Proverbe 24 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Nu-l pizmui pe omul rău!

Nu te dori în rândul său!

2Căci cel rău, la prăpăd, gândește,

Iar gura lui, rele, vorbește.

3O casă temelia-și pune

Și crește prin înțelepciune;

Priceperea o întărește,

Iar în cămări îi stivuiește

4Stiința, doar lucruri plăcute

Și bunătăți nemaivăzute.

5Deșteptul tare se vădește;

Cel priceput își oțelește

6Vlaga, mereu. O bătălie,

Prin chibzuință, o să fie –

Întotdeauna – câștigată,

Iar biruința-i căpătată

Prin marele număr de sfetnici

Ce dovedesc că-s oameni vrednici.

7La-nțelepciune nu se saltă

Nebunul, căci ea-i prea înaltă.

N-o va atinge niciodată

Și va tăcea, la judecată.

8Omul care, la rău, gândește,

Doar răutate dovedește.

9Nebunul, în gând, ne-ncetat,

Nu va avea decât păcat;

Iar omul batjocoritor,

O scârbă le e tuturor.

10Dacă-n necaz ai să slăbești,

Putere mică dovedești.

11Să îi salvezi pe osândiți,

Pe cei ce-s morții hărăziți;

Încearcă să îi faci scăpați,

Pe cei ce-aproape-s junghiați.

12Dacă tu spui: „Ah! N-am știut!”,

Chiar crezi că Domnul n-a văzut?

El, care inimi cercetează

Și care suflete veghează,

Nu știe gândul omului?

Nu va da El, fiecărui,

Numai răsplata potrivită

Cu fapta ce-a fost săvârșită?

13Mănâncă fiule, din miere:

E dulce și-ți va da plăcere,

Îndulcind cerul gurii tale,

Cu zahărul miresmei sale.

14La fel, înțelepciunea-i bună:

În al tău suflet o adună.

Atuncea când o s-o găsești,

Un viitor ai să-ți clădești;

Nădejdea nu-ți va fi tăiată,

Ci dimpotrivă, ajutată!

15Nelegiuitule, nu-ntinde

Curse, în care vrei a-l prinde

Pe omul cel neprihănit!

16Nu știi? Oare n-ai auzit?

Neprihănitul se ridică

De șapte ori, chiar dacă pică!

Însă cei răi se prăbușesc:

Nenorocirile-i zdrobesc!

17Vrăjmașul tău, când va cădea,

Să nu te bucuri! Atuncea

Când are să se poticnească,

Inima-ți nu se veselească,

18Pentru că dacă ești văzut

De Dumnezeu – iar ce-ai făcut

Nu-I e pe plac – El ar putea

Să Își întoarcă furia.

19Să nu te mânii pe cel rău,

Nu pizmui avutul său.

20Căci cel de rele făcător,

Lipsit este, de viitor.

21Tu teme-te de Dumnezeu

Și de-mpărat, copilul meu!

Nu te-aduna cu cei stricați,

Cu oamenii ne-astâmpărați!

22Căci lor, de-odat’, o să le vie

Moartea și cine, oare, știe

Al amândurora sfârșit!

23Ascultă ce au mai gândit

Cei înțelepți: „Nu este bine,

La judecată, a se ține

Seamă, de fața omului.”

24Cel care spune răului

„Ești bun!”, acela-i blestemat

De neamul său și, ne-ncetat,

Popoarele au să-l urască;

25Dar cei care-au să dovedească

Dreptate-n ale lor lucrări,

Primi-vor binecuvântări.

26Răspunsul bun e-asemănat

Cu un sărut, pe buze dat.

27Întâi, fă-ți lucrul tău, afară –

La câmp – și-apoi doar, vino iară

De te apucă să zidești

Și-o casă să îți construiești.

28Să nu vorbești necugetat

De-al tău aproape, că-i păcat.

Sau ai găsit, cumva, o cale,

Să-nșeli cu spusa gurii tale?

29Să nu spui: „Cum mi-a făcut el,

Am să îi fac și eu, la fel!

Îi văd faptele! Deci voi ști

Cum trebuie a-l răsplăti!”

30Știu o câmpie peste care,

Cel leneș, stăpânire, are.

Alături de ogorul lui,

Se află via omului

Ce s-a vădit lipsit de minte.

31Pe amândouă – ia aminte –

Creșteau, în voie, numai spini,

Acoperiți de mărăcini,

Iar zidul ce le-a-mprejmuit,

De mult, fusese prăbușit.

32Atent, la toate, m-am uitat

Și-nvățătură am luat.

33„Să stau și să mai dorm puțin!

Încrucișate să îmi țin

Mâinile, să mă odihnesc!”…

34Aceia cari așa gândesc,

Grabnic sunt prinși de sărăcie

Și ca un hoț are să vie

Lipsa, lovind neașteptat,

La fel ca omul înarmat.”