, ce-a făcut

Omul, atunci când n-a știut.

El iartă deci, orice ființă,

De vremile de neștiință,

Însă, acum, oamenilor,

Le poruncește, tuturor,

Degrabă, să se pocăiască

Oriunde-ar fi să se găsească.

31A rânduit o zi când, iată,

Lumi-i va face judecată,

După dreptate, prin Acel

Cari fost-a rânduit de El,

Și pentru cari a dăruit

Dovezi, de netăgăduit,

Atuncea când L-a înviat,

Dintre cei morți.” Cum au aflat

32Despre-nvierea morților,

Zâmbiră batjocoritor,

Iar unii au răspuns pe dată:

„Despre aceasta, altădată,

Să vii, și-atunci, o să-ncercăm,

Cu-atenție, să te-ascultăm.”

33Pavel, apoi, i-a părăsit,

34Dar totuși, unii au găsit

Că-i drept ce-a spus, și l-au crezut,

Și, de-a lui parte, au trecut.

Printre aceștia s-a aflat

Și Dionisie – chemat

Și Areopagitul – iar

Alături, o femeie chiar

Venit-a, care s-a numit

Damaris. S-au mai alipit,

Sporind numărul celor doi,

Încă mulți alții, mai apoi.