Ezechiel 32 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1În anu-al doisprezecelea,

Ziua întâia începea

Din luna-a doisprezecea, care

E ultima ce-n an apare.

Atunci, Cuvântul Domnului

2Îmi zise: „Fiu al omului,

Un cânt de jale pregătește,

Pentru cel care se găsește,

Acuma, în Egipt, pe tron,

Fiind acolo Faraon.

De-aceea, Faraonului,

În felu-acesta să îi spui:

„Cu-n pui de leu, tu semănai

Și printre neamuri te aflai.

Precum un crocodil în mări

Pe ale apelor cărări,

Te-ai dovedit. Te aruncai

În râurile ce le-aveai.

Le tulburai cu-al tău picior

Și stârneai valurile lor.”

3Așa a zis Cel cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu:

„Curând, Eu, mreaja, Mi-o întind

Și-n al Meu laț am să te prind,

În mijlocul mulțimilor

Popoarelor neamurilor.

4Iată dar că vei fi luat

Și-am să te-azvârlu pe uscat.

Te voi întinde pe câmpie,

Iar păsările au să vie,

Pe tine, ca să se așeze.

Din tine-au să se ospăteze,

Atuncea, fiarele ce sânt

Pe fața-ntregului pământ.

5Carnea, pe munți, ți-o azvârlesc

Și-n urmă, am să potopesc –

Cu toate resturile tale,

Ce le arunc – orișice vale.

6Țara în care-acuma poți,

Plin de putere, să înoți –

Curând – cu al tău sânge, iată,

Ajunge-va a fi udată.

Șuvoiul său se va vedea

Că pân’ la munți o va umplea.

7Când Eu te sting, când vei pieri,

Cerul îl voi acoperi,

Iar stelele pe el aflate,

Atunci vor fi întunecate.

Soarele ce răsare-n zori

Îl voi acoperi cu nori,

Iar luna nu va mai putea,

Lumina ei, ca să o dea.

8Din a ta pricină doar, iată,

Bolta va fi întunecată.

Luminătorii cerului

Nu vor luci pe fața lui,

Căci peste-a ta țară, voiesc

Ca bezna să o răspândesc,

Așa cum hotărât-am Eu” –

Spusese Domnul Dumnezeu.

9„Am să mâhnesc multe popoare

Care se află, azi, sub soare,

Atunci când le voi da de știre

Că a venit a ta pieire.

Pe neamuri, am să le vestesc

Și vestea am s-o răspândesc

În țări de care nu știai,

Pe care nu le cunoșteai.

10Popoarele vor auzi

Și multe se vor îngrozi,

Iar părul împăraților,

Măciucă-n capetele lor,

O să se facă, de îndat’,

Când despre tine-or fi aflat

Și când, de-asemeni, vor vedea

Cum Îmi învârt sabia Mea.

Înspăimântați, de viața lor,

Cu toți vor tremura, de zor,

Atunci când voi găsi cu cale,

S-aduc ziua căderii tale.”

11Așa a zis Cel cari, mereu,

E Domn precum și Dumnezeu:

„Ascultă și ia seama bine,

Căci o să vină peste tine,

Sabia celui ce-i aflat

În Babilon, drept împărat.

12Mulțimea ta are să cadă,

În ale morții gheare, pradă,

Lovită de sabia lor,

Adică a vitejilor

Aceia cari, mai cumpliți sânt,

Printre toți cei de pe pământ.

Ei se vădesc a fi cei care

Vor nimici mândria mare

Ce este a Egiptului,

Precum și pe oamenii lui.

13Voi pierde și vitele cari

Stau lângă apele lui mari,

Și nici al omului picior

Și nici copita vitelor

Nu le va tulbura. Voiesc,

14Apele să le potolesc

Și lin, în matca râului,

Asemeni untdelemnului,

Să curgă ele, tot mereu” –

Spusese Domnul Dumnezeu.

15„Când prefăcut are să fie

Întreg Egiptul în pustie,

Când țara fi-va cotropită

Iar avuția-i jefuită,

Și-atunci când am să îi lovesc

Pe toți cei care-o locuiesc,

Au să-nțeleagă și-au să știe

Că Eu sunt Domnul, pe vecie.

16Acesta-i cântecul de jale,

Pe care am găsit cu cale,

Ca să îl dărui tuturor

Popoarelor neamurilor,

Spre a-l cânta Egiptului,

Precum și oamenilor lui” –

A zis Acel care, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu.

17În anu-al doisprezecele,

A cinsprezecea zi-ncepea

Și-atunci Cuvântul Domnului

18Îmi zise: „Fiu al omului,

Plânge pentru mulțimea care

Țara Egiptului o are.

Apoi, aruncă-o și pe ea

Și-aruncă-le, de-asemenea,

Pe fiicele neamurilor

Puternice, căci locul lor

E-n adâncimile pe care

Fața pământului le are.

Să le arunci dar, bunăoară,

La cei ce-n groapă se pogoară!

19Pe cine-n frumusețe-ntreci?

Pogoară și te culcă-n veci,

Lângă cei cari sunt arătați

Că împrejur nu sunt tăiați!

20În felu-acesta au să cadă

Printre cei dați sabiei pradă.

Aceasta vă e soarta, iată,

Căci sabia vă este dată.

Egiptul să îl doborâți

Și în mormânt să-l pogorâți,

Cu toți cei care se vădesc

Că în al lui sân locuiesc!

21Atuncea, toți vitejii cari

Puternici se vădeau și mari

Au să vorbească tuturor –

În locuința morților –

De el și de cei ce erau

În jurul lui și-l sprijineau,

Zicând așa: „Sunt doborâți

Și iată că sunt pogorâți!

Lângă cei cari sunt arătați

Că, împrejur, nu sunt tăiați,

Ajuns-au să se culce ei,

Pradă fiind dați, sabiei!

22În acel loc este aflat

Asirianul îngropat,

Iar ale lui morminte, toate,

Sunt împrejurul lui aflate.

Toți au căzut, toți au pierit,

Căci sabia i-a nimicit.

23Aflat este mormântul lor,

În adâncimea gropilor

Și-a lui mulțime-nmormântată,

În jurul lui, e așezată.

Toți au căzut, toți au pierit,

Căci sabia i-a nimicit.

Ei sunt cei care răspândeau

Groaza, în lume, când trăiau.

24Elamu-acolo e aflat,

Cu-a lui mulțime-nmormântat,

Iar gropile Elamului

În jur sunt, la mormântul lui.

Toți au căzut, toți au pierit,

Căci sabia i-a nimicit.

Ajuns-au a fi doborâți.

Ajuns-au a fi pogorâți

Lângă cei cari sunt arătați

Că împrejur nu sunt tăiați,

În adâncimile pe care

Fața pământului le are.

Ei sunt cei care răspândeau

Groaza în lume, când trăiau.

25Printre cei morți, a fost culcat.

Acolo el este aflat,

Iar împrejurul lui e toată

A lui mulțime adunată,

Căci au murit cei arătați

Că împrejur nu sunt tăiați.

De sabie, ei au pierit,

Ei care groază-au răspândit

Printre cei care se aflau

În lume, pe când ei trăiau.

Acum, își poartă-a lor ocară,

Cu cei ce-n groapă se pogoară.

Iată-i că nu au fost cruțați

Și lângă cei morți sunt culcați.

26Acolo-și au loc de mormânt

Meșec, Tubal și cei ce sânt

Drept parte a mulțimilor

Ce s-au aflat în jurul lor.

Astfel, mulțimile lor, toate,

În jurul lor sunt așezate,

Căci au murit cei arătați

Că împrejur nu sunt tăiați.

Toți au căzut, toți au pierit,

Căci sabia i-a nimicit.

Ei sunt cei care răspândeau

Groaza în lume, când trăiau.

27Ajuns-au la sfârșit de drum

Și sunt culcați cu toți, acum,

Lângă cei cari sunt arătați

Că împrejur nu sunt tăiați.

În felu-acesta se adună

Ca să se afle împreună

Cu toți vitejii ce-au căzut

În vremile ce au trecut.

În locuința morților,

Ajuns-au cu armele lor.

Sub cap au săbii așezate,

Iar ale lor păcate, toate,

Și relele înfăptuite,

De-ale lor oase sunt lipite,

Căci vitejia ce-o aveau,

Groaza în lume-o răspândeau.

28Iată că și tu, negreșit,

Ajunge-vei să fii zdrobit.

Printre cei cari sunt arătați

Că împrejur nu sunt tăiați,

Iată că tu vei fi culcat

Și vei ajunge așezat

Cu cei care sunt nimiciți,

Fiind de sabie loviți!

29Acolo e Edomu-aflat

Cu cei ce-n fruntea lui au stat –

Cu șirul împăraților,

Precum și-al voievozilor –

Căci ei, cu a lor vitejie,

Ajunseră puși ca să fie

În rândul celor ce-s loviți

De sabie și-s nimiciți.

În felu-acesta se adună

Ca să se afle împreună

Cu toți cei care, bunăoară,

În groapă-ajung de se pogoară.

30Acolo-s voievozii care

Partea de miazănoapte-i are;

Sidonieni-acolo sânt,

Căci coborât-au în mormânt

După ce ei s-au pomenit,

Rușinea, că i-a-nvăluit,

Cu toate că viteji erau

Și groază-n jur ei răspândeau.

Ei sunt aceia arătați

Că împrejur nu sunt tăiați

Și cari își poară-a lor ocară

Cu cei ce-n groapă se pogoară.

31Dar Faraon îi va vedea

Și astfel se va mângâia

Pentru toată mulțimea lui

Și oștile Egiptului

Cari au căzut și au pierit,

Căci sabia i-a nimicit.

Așa va fi, cum am zis Eu,

Cel ce sunt Domn și Dumnezeu.”

32„Căci i-am lăsat de-au răspândit

Groază în jur, cât au trăit.

De-aceea, Faraon și-ai lui,

În pântecul pământului,

Lângă cei cari sunt arătați

Că împrejur nu sunt tăiați,

Ajunge-vor culcați să stea

Și-i vor avea alăturea

Pe cei care au fot loviți

De sabie și nimiciți.”

Așa a zis Cel cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu.